miercuri, 21 februarie 2018

Cine sunt Nobilimea Neagră?


   În actualizările lui Ben Fulford ați citit deseori despre așa-zisa Nobilime Neagră care este implicată la nivel global în cele mai de anvergură acțiuni și activități, ceea ce determină într-o mare măsură destinul umanității. În articolul de mai jos voi posta despre cine sunt aceste ființe ale Întunericului.


 "Nobilimea neagră" sunt familiile oligarhice ale Veneției și Genovei din Italia, care în secolul al XII-lea dețineau privilegiile comerciale (monopoluri). Prima dintre cele trei cruciade, de la 1063 la 1123, a stabilit puterea Nobilimii Negre venețiene și a solidificat puterea clasei dominante bogate.
Aristocrația Nobilimii Negre a obținut un control complet asupra Veneției în 1171, când numirea Dogelui a fost transferată către ceea ce era cunoscut ca Marele Consiliu, ce era format din membri ai aristocrației comerciale (printre care familia infamă de Medici). Veneția a rămas în mâinile lor încă de atunci, dar puterea și influența Nobilimii Negre venețiene se întinde mult dincolo de granițele sale, iar astăzi se simte în fiecare colț al globului. (Nu uitați, sistemul nostru bancar modern a avut originea în Italia). În 1204, familia oligarhică a împărțit membrii lor în enclave feudale, iar din această epocă datează marea construcție a puterii și a presiunii până când guvernul a devenit o corporație închisă (nu o știm de undeva?) a familiilor Nobilimii Negre. Mai multe despre acest lucru pot fi găsite în lucrările lui John Coleman, Nobilimea Neagră Demascată în Întreaga Lume ( Black Nobility Unmasked World-wide, 1985);  Conspirators’ Hierarchy: The Story of the Committee of 300, - 1992.

Nobilimea Neagră și-a câștigat titlul prin trucuri murdare, așa că atunci când populația s-a revoltat împotriva monopolurilor în guvern, ca și oriunde altundeva (nu este vorba despre noi), conducătorii revoltei au fost rapid arestați și au fost spânzurați brutal. Nobilimea Neagră folosește asasinatele secrete, uciderea, șantajul, falimentul cetățenilor sau al companiilor concurente, răpirea, violul și așa mai departe ... Cine sunt aceste familii astăzi?

   Iată cele mai importante dintre ele :
·        House of Bernadotte, Sweden
·        House of Bourbon, France
·        House of Braganza, Portugal
·        House of Grimaldi, Monaco
·        House of Guelph, Britain (una dintre cele mai importante)
·        House of Habsburg, Austria
·        House of Hanover, Germany (a doua cea mai importantă)
·        House of Hohenzollern, Germany
·        House of Karadjordjevic, Yugoslavia (fostă)
·        House of Liechtenstein, Liechtenstein
·        House of Nassau, Luxembourg
·        House of Oldenburg, Denmark
·        House of Orange, Olanda
·        House of Savoy, Italy
·        House of Wettin, Belgium
·        House of Wittelsbach, Germany
·        House of Württemberg, Germany
·        House of Zogu, Albania
·        Toate familiile din arborele genealogic Windsor

Toate familiile listate sunt legate de Casa Guelph, una dintre familiile originare ale Nobilimii Negre din Veneția, din care coboară Casa Windsor și astfel, actuala regină a Angliei, Elizabeta a II-a. Familiile Guelph sunt atât de interconectate cu aristocrația germană, prin Casa Hanovra, că ar fi nevoie de mai multe pagini pentru a menționa toate conexiunile lor. Toate casele regale (aproape) europene provin din Casa Hanovra și, astfel, din Casa Guelph - Nobilimea Neagră.

Un exemplu: regele britanic hanovrian George I a venit din Ducatul de Luneburg, o parte din nordul Germaniei, care fusese guvernată de familia Guelph încă din secolul al XII-lea. Astăzi Guelphs (Windsorii) domină piața de materii prime și de ani de zile au stabilit prețul aurului (o marfă pe care nici nu o produc și nici nu o dețin). Casa Windsor de asemenea controlează prețul cuprului, zincului, plumbului și staniului. Nu este un accident că principalele burse de mărfuri se află în Londra, Anglia. Companiile conduse de familiile Nobilimii Negre sunt British Petroleum, Oppenheimer, Lonrho, Philbro și multe altele.

O altă familie a Nobilimii Negre sunt Grosvenorii din Anglia. Timp de secole, această familie a trăit, ca majoritatea familiilor europene, din închirieri. Astăzi familia deține cel puțin 300 de acri de teren în centrul Londrei. Terenul nu este niciodată vândut, dar arendat pe un contract de închiriere de 39 ani - chiria terenului de mijloc. Piața Grosvenor, în care se află Ambasada americană, aparține familiei Grosvenor, la fel ca și Piața Eaton. Apartamentele din Eaton Square sunt închiriate între 25.000 și 75.000 de lire pe lună (și care nu includ costurile de întreținere). Acest lucru vă va oferi o idee despre bogăția imensă de care familiile Nobilimii Negre se bucură din închirierea spațiilor și pământului și de ce familii precum Windsorii, nu sunt deloc interesate de progresul industrial și de populația în exces, ducând campani mai mult sau mai puțin ascunse de exterminare a noastră.

