miercuri, 11 aprilie 2018

Oligarhii khazari din spatele lui Trump vor neapărat declanșarea celui de-al 3-lea Război Mondial


   Cu toate că informațiile de până acum, inclusiv ezoterice, îi dădeau numeroase ,,bile albe” președintelui Trump în lupta sa cu sistemul american profund corupt moștenit de la George Bush Sr. încoace, această retorică amenințătoare de declanșare a unui război total în Siria m-a dezamăgit foarte mult. Stau și mă gândesc că probabil a fost amenințat de mafia khazară sionistă, care se mai află după cum se vede la butoane, să facă această mișcare, căci altfel nu-mi explic.


Mass-media occidentală devenită maestră în diversiuni, manipulează din nou în ultimul hal, cum că ultimele atacuri asupa civililor din Siria, ar fi marca lui Bashar Al Assad. Cum explică și Paul Joseph Watson în clipul de mai jos, nu există nici o logică în spatele acestui atentat, mai ales că trupele ISIS sunt aproape terminate. Pentru ce să-și atace propriul popor, cu ce scop? Nu există pur și simplu nici un interes în acest sens din partea puterii de la Damasc sau a Rusiei, cum de asemenea se sugerează prin presa occidentală. Mai ales că nici nu există nici o dovadă palpabilă în această direcție. Este ca întotdeauna un ,,steag fals”.
Dar, dacă ne uităm puțin de partea cealaltă a baricadei, vedem însă toate interesele. Miza acestei operațiuni sunt gazele din Leviatan, iar o mare parte din această zonă revine Siriei. Lucru care nu convine deloc marilor companii petroliere deținute de familile de Sioniști Evrei. Operațiunea ISIS eșuând, nu mai știu acum prin ce metode să-l mai înlăture pe Bashar Al Assad de la putere. Dacă Trump, în campania electorală menționa clar că Siria și Rusia au jucat un rol esențial în eliminarea ISIS-ului și pentru asta trebuie felicitați, azi discursul său s-a schimbat și vorbeste despre operațiuni militare în Siria asupra regimului de la Damasc. Probabil „băieții buni” au ei metodele lor de a-l convinge că treaba stă cu totul altfel. Dacă ne gândim că ISIS a lansat 52 de atacuri toxice în Siria și Iran de când au luat naștere, iar una dintre locațiile unde se preparau aceste substanțe (sub oblăduirea SUA), era chiar în locul unde s-au întâmplat ultimele atacuri, parcă e mult mai logic ca ei să o fi făcut, sub disperarea pierderii acestui război atipic, bineînțeles cu sprijinul acelorași „băieți buni”.
Iată o altă sursă de încredere, respectiv https://www.veteranstoday.com , site-ul veteranilor americani care au luptat în războaiele din Coreea și Vietnam, care militează pentru aducerea adevărului la suprafață. Acest site afirmă: ,, Acum știm exact unde lucrătorii umanitari auto-proclamați (căștile albe) și-au filmat videoclipurile de propagandă care descriu armata arabă din Siria ca sălbatici și însetați de sânge. Armata siriană a descoperit locul din care Căștile Albe, o organizație care pretinde că este alcătuită din lucrători umanitari și care a fost învinuită în mod repetat pentru crearea de propagandă falsă împotriva președintelui sirian Bashar al-Assad, își filmau videoclipurile, potrivit Fars News. Potrivit raportului, locul este situat în micul oraș Saqba din estul Ghoutei. Personalul armatei a descoperit, de asemenea, aparate de fotografiat și echipamente de producție a filmului lăsate la locul de desfășurare ... ” 
                                                                                             Jim Dean 
 "Noi contestăm cu tărie aceste afirmații și ne anunțăm disponibilitatea de a trimite experți ruși în apărarea împotriva radiațiilor, armelor chimice și biologice la Douma după eliberarea sa de teroriști pentru a aduna dovezi, ceea ce va demonstra că acuzațiile de utilizare a armelor chimice au fost false", a declarat generalul-maior Yuri Yevtushenko, comandantul Centrului rus pentru Reconcilierea Siriei.
,,Statele Unite au făcut o eroare flagrantă, una care expune mai mult decât simplul terorism fals. Presupusul "atac cu gaze" din Douma, chiar în afara Damascului, a fost pus în scenă presupunând că grupurile teroriste controlate de SUA intenționau să se retragă, până când un atac aerian american ar putea să le salveze. În schimb, ei s-au predat ore mai târziu și au fost transportați din zonă, lăsând trupele rusești să ocupe terenul imediat. Nu au fost evacuate victime ale gazelor, nici doctori, nici "căști albe" și nici morți, ci teroriștii supraviețuitori din înfrângere.”
,,Aceasta este dovada vie că există 100% control asupra mass-mediei occidentale. Acesta este motivul pentru care Rusia este destul de supărată pentru a risca un război complet cu SUA, acum când ISIS a fost înfrântă și se întrezăreau zorii unei păci în Orientul Mijlociu. Am împins prea departe. Unde sunt liderii politici și militari ai Americii? Vă pot spune acum că mulți din DC se ascund. Alții sunt îngroziți de a fi "acuzați" de echipele morții ale lui Trump "din Cubul Negru" (Black Cubbe) din Israel, inclusiv agenții FBI și anchetatorii anti-terorism din Pentagon, care știu că totul este fals. Washingtonul trăiește sub dominația terorii cu echipele Mossad care au fost lovite de rușine. SUA este cu adevărat o națiune ocupată și înfrântă ... ”
           Gordon Duff – senior editor https://www.veteranstoday.com 
Căderea regimului Assad prin forță (dacă a eșuat prin teroriștii ISIS, Daesh, Al Nusra, etc. finanțați, susținuți informativ și militar de către SUA, Israel, Qatar și Arabia Saudită), ar conveni de minune țărilor enumerate mai sus, pentru resursele descoperite acolo și care în proporție de peste 90% revin Siriei. Acesta este scopul acestor agitări de săbii, și ar mai fi ceva. Acum vreo două săptămâni în urmă China a anunțat oficial trecerea la yuanul cu acoperire în aur, iar toate tranzacțiile, inclusiv petrolul le va face în moneda lor. Aici s-a raliat și țările BRICS, precum și Iranul și mai nou Turcia. Asta este lovitura de moarte pentru petrodolarul american, va crește inflația vertiginos în SUA, în timp ce acesta își va pierde din valoare galopant. Ori un război global acum ar scoate America din colapsul evident. Așa a făcut și-n al doilea RM, și de fiecare dată în conflictele de pe glob. 

Așa-numitul atac cu gaz nu a existat. Iată un filmuleț mai jos cu o butelie cu gaz ce a fost aruncată dintr-un elicopter și a pătruns prin acoperișul casei unui locatar, după o zi de la verificarea făcută de forțele ruse:


"Avem informații de încredere că instructorii americani au pregătit o serie de grupări militare în vecinătatea orașului At-Tanf pentru a provoca atacuri care implică agenți chimici de război în sudul Siriei", declara purtătorul de cuvânt al cartierului general al Rusiei, generalul Sergey Rudskoy într-un briefing de presă în martie. "Ei pregătesc o serie de explozii de muniții chimice. Acest lucru va fi folosit pentru a învinovăți forțele guvernamentale. Componentele pentru producerea de muniții chimice au fost deja livrate în zona sudică de escaladare, sub forma convoaielor umanitare prin mai multe ONG-uri ", a spus el.

Pentru mai multe informații de ordin ezoteric despre conflictul din Siria, vă recomand articolele amicului Marian din blogul său http://noul-univers-christalin.blogspot.ro/ 
 Deja cunoaștem modus operandi. Vă aduceți aminte avionul Boeing care a lovit Pentagonul la 11 sept.2001? Haideți să mai vedem odată minciuna, care și acum este propagată în mass-media occidentală: 

   Cred că sunteți lămuriți de toate aceste mașinațiuni perverse.

Acum ce perspective de viitor avem în acest context, din punct de vedere al procesului Ascensiunii? Există două alternative, prima, că nu va fi război și totul se va calma, iar omenirea va continua procesul de Trezire în ritmul pe care-l cunoașteți, până la Eveniment , după care totul se va transforma în bine.
Cealaltă perspectivă este supusă acțiunilor militare, care se supun oarecum legilor incertitudinii și hotărârilor, poate pripite, ale liderilor politici și militari funcție de context. Asta poate duce chiar la un război global. Zilele acestea Trump a cerut implicarea Franței, Marii Britanii și eventual Germaniei în atacul asupra Siriei. Deja o flotă de nave ale US Navy se deplasează spre Marea Mediterană. De cealaltă parte ar fi Rusia cu aliații din zonă, Iranul, eventual Turcia și bineînțeles China care deja și-a pus și ea, la fel ca Rusia o flotă în mișcare. Din informațiile accesate mai înainte, din planurile înalte, cât și de la dezvăluitorii Programului Spațial Secret, am fost informați că dacă un asemenea conflict major s-ar declanșa (cel nuclear fiind exclus din start, datorită anihilării lui din fașă de către milioanele de nave ET, ce stau în invizibilitate optică sau radar în jurul planetei), atunci intervenția civilizațiilor care ne supraveghează în acest proces de transformare și Ascensiune, au acordul Creatorului să intervină și să-l anihileze. Dacă va fi, probabil va fi unul de scurtă durată, foarte intens, după care se va face și Dezvăluirea, iar schimbările planetare vor fi implementate rapid cu toată rigoarea și probabil se va grăbi și declanșarea Evenimentului.
Cobra de asemenea ne cheamă pentru a face pe 15 aprilie o meditație în masă pentru pacea planetară și mai ales în Siria. Voi publica articolul cu amănuntele despre aceasta până duminică. În rest, stați cu mintea trează, calmi, centrați în interior, nu credeți știrile din mass-media, totul se va termina curând și Lumina va izbândi pe planetă...
   Drum drept spre Lumină!

9 comentarii:

  1. MDaa ,, acest Trump intradevar mi-a creat si mie Maxime Dezamagiri , se pare ca nimic din ceea ce s-a spus inainte despre colaborarea sa cu Fortele Binelui, au fost doar presupuneri pripite si nefondate ! eventual se poate numi si excrocerie si fatarnicie nemaiintalnita ! !

    Hai odata EVENIMENTULE ! ! ! ca altfel ne scufundam . . .

    RăspundețiȘtergere
  2. Iar ne-au pacalit,credeam ca trompeta e de lumina,cine stie ce jidan mai e si asta,oricum SU,ISRAELUL si NATO sunt jucariile,papusile cabalei,palarii albe?niste manarii!RUSINE SA LE FIE COMANDANTILOR ARMATELOR AMERICANE,au terminat atatea tari,popoare,pentru conturi grase s-au vandut, SUA SI ISRAELUL SUNT RUSINEA PLANETEI,SIRIA TREBUIE SA REZISTE,SA FIE AJUTATA,O BINECUVANTEZ CA SI PE SCUMPA GAIA,asteptam sa ne spui ora meditatiei,MULTUMIM.NAMASTE.

    RăspundețiȘtergere
  3. ...Cît de strînse sînt rădăcinile răului între ele....Cînd credeam că -GATA....în sfîrşit ziua mult aşteptată e aproape,iată peste ce nenorocire dăm.... Credeam că Putin l-a lămurit pe Trump definitiv în ceea ce priveşte înţelegerea cu cei din Pleiade,daaar....nu e aşa.Ca dovadă că preşedintele american încă bîjbîie ,mînat şi tras de finuţa sfoară a celor de altă credinţă ...şi....interese....Şicuum mai turuie M.Media oficială....în orice discuţie,opinii diferite,sau chiar ceartă,Rusia e perfectul ţap ispăşitor....de ce niciodată China ?,israelul ?, ori ţările arabe ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Asa cum a fost de-a lungul istoriei ET s-au folosit de conducatorii lumii pentru a se razboi intre ei. De milioane de ani fac asta. Putin nu este mai bun decit Trump. ET se folosesc de ei pentru influenta asupra pamintului. Eu nu mai am incredere in nici unul din ei. Ca sint pleiadeeni, sirusieni, orionieni, reptilieni etc. Eu am incredere doar in mine insumi si spiritul meu divin.Nu am incredere in dumnezei, zei, ingeri arhangheli sfinti si care mai sint.

    RăspundețiȘtergere
  5. ...Cate minciuni vor mai fi scrise,spuse pe Internetul asta ? In 17 noiembrie 2017 vineri
    am citit un articol de a lui Manuel Pineda: https://newdimension2012.blogspot.hu/2017/11/galactic-disclosure-is-getting-nearer.html
    Asa de mult m-am bucurat incat am vrut tot timpul sa vizualizez acest lucru, apoi mi-am inchipuit ca poate in 2017 va fi Evenimentul care de altfel peste tot se si promitea. Si am asteptat cu nerabdare :luna decembrie cu dezvaluiri,arestari,eveniment etc,dar iata am ajuns in 12 aprilie 2018 si inca nimic 'bun' nu se vede nici macar la orizont, deci Trump nu face nimic bun,nici altii - m-am inselat amarnic asa ca i-am scris lui Manuel Pineda si l-am intrebat care este situatia cu cea ce a scris in noi.2017 ? Mi-a si raspuns ca: ...intarzieri... ca sa am mai multa 'incredere' ca bla,bla,- un timp sa si vazut raspunsul dat dar acum vad ca a sters toate comentariile (ca au intrebat si altii)si mai nou nu da raspunsuri. Oricum acum vad ce vad :'Satan se preface in Ingerul luminii' pentru a ademenii oamenii Gaiei. Dar am incredere ca Dumnezeu se va implica si nu va permite Satanei si restului care-l urmeaza sa-si duca la implinire vointa satanica. In fiecare seara ies afara ma uit spre 'cer' si vad acele 'lumini intense" care clar ca nu sunt stele ci sunt Galacticii-fratii nostri care au grija de noi. Priviti numai seara,noaptea acum ca nu mai este frig puteti sta afara mai multe minute si privind veti vedea acele lumini "intense"-sunt minunate, iam vazut cum se deplaseaza-uitati-va si va veti convinge. Deci nu ma mai intereseaza ce face Trump,chinezul sau Rusia,ei sunt 'papusarii fortelor intunecate asta este 'just'.Cat timp va preocupa ce fac 'Guvernantii' mai bine va uitati spre cer caci veti vedea ca 'acolo sus' cineva (mai multi) ne iubeste !

    RăspundețiȘtergere
  6. Simt nevoia să vă spun părerea mea, chiar dacă poate deranja pe unii, sau poate credeți că bat câmpii, timpul v-a elucida lucrurile:
    1) Există 2 grupări de forțe negative ce se luptă acum pentru supremația pe Terra:
    a) grupul Cabalei și sindicatele ei, forță negativă, ce dorește Noua Ordine Mondială ca regim de guvernare, se cunosc multe detalii ...;
    2) grupul Aries, mai puțin cunoscuți, mai puțin dar de asemenea negativi, sunt cei cel conduc pe Trump în prezent, sunt aliați cu Germanii separați după ww2 și căștigă teren, detronând Cabala.
    Trump este între grupul Aries ce-l sprijină și Complexul Militar Industrial ce-l presează pentru intervenții militare și vânzarea de echipament militar.
    Evenimentul va veni când vom fi pregătiți pentru el, nimeni nu știe când va fi, doar se presupune că va fi între 2018 și 2025, doar se presupune ... Creșterea nivelului de conștiință a ființei umane și serviciul în slujba altora sunt puncte în favoarea noastră. Cred că dacă vine prea devreme ne prinde nepregătiți.
    Siria, fiind zonă antică cu multe chestiuni strategice vitale pentru toți, Aici pe acest blog s-au spus/scris despre acestea (portaluri, echipamente avansate antice, poziția strategică, rezerva de petrol din marea mediterană etc.), și probabil altele încă neștiute de majoritatea.
    ET Pozitivi sunt în jurul Terrei, ei nu intervin direct, doar mențin un echilibru de forțe atunci când forțele negative intervin undeva ... chiar am impresia că ei sunt aici pentru protecția planetei, nu pentru să ne ajute direct pe noi sau să ne rezolve nouă problemele, căci am auzit și această absurditate pe unele bloguri, în unele comentarii sau pe fb ...
    Recomand să ne schimbăm noi în ceea ce trebuie să fim, schimbarea vine din interior, schimbarea trebuie să vină de la noi, noi trebuie să ne unim și să facem schimbarea, nu să așteptăm, ce să așteptăm ??? Dacă ne schimbăm noi pe noi din interior, începând cu felul nostru de a fi ... iar apoi exteriorul va fi oglinda/reflectarea a ceea ce suntem, gândim, vorbim, facem ...
    Felicitări Marius pentru blog!

    RăspundețiȘtergere
  7. Completare la cele scrise (toate cele șase, ca total, elucidează):

    http://aliatiiumanitatii.org/prima-informare/

    Citiți și recitiți ... Interpretarea și efectele ei vă aparține ...

    RăspundețiȘtergere
  8. http://adriannastase.ro/2018/0 4/14/despre-lumea-in-care-trai m/
    Nu ca l-aș iubi pe Nastase...

    RăspundețiȘtergere
  9. în acest video https://www.youtube.com/watch?v=FTmKfaftFyY se explică cum i-a fost iertată datoria lui trump faţă de FED, motiv pentru care Trump a devenit marioneta bancherilor FED!

    RăspundețiȘtergere

Va rog comentariile sa se refere la subiectul articolului si fara cuvinte vulgare. Criticile sunt admise dar sa fie creative si spre schimbare pozitiva. Comentariile carcotasilor si postacilor platiti vor fi sterse. Acest blog nu este retea de socializare.