vineri, 25 octombrie 2019

O acțiune de amploare a avut loc în SUA pentru a salva mii de copii dintr-o bază subterană a Cabalei. Statul Profund își trăiește ultimele luni…



O tentativă de lovitură de stat împotriva președintelui american Donald Trump a eșuat și mai mulți politicieni în vârf ai SUA, inclusiv președintele Camerei, Nancy Pelosi precum și președintele Serviciilor de Informații, Adam Schiff, vor fi arestați sau executați ca urmare a acestui fapt, spun surse MI6 și Pentagon. Papa Francisc continuă să-l protejeze pe fostul Papă Negru, Peter-Hanz Kolvenbach, șeful Iezuiților, care urmărit fiind de NSA s-a declarant încarnarea lui Satan pe Pământ și este responsabil de dezastrul Fukushima. Acesta acoperă de asemenea foarte multe crime odioase împotriva umanității săvârșite de Vatican. 
Celălalt lucru pe care Papa Francisc îl va face este să pregătească omenirea pentru anunțarea unui fals Mesia care este cultivat de francmasonii Lojei P2. Este vorba despre un individ cu stigmat care este instruit pentru acest rol, spun sursele francmasonice P2. De asemenea, Vaticanul își trimite asasinul de vârf în Asia de Est în acest timp pentru a-și acoperi activitățile criminale în regiune, spun sursele (sursa: ultima actualizare a lui Ben Fulford).

 În data de 19 octombrie 2019 s-a ordonat mobilizarea a mii de militari din grupul de elită a trupelor de marină americane:  https://www.marines.mil/News/Messages/Messages-Display/Article/1979422/manpower-guidance-for-activation-and-deactivation-of-reserve-component-rc-marin

S-a raportat că în săptămâna precedentă mii de copii au fost salvați din mâinile prădătorilor, care au fost uciși sau arestați în cadrul raidurilor din baza navală China Lake din California și preluarea unui site important de pornografie infantilă, care a implicat mai multe țări. Salvările și arestările au fost rezultatul eforturilor extrem de coordonate ale Pentagonului, Interpolului și ale persoanelor juridice de pe întreg globul. Într-un articol anterior specificam că această bază a fost atacată cu arme energetice, rezultând cele două cutremure din 4 și 5 iulie 2019. Această bază a fost una extrem de importantă pentru cabaliști, de unde, se pare erau coordonate acțiunile chemtrails și cele meteorologice asupra continentului American și nu numai. În baza adâncă aveau loc experimentele programului MK-ULTRA și era sursa pedofilă pentru ritualurile satanice din întreaga lume a cabalei.

În cartea ,,Două zeci și două de fețe” personajul principal este Jenny Hill. Aceasta de la o vârstă foarte fragedă, a fost violată și torturată în multiple feluri de către un legământ/cult satanic, sub conducerea unui expert CIA în controlul minții, cunoscut sub numele de Dr. Green. Green a fost unul dintre mulții criminali nazisti care a fost cunoscut mai târziu drept agent CIA, importat din Germania nazistă prin ajutorul unei căi ferate subterane, operațiune condusă de Vatican. Acești îngrozitori naziști s-au infiltrat în colegii, universități și spitale din SUA, Canada și Australia, unde au efectuat experimente oribile asupra copiilor nevinovați. Acest cult de închinare la Satana a implicat invitarea spiritelor malefice și a puterilor satanice să posede corpurile lor și cele ale victimelor nevinovate prin viol, tortură și sacrifiu uman și au fost făcute pentru a folosi în Programul CIA Mind Control, MK-ULTRA.

Supraviețuind de la vârsta fragedă de șase ani, cu mintea fracturată în sute de personalități cauzate de abuzurile ei grave, Jenny a fost din nou și din nou violată și torturată, forțată să asiste la sacrificiul ritualic al unor copii, a reușit să se salveze prin intervenția divină – ceea ce nu se întâmplă din păcate, pentru mii de copii de pe tot globul născuți din părinții elitei politice și globale de cult satanic, care s-au aflat în programul de control al minții al Dr. Green din CIA.

De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, această explozie oribilă a acțiunilor asupra copiilor nevinovați a fost condusă de CIA - US Inc - Coroana Britanică – cercurile de exploatare internațională sexuală a copiilor din Vatican, trafic de persoane, droguri și arme. Cunoscute sub numele de Cabala, ele aveau controlul asupra SUA și Sistemului Monetar Mondial, care a fost finanțat din banii americani ai contribuabililor, printr-un Buget Negru al CIA gestionat prin sistemul bancar central, cu activitățile lor nefaste aplicate de diverse mafii.

Aceste elite globale și politice inumane au folosit miliarde de dolari prin conturile lor secrete din Banca Vaticanului precum și dependența de ritualurile pedofile satanice de sacrificiu a copiilor, pentru a șantaja politicienii și a influența arenele politice pentru a obține puterea în propriul câștig financiar - tocmai motivul din spatele celor peste 125.000 de acuzații asupra acestor elite, depuse în instanțele federale din toată SUA, de când Trump a preluat funcția de președinte al SUA. Mulțumiri președintelui Trump Q +, Q, QAnon, Pălăriilor Albe, oficialii Pentagonului și alți necunoscuți care au muncit atât de mult timp de-a lungul mai multor ani, pentru pregătirea evenimentelor din săptămânile viitoare care vor urma în Octombrie Roșu.

   Mărturia lui Jenny :


Depinde de noi toți să ne protejăm copiii și adolescenții. Luna octombrie a fost ocupată în special de cei care s-au închinat lui Satana. Răpirea cu succes a copiilor și adolescenților în scopul pedofiliei, violului și sacrificiului ritualic a fost un bilet de onoare pentru membrii eșaloanelor inferioare ai închinătorilor satanici, permițându-le intrarea în activități întunecate ale legăturilor satanice de nivel superior.

Potrivit Q și QAnon, evenimente mari vor fi expuse și se vor adăuga imagini cu expunerea făptuitorilor Pizzagate: Clintonii și Cabala, închinătorii lui Satan prin Pedofilie, Jertfa copiilor, Traficul sexual care au mers până la capăt. US Inc, prin regina Angliei până la Vatican, apoi către bancherii centrali de pe tot globul. Foarte curând vor începe arestările în masă despre care am tot informat în ultimul timp.
Halloween, această Sfântă Sărbătoare Satanică a fost considerată ziua de naștere a Satanei conform calendarului ocult al sărbătorilor demonice (adunate la sfârșitul anilor 1980 de către o organizație profesională a terapeuților supraviețuitorilor abuzurilor ritualice satanice). Această All Hallows Eve a fost sărbătorită din 29 octombrie - 1 noiembrie prin răpirea și tortura copiilor prin cercurile pedofile, care duc la sacrificii ritualice a copiilor (așa că prostimea nu știe ce sărbătorește la această dată, n.b.). Raportul inspectorului general al Departamentului de Justiție cu Privire la Abuzurile Legii privind supravegherea informațiilor externe (abuz FISA) ar fi publicat până la sfârșitul lunii octombrie, dacă nu înainte. Raportul este la fel de gros ca o carte de telefon și conține acuzații contra 80% din membrii Congresului. Ulterior, se preconizează că schimbări și reforme dramatice în cadrul guvernului SUA vor avea loc.

Din 14 octombrie mass-media este controlată de Armată, așa că ,,fake news” nu vor mai exista. Se așteaptă ca 80-90% dintre politicieni să fie înlăturați, arestați și judecați de către tribunalele militare de la GITMO. Acest lucru va avea un șoc destul de mare asupra burselor, permițându-ne să ne așteptăm la o prăbușire între 40 și 50% din valoarea lor falsă, din cauza acțiunilor cumpărate cu Free Fiat Money. Ca urmare a acestei forțe, comerțul cu instrumente derivate se va prăbuși complet, determinând falimentarea mai multor bănci ale Cabalei. Ceea ce urmează să vă spun vă va face să vă dați seama că aceasta este binecuvântarea noastră. Știm că noul sistem monetar prin AIIB (Banca de Investiții din Infrastructura Asiatică) a început cu ani în urmă să fie o rețea globală pentru QFS (Sistemul Financiar Quantic). Sistemul Swift a fost deja înlocuit de CIPS.

La nivel mondial, infrastructura bancară existentă a fost preluată de QFS, astfel încât să se poată face față în cazul în care este posibil ca sistemul financiar actual să se prăbușească. În acest fel, Băncile Centrale au fost aliniate complet, împreună cu cartelele bancare, care au conspirat împotriva populației lumii pentru a o menține în sărăcie. Începerea arestărilor în masă în SUA îi va priva pe ceilalți globaliști de rațiunea lor de a fi; aceștia vor fi excluși de la participarea la QFS și a protocolului CIPS pentru a-și opri agenda.


Un exemplu bun este că ONU nu mai are bani pentru a continua să funcționeze, iar anunțul că ONU se va muta din SUA în Laos după curățarea infractorilor comuniști, este vorba de zile sau luni. Haosul și panica dintre elita Cabalei și restul lumii vor fi enorme, făcând din persecuția lor o distragere binevenită pentru RV și RESETARE. Merkel, Macron și Rutte vor fi scoși în afara legii pentru implementarea agendei Bilderberg. Frontierele vor fi închise sau au fost deja închise, pentru a putea aresta criminalii Noii Ordini Mondiale.

Afluxul suplimentar de migranți se va opri foarte curând, forțându-i să se întoarcă în propria țară și cultură. Influența artificială asupra vremii, cu HAARP, Chemtrails și Cern, va fi, de asemenea, curând sesizabilă, după ce Cabala și Deep State vor fi curățate. Întreaga OMS (Organizația Mondială a Sănătății) va fi expusă pentru infracțiunile ei, în sistemul de sănătate și învățământ, care va opri vaccinarea, acesta fiind un program de depopulare, iar vinovații vor fi aduși în justiție.

Companiile de telecomunicații care își extrag 5G-ul vor intra în faliment din cauza pierderii suportului Cabalei și a creanțelor de compensare pe care le așteaptă. Trezindu-ne, vom prelua controlul propriei noastre existențe, iar un guvern fascist cu o agendă de distrugere de stânga nu o vom mai accepta și, cu siguranță, nu o vom susține sau urma în mod activ.

De asemenea 31 octombrie a fost și termenul limită pentru Brexit în Marea Britanie. La sfârșitul celui numit Octombrie Roșu, FMI este de așteptat să anunțe un Tratat de Aur global care va solicita tuturor țărilor, inclusiv SUA, să folosească Standardul de Aur. Monedele a 209 țări ale Alianței BRICS ar revaloriza în cele din urmă monedele lor și ar finaliza trecerea la un Sistem Monetar Global susținut de aur. De aici, urmează implementarea NESARA/GESARA după 180 de zile, iar Restaurarea Republicii s-ar întâmpla în 2024.

De asemenea s-a început desecretizarea tehnologiilor din cadrul programelor spațiale secrete și implementarea lor în viața civilă, astfel că foarte curând facturile la energie nu vor mai crea migrene : https://www.zerohedge.com/technology/navy-patents-ufo-compact-nuclear-fusion-reactor-and-hybrid-spacesea-crafts

Tehnologiile medicale (despre care am mai publicat în blog: https://burebista2012.blogspot.com/2019/04/paturi-medicale-holografice-sfarsitul.html ) noi, vor fi desecretizate și puse la dispoziția omenirii, ceea ce va face ca rata vieții să crească cu peste 50% : https://www.sciencedaily.com/releases/2019/09/190930161857.htm

Dragilor, vremuri mărețe ne așteaptă…, ele sunt deja aici, trebuie doar ca noi să fim deschiși și să ne adaptăm rapid.
   Așa să fie…



21 de comentarii:

  1. 🤔 Crezi ca va fi declarat un singur om ca fiind anticristul? Eu cred ca este vb despre un sistem intreg care lucreaza prin mai multi oameni, fiecare in tara in care a fost activat ca sa spele creiere. Am multe exemple, dar voi da ca exemplu primul păianjen in a carui tesatura de pe net am căzut: Gicu Dan. Am citit pe net ca Gicu Dan e mason. Face parte din gașca lui Dan Gaucan. La fel ca importatorul new age in Romania supranumit Comandorul.

    http://eusuntsuveranavatarimpersonal.blogspot.com/2011/07/eu-sunt-suveran-si-avatar-gicu-dan-si_8542.html?m=1

    Dementii se cred suverani!!! Stapani de suflete! Croșeteaza sisteme prin care sa ne induca in minte ce vor ei!

    RăspundețiȘtergere
  2. Statul profund, Cabala malefică, are o mulţime de baze în sistemul solar !!...Deci, pînă nu vor fi anihilate TOATE acele baze, pe lîngă cele subterane şi oceanice, este iluzoriu să credem că vom scăpa de aceşti satanişti !!... Sigur că Dumnezeu, împreună cu Îngerii Săi şi ET benefici ar putea anihila aceşti satanişti în timpul cel mai scurt posibil, adică în cîteva luni, dar faptul că de 7 ani ÎNCĂ nu au fost învinşi întunecaţii, naşte multe întrebări, poate chiar suspiciuni la unii mai neîncrezători !...
    Singurul răspuns care îmi vine în minte pentru această amînare a anihilării totale a sataniştilor este că cea mai mare parte a omenirii încă doarme, iar o altă parte mai are de ars multă karma negativă !...
    Dacă greşesc, rog să fiu corectat !
    Nu omit nici respectarea anumitor cicluri cosmice sau tattva-ice, la care trebuie să se petreacă anumite acţiuni, desigur !...Altfel spus, treaba e mai complicată decît pare !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din informațiile dezvăluitorilor PSS (pe care le public consecvent în blog), bazele aliantei Draco au fost anihilate în sistemul Solar. Au mai rămas aici, pe Pământ, dar vor fi ori anihilate ori vor fi părăsite când se va declanșa EVENIMENTUL.
      Pe de altă parte trebuie o mai mare trezire a maselor, nimeni nu vine neinvitat să-ți facă curat în propria locuință, mai ales că tu te complaci cu mizeria. Acum există informații și depinde doar de fiecare să se autoeduce și autodiscearnă care este adevărul, să nu se lase manipulat prin formele perverse si subtile care există. Dar într-adevăr ține și de karma fiecăruia, viața îl va aduce în situații, astfel încât să-și învețe lecțiile pentru care a venit în aceste timpuri aici.
      Apoi sunt manipulările diferitelor civilizații avansate și egotice (funcție de agenda lor aici) cu liniile temporale ale Pământului și...multe altele, dar întotdeauna liberul nostru arbitru contează fundamental. Dacă noi ca ființe divine suntem manipulați astfel încât să pară că este alegerea noastră să suferim, să fim manipulați și conduși de civilizații ET în serviciu pentru sine, să fim subiecți de experimentare genetică, etc. este doar vina noastră că nu ne-am trezit încă la nivel de masă.
      Dar sunt optimist că până la urmă omenirea va triumfa și totul se va schimba curând. Am convingerea că noi, în această viață vom trăi și vom celebra aceste momente.
      Drum drept spre Lumină!

      Ștergere
    2. Marius, cum crezi ca ar fi putut pătrunde noile coduri de sus, cand romanii s-au apucat sa creeze pe net o retea informationala?! Pune tu o palarie foarte inalta pe cap, un fel de sandwich stratificat cu informatie din toate si vezi in cat timp iti mai vine ajutorul asteptat. Ma refer la ghizii din planurile luminii.
      Spiritualitate, istorie, adevaruri si neadevaruri despre daci, cabala, citate din Biblie, citate din Gandhi, reclama la psihedelice, cum se face pe blogul Iesirea din Matrix, reclama la ayahuasca si tot felul de meditatii( celebra bunica Ayahuasca...nu stiu cine e, dar eroul ei este Stalin). Am trecut cam pe la toti...E un circ!
      Din cei ce posteaza citate din Biblie si-l asteapta pe Iisus, putini sunt crestini si in fapte. Mai curand dau banii pentru biserici si pelerinaje decat sa ajute un copil bolnav sa se opereze. Sau sa mearga la scoala. Din cei ce posteaza citate din Gandhi, un numar infim adopta maidanezi. Multi pretind ca sunt ecologisti dar nu au plantat un copac in viata lor si habar nu au ca padurile din Romania sunt rase.
      Mult fariseism! Fariseismul atrage iluzie. Nicidecum Adevar!
      Asa ca...ajutorul va veni diferentiat. Grupurile sunt amestec de oameni treziti si constienti care stiu deja ce au de facut si lenesi care ar vrea mereu posmagi muieti pentru ca se cred alesi. Unii nu se vor trezi niciodata. Vor muri la fel de morti precum au trăit.
      Am un prieten foarte creativ si care vede dincolo de aparente. Mi-a spus odata in zona unei piețe: " Priveste-i pe oameni. Toti merg in aceeasi directie, toti fac acelasi lucru. Parca sunt zombie".
      Fiti voi insiva! Feriti-va de tipare! Invatati de la parintii vostri ce este util si, credeti-ma, parintii nostri stiu multe. Nu-i imitati in ceea ce nu vi se pare curat. Cumva vom iesi noi in Lumina. Mai ales ca au inceput sa cada mincinosii si creatorii de iluzii😂. Ca niste omizi grase care au mancat prea mult. Si care, in loc sa se metamorfozeze, au ramas in stadiul de omida ce nu va zbura niciodata.

      Ștergere
  3. Este minunat ce se scrie!!! Dar in toata aceasta fantastica schimbare pe care demult o asteptam, intrb si eu ce va fi cu Romania? Vom primi inapoi tot ce au instrainat acesti nemernici care conduc dupa '89 incepand cu petre roman si iliescu ajungand in prezent la cozile de topor care lupta sa ia ciolanu' ???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu fii focalizat pe pozitiv, adevăr și Dumnezeu, când se va porni tăvălugul planetar de sus, de data asta, va mătura totul în cale și ținând cont că totul depinde de bani, când sistemul se va schimba, totul se va schimba. Apoi totul depinde de noi, să nu mai fim lacomi, să vedem doar banul în viața noastră, ci relațiile pozitive și de întrajutorare între oameni pe toate planurile. Dragostea față de semeni ar trebui să primeze și respectul. Nimeni nu este mai presus sau mai prejos, toți suntem scântei din Divinitate și trebuie să ajungem să conștientizăm asta...
      Drum drept spre Lumină!

      Ștergere
    2. Anonimule, va fi ce va fi...Fă ce trebuie in Acum pentru ca viitorul in Acum ni-l scriem. Individual si colectiv. Visam in urma cu 10 ani la un nucleu puternic format din oameni sinceri...Din care sa porneasca Schimbarea noastra ca popor. Sa nu mai fim oi! Si nici barbari necivilizati ce dau vina pe straini pentru toate relele.
      Visul a cam fost spulberat de mincinosii implantati printre noi ca sa semene semintele minciunii.

      Anatol Basarab spune ceva din min 44...Ceva care ar trebui sa fie spre trezirea acestui popor. Nu stiu ce intelege el prin " Gradina Maicii Domnului s-a mutat in Portugalia" si nici nu ma topesc dupa numerologie si astrologie, mai ales ca eu cred in puterea spiritului ( Gandhi), mai putin in puterea mintii ca Basarab, dar are dreptate! Poporul roman s-a culcat pe urechea cea surda😂. Numai evreii s-au mai crezut popor ales si au incasat-o de mai multe ori in istorie. Inclusiv dupa ce si-au construit pamantul fagaduintei in gura " lupului". Cred ca au inceput sa priveasca cu dor spre plaiurile mioritice...Ne-au tradat de prea multe ori si nu stiu daca se vor mai putea stabili vreodata intr-un loc linistit...

      https://youtu.be/mm9-Osygvnk

      Ștergere
  4. Atâția mii de ani de carantină,de închisoare!!! De oprimare,de ascundere a Adevărului care ne eliberează,a Lui Dumnezeu...A venit timpul să ne bucurăm,chiar eu m-am bucurat încă de când am aflat de prietenii noştri,chiar aceste mici(mari),victorii ,cu fiecare bătălie,cu fiecare obiectiv de pe agendă bifat,toate acestea sunt de sărbătorit,cred că am uitat să ne bucurăm (BATTLESHIP film-cu Liam Neeson şi Rihanna),e timpul să reânvățăm să facem asta.Aviz criticiştilor nihişti! Nu vă mai cabrați de ceea ce fac alții! Mergeți pe drumul neted direct la Dumnezeu! Fiți solari!Maria Aurelia eşti prea preocupată de a vâna greşiți,te abați de la propriul zbor... Cum ar fi fără ei? N-ar avea nici o noimă.Câți nu ar da orice să experimenteze ceea ce noi NOI trăim ACUM ŞI AICI ?! Fără ei nu ne-am putea obiectiva poziția noastră în raport cu Dumnezeu.Mulți au venit din alte ere,din alte spații ( dimensiuni ), pentru a asista.Monitorizează! Dar nu te lăsa furată ! Nu te implica!
    Înțelegeți ce se petrece! Iubiți Creația Lui Dumnezeu! Înțegeți- le nivelul ! Bucurați-vă! Era mult mai greu dacă erați în locul lor. IUBIND,deveniți :


    T R A N S C E N D E N Ț I.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu trăiesc doar pentru a vedea serialul Treadstone care lanseaza câte un episod nou miercurea pe la ora 17

      Ștergere
    2. Da..Ti-e simplu sa-mi dai lectii. Nu tu ai intrat in iadul roz, new age, ca sa scoti de acolo naivii prinsi in capcane. Ma puteam si eu preface ca nu vad si sa stau pe internet prefacandu-ma ca sunt rotunda.
      Nu sunt preocupata de negativ. Va pun sa cascati si voi ochii, sa nu mai prinda si alti naivi. Voi cum credeti ca veti iesi in Lumina? Stând si gandind pozitiv, in tara orbilor care nu vad ce se intampla in jurul lor?! La fel ca tine fac si crestinii. Vorbesc despre Iisus in tara copiilor agresati! Fapte, fratilor, de vorbe si fariseisme sunt satula!

      Ștergere
    3. Interesant este ca tu, care imi spui mie sa fiu solară, esti lunara!😂 O biata oaie ce zburda prin iluzie asteptand salvatori ET. Sper ca stiti ca cei ce nu si-au învățat lectiile nu pot iesi din karma pana nu învață Iubirea si Prietenia. Prietenii nu-si lasa prietenii la greu. Intre " ma doare inima cand vad atata suferință" si "ma doare in cot atata timp cat eu ma simt bine" este diferenta ca de la cer la pamant. Tacerile voastre de oi au permis Răului sa se extinda. Tu nu ai vrut sa vezi, ca sa ramai centrata intr-o iluzie a iubirii, un cuvant pentru tine ce suna sec si gol. Altul nu a vrut sa vada, de frica sa nu-si strice somnul sau digestia. Un șir de complicitati ce au permis Raului sa se amplifice.
      Cred ca-ti dai seama ca oamenii nu sunt intamplator in colivie. Nu este prima data cand se prefac ca nu vad. Prefacatoria asta a patruns adanc in ADN transformand omul liber si creativ intr-un zombie ce asteapta mura in gura informatii si salvatori.
      Eu am iesit din cerc. De mult timp. Suferinta celor prinsi in capcană de diversii guru de Romania m-a facut sa ma intorc de pe Calea mea, unica spre Dumnezeu. Nu-mi pare rau...Am invatat multe despre natura umana si comportamentul fariseic. Oamenii poarta măști peste măști. Daca devorezi cuvinte despre iubire si te vizualizezi in aura curcubeica nu inseamna ca esti iubire si ca si aura in culorile curcubeului. O asemenea aura se construiește. Cu fapte.

      Ștergere
    4. Maria Aurelia apreciez foarte mult raspunsurile tale autentice si viteze. Nimic nu ma ingretoseaza mai tare decat lasii si fariseii care baga capul in nisip si spun ca de fapt ei sunt Iubire , Constiinta pura si chiar dumnezeu, in timp ce in jurul si inauntrul lor colcaie raul si nedreptatea! Hipnotizatii New Age sunt niste puturosi si niste fatarnici inchipuiti cu un ego spiritual mai mare decat al lui uciga-l-toaca.

      Ștergere
  5. Vom trăi și vom vedea dacă va fi ceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte corect și adevărat spus!Parca văd că se va intampla același lucru că și-n 2012,adică NIMIC!Și tot "EI"vor fi bine-credincios la putere,camuflați însă sub multe alte pălării,pentru prostirea continua a proștilor,"goyimilor"sclavi,plătitori de taxe și impozite!!!

      Ștergere
  6. Cum adică restaurarea republicii ? Ce Republica ? De ce 2024 ? Ce vrea sa însemne asta ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe scurt. SUA nu este o Republică ci o Corporație creată prin 1876, iar toate taxele și impozitele intrau în buzunarele Imperiului Britanic și mai departe la Vativan, care deține Imperiul Britanic. Acest lucru va înceta, poate mai devreme de 2024, prin declararea oficială a Restaurării Republicii pe Constituția originală de la 1776, când a fost declarată independența față de Imperiul Britanic.
      Corporația SUA Inc. a intrat oficial în faliment anul trecut.
      Numai bine !

      Ștergere
    2. Daca tu crezi că sistemul asta va cădea te înșeli...

      Ștergere
  7. Cu tot respectul,permiteti mi unele intrebari!1.Donald Trump pe ce teren joaca?Este prezentat ca personaj pozitiv,dar le inchide in nas frontiera la mexicani.2."Se va opri fluxul de emigranti,facandu i sa se intoarca un propria tara si cultura."Nu inteleg,cn a trasat frontierele si in ce scop?Vor fi fortati...Pai unde e libertatea,Iubirea,Fratia,de pe viitoarea Gaia,Mama,noastra?Cn pleaca de drag din matca lui?Vine bau baul,Emigrantul.3.Banca din infrastructura asiatica...un pas catre noul sistem financiar.Pai parca noul sistem cuantic era al tuturor,nu exista o anume persoana sau grup care sa il detina.4.Infractorii comunisti.N am inteles .Comunistii,opusul capitalistilor,un sistem benefic de altfel(insusi noul sistem fonanciar este comunist,apartine tuturor,nu?)sau infractorii globalisti?5.Cladirea unde erau copiii pedofili a fost atacata cu arme energetice in octombrie,iar cutremurele au fost un iulie.6.Republica deci poporul,umanitatea,adica poza finala a articolului,care contrazice pe alocuri continutul.Ajuti pe toti sa urce,ajuti pe cel mai slab,nu.inchizi granitele,nu fesparti familii si nu ingradesti libertatea.Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca vă imaginați cumva că Trump aparține luminii sa stiti că vă înșelați amarnic!TOTI,absolut toți președinții Americii sunt puși în funcție de către și cu permisiunea jidanilor,iudeo-masonilor,khazarilor și iezuiților!!!Este un "obsedat"pe-aici pe blog de oocucoana, Tutsi Gabard care nu va ajunge la Casa Albă decât cu acordul "Lor",al jidanilor...Nu va mai îmbătați cu apa rece,deschideți larg ochii căci astfel poate o să vedeți care-i mersul acestei lumi de căcat...

      Ștergere
    2. Cine a spus că Trump este al Luminii? Și el este tot al LOR, dar, dintr-o altă facțiune, cea Gnostică, care luptă acum să-i înlăture pe cei ce au deținut planeta de milenii, Linia Genealogică, fascistă de unde își trag originea toate familiile regale din Europa.
      Dumnezeu lucrează prin oameni, de ce nu gândiți că Trump este folosit de Forțele Luminii ptr. a înlătura această facțiune de la ,,butoane”..? Apoi revoluția planetară se va înfăptui, sunt sigur de asta.
      Eu vă cred pesimismul, dar acesta nu ne duce nicăieri, doar la întârzierea acestei mari schimbări planetare. De ce nu acceptați faptul că soarta planetei a fost decisă de Creatorul Suprem și nimic nu mai poate schimba aceasta. Dar această schimbare prin noi și cu noi se face, prin implicare și participare conștientă.
      Și apropo...în niciun caz această lume nu este de căcat, ci este fascinantă și deosebit de frumoasă, iar încarnarea aici și acum noi am dorit-o în mod conștient, deci nu este nimeni vinovat de suferințele individuale ci doar noi înșine. De noi depinde să percem frumusețea acestei lumi. Întunericul există pentru a regăsi și trăi frumusețea și armonia Luminii, rezonezi cu exteriorul așa cum îți este interiorul....ia fă-ți o introspecție reală și uită-te în oglindă și vezi cine ești tu...???
      Drum drept spre Lumină!

      Ștergere
  8. Ma bucur sincerpersonal am constatato diminuarea pana la lipsa a che trails sofand din UK in ro

    RăspundețiȘtergere

Va rog comentariile sa se refere la subiectul articolului si fara cuvinte vulgare. Criticile sunt admise dar sa fie creative si spre schimbare pozitiva. Comentariile carcotasilor si postacilor platiti vor fi sterse. Acest blog nu este retea de socializare.