Acesta este motivul principal pentru care aceste familii "nobile" se află în spatele majorității, dacă nu al tuturor, mișcărilor pro-ecologice greșite sau pervertite ale lumii care, în cele din urmă și în mod secret (cu siguranță), urmăresc să limiteze creșterea populației. Prințul Philip și prințul Charles sunt simbolurile cele mai vizibile ale acestor mișcări, ambii au discutat deseori cu cea mai mare urgență, despre nevoia de a scăpa lumea de oamenii nedoriți.

Nobilimea Neagră sunt fondatorii societăților [moderne] secrete ale zilelor noastre, de la care provin toate celelalte care sunt legate de Illuminatti - Comitetul celor 300, Clubul de la Roma, CFR, RIIA, Bilderberg, Masa rotundă ... toate provin din membrii Comitetului celor 300 și, prin urmare, din familiile Nobilimii Negre europene.

Colaborarea cu Nobilimea Europeană Neagră, sunt familii americane precum Harrimans și McGeorge Bundys. Casa Hanovra pare a fi germană, dar este de fapt evreiască. De asemenea și Casa Habsburgilor.
  Deci nu chiar germanii au preluat tronul britanic ....

6 comentarii:

  1. PAMANTUL E PLAT ! TOTUL E DOAR IN MINTEA LOR....PARCA ERA VORBA DE GESARA,OAMENI ,CARE IN FUNDAL SE OCUPA CU eliberareo NOASTRA. NOI POPULATIA MUNCIM ,TREBUE SA EXISTAM.DECI,DA ..CONSTIINTA,E SINGURA CARE POATE SA FACA CEVA..PENTRU CA NOI SUNTEM ,,PRINTI SI PRINTESE,,MULTUMESC !

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Marius ! am citit deja atatea articole zilnic mai ales din vara anului trecut ca un ghiozdan nu arfi deajuns sa le stochez.Promisiuni peste promisiuni de credeai ca numai cateva zile si iata !!!??? ce ??? mi le-am insiruit frumos sa vad cum vor veni evenimentele si uite nimic,nimic nu sa intamplat numai promisiuni,si am ajuns acum cand citesc acest articol sa ma gandesc ca nici nu se vor intampla nimic,nimic bun pentru noi care asteptam: ''o lume noua de 'paradis'RV,Nesara-Gesara, da de unde ? Dintr-un post am fost sters fiind-ca am intrebat dece sa promis atat de insistent acest Nesara Gesara inca in noiembrie anul trecut si nimic nu sa intampla numai amaneli.Si ce sa vezi am gasit ca defapt promisiunile cu RV sant de mai multi ani si iata nimic nimic nu se intampla numai mai rele pe toata planeta. Cred ca citind acum acest articol cu nobilimea asta am inteles ca omenirea niciodata dar niciodata nu va avea castig. Marul a ajuns in stadiul de putrezire cand poate fi numai aruncat si nici acea parte mica care mai este neputrezit, nu miroase bine si deci trebuie aruncat ! si dece ? SA ASTEPTAT FOARTE MULT ...! PACAT !

    RăspundețiȘtergere
  3. Din TOATE cele promise :: Nesara , RESET , Gesara, Epoca de AUR , aterizari UFO in masa ...

    >>> ABSOLUT NIMIC ! da' ABSOLUT NIMIC NIMIC NIMIC nu s-a adeverit ! ! !

    Nici macar o virgula sau un punct !!

    Da Lumea a devenit intretimp mmuuuuuult mai MURDARA, mai Egoista, mai nesaturata, mai mai mai de ARS !

    cu acest Articol am inteles puterea 'ne-masurabila' al CABAL !! care nici in Visele cele mai de SF nu are cum sa fie inlaturata de la putere !!

    deci cu parere de Rau, dar situatia e FARA de scapare ! !

    RăspundețiȘtergere
  4. Fiecare are discernământul său și propriul etalon de valori și credințe. Că această etapă de trecere a durat foarte mult, așa este, dar noi ce putem face în afară de a medita, a ne ruga, a ne informa și a-i ajuta și pe alții să se trezească? Ăsta este prezentul și mergem înainte până la victoria finală!
    Nimeni nu poate spune exact când se va declanșa totul. Cum spunea și COBRA despre declanșarea Evenimentului, că numai Dumnezeu Tatăl la cererea Mamei Gaia va hotărî când se va declanșa acesta. Noi oamenii trebuie să fim pregătiți și informați pentru orice scenariu, cu daune mai mari sau mai mici la nivel de mase. Dar sunt numeroase forțe care acționează constant pentru realizