luni, 15 octombrie 2018

COBRA – Actualizarea situației planetare (13 oct. 2018)


  Creșterea activității în Centrul Galactic continuă. Forțele Galactice ale Luminii au înlăturat ultimele rămășițe ale semnăturii cuantice fluctuante a unei sfere Dyson, cu diametrul de 4 ani lumină, care înconjura sistemul nostru solar și împiedica procesul de Ascensiune al sistemului nostru solar.





 Această sferă cuantică Dyson a fost un portal cuantic hiperdimensional foarte avansat, creat de grupul Chimera în 1996 și acum este complet dizolvat pentru totdeauna. Ca urmare a acestui fapt, Soarele nostru s-a alăturat rețelei Galactice de Lumină, ca ultimă stea care urmează să se alăture în acea rețea și este acum un portal complet funcțional al Luminii.
Acum, toată anomalia primară care merită menționată, este concentrată în interiorul anomaliilor primare, la o distanță de mai puțin decât un diametru planetar de suprafața planetei Pământ. Flota Forțelor Galactice este prezentă în interiorul Sistemului nostru Solar, automascată, dar cei sensibili la energii le pot simți cu siguranță.

Pentru a evita descoperirea prezenței acelor nave mamă populației de suprafață, NASA a aranjat "orbirea ochilor pe cer": https://spacenews.com/nasa-addressing-problems-with-hubble-and-chandra-space-telescopes/

Toate bombele cu plasmă Toplet rămase sunt acum situate la 30 de metri de suprafața planetară. Acestea sunt conectate la o rețea de implanturi plasmatice prin filamente de plasmă numite Tunelurile lui Set. Implanturile plasmatice sunt găuri negre, care se rotesc într-un câmp electromagnetic puternic. Acest câmp electromagnetic servește scopului de a șterge amintirile și de a ne deconecta de sufletul nostru. Biochipul fizic (produs de Siemens), situat lângă implantul fiecărui om încarnat, trimite o alimentare constantă audio-video către centrul principal de control al Grupului Chimera, situat pe suprafața planetei: https://en.wikipedia.org/wiki/Information_Innovation_Office ;

Implanturile plasmatice și biochipurile fizice sunt sigiliile care acoperă toate straturile de programare pe care populația de suprafață le-a primit: http://eventreference.org/2018/09/02/human-programming-101-emotions-memories-implants/

În perioada de timp 1996-2001, marea majoritate a Lucrătorilor în Lumină și a Războinicilor Luminii au fost supuși programării traumatice a minții în bazele militare subterane. Pentru mulți, amintirile din acea programare vor începe să apară pe măsură ce implanturile încep să-și piardă puterea. Mulți dintre acei Lucrători ai Luminii și Războinici ai Luminii au fost programați mental împotriva Forțelor Luminii ale Confederației Galactice și mulți au fost programați împotriva mea și a altor oameni cheie implicați în procesul de eliberare planetară.

 Forțele Luminii lucrează cu viteză maximă la rezolvarea blocajului care încă ține suprafata planetei ostatecă forțelor întunecate. Principala problemă rămasă este în continuare bombele cu plasmă Toplet și, în final, mass-media devine lent conștientă de pericolul bombelor Toplet și Strangelet: https://www.telegraph.co.uk/science/2018/09/29/earth-could-shrink-330ft-across-particle-accelerator-experiments/ ;

Acesta este motivul principal pentru care Forțele Luminii nu intervin încă pe suprafața planetei. Acesta este motivul pentru care Mișcarea de Rezistență nu poate salva niște Războinici ai Luminii rămași în subteran, de aceea ei nu pot să vă aducă aur sau bani sau să vă apeleze pe Skype.

De asemenea, dacă un agent al Rezistenței ar contacta direct un individ de suprafață, forțele întunecate l-ar ucide pe acel individ imediat. Forțele întunecate folosesc aceeași strategie pentru a mă izola, pentru a mă împiedica să îmi îndeplinesc misiunea. Anumiți oameni cheie care au vrut să mă contacteze, au primit amenințări cu moartea dacă ar iniția contactul.

Cu toate acestea, este timpul să-mi extind echipa. Acest blog nu a fost intenționat ca o ultimă soluție de speranță pentru cei mai disperați, ci un loc în care cei mai împuterniciți oameni puteau să transforme acest val în favoarea eliberării planetare.
Din acest motiv, solicit noilor oameni să se alăture echipei mele. Pentru a vă alătura echipei, sunt interesat doar de persoane care sunt stabile din punct de vedere psihic, emoțional, fizic și financiar și care știu care este misiunea lor. Apel în mod special pentru reprezentanții pozitivi ai Dragonului, Nobilimii Albe, Programului Spațial Secret, Școlii Misterelor, Serviciilor de Informații sau altor grupuri pozitive similare care lucrează pentru eliberarea planetară. 

De asemenea, fac apel la oameni care pot răspândi informații în mass-media, oameni care pot finanța proiecte mari (1M și mai mult) și femei capabile să ancoreze energia zeiței într-un mod pur și puternic.


Persoanele noi care doresc să mă contacteze trebuie să-și deschidă propria adresă de e-mail criptată la adresa : https://tutanota.com/ și să mă contacteze pe mine prin emailul lor tutanota project501@tutanota.com declarând cine sunt și cum pot contribui la proiecte. Nu trimiteți e-mailuri generice "ce pot să fac pentru a ajuta", ci mai degrabă spuneți ce puteți face pentru a ajuta.

Persoanele care sunt deja implicate în proiecte de eliberare planetară trebuie să se abțină de la comunicarea pe Facebook, deoarece acea platformă a fost puternic infiltrată. Ei trebuie să utilizeze servicii de e-mail criptate end-to-end, cum ar fi Tutanota (excelent) sau Protonmail (bun) sau aplicații criptate de telefon cum ar fi Signal (excelent) sau Whatsapp (bun).

Oamenii trebuie, de asemenea, să înțeleagă că comunitatea Lucrătorilor în Lumină și ai Războinicilor Luminii a fost puternic infiltrată și mulți oameni care au un front de Războinici ai Luminii sau Lucrători ai Luminii au o viață secretă noaptea ca agenți ai Cabalei: http://www.greatdreams.com/political/media03.html

Mulți dintre acești oameni sunt în rețelele Cabalei împotriva voinței lor și ar scăpa dacă ar putea. Puteti folosi puterea meditatiei și a vizualizării pentru a vizualiza pe toți Războinicii și Lucrătorii Luminii că sunt purificati cu flacăra violet, fiind înconjurați de dragostea Luminii Lichide Roz , EELA (îngerul siriusian al iubirii) și eliberați de orice programare, control sau suprimare cu Focul Alb AN.


Acest coșmar se va termina în curând. Dreptatea vine: 


  Victorie Luminii!

 Sursa: http://2012portal.blogspot.com


5 comentarii:

  1. Coșmarul nu cred defel că se va termina curând,iudeo-masonilor,jidanii și khazarii nici gând să cedeze puterea pe care o dețin de mii și mii de ani!

    RăspundețiȘtergere
  2. Minte $ Cobra. $ de îngheață apele ..O tot tine așa din 2013 .Cred ca $$$$$$$$$$$$$$$$ s-atat !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu neaparat ca minte dar toate informatiile de genu care au inceput sa apara din 2012 incoace sunt informatii care se intind pe zeci de ani poate cateva sute...

      Ștergere
  3. Sincer va spun... Toate dezvalurile asta... Au rol de a calma spiritele... Sunt ca o supapa.. adevarul este ca fara varsare masiva de singe nu se va schimba nimic!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai omis ceva......the earth is....sa nu se mai intample!

    RăspundețiȘtergere

Va rog comentariile sa se refere la subiectul articolului si fara cuvinte vulgare. Criticile sunt admise dar sa fie creative si spre schimbare pozitiva. Comentariile carcotasilor si postacilor platiti vor fi sterse. Acest blog nu este retea de socializare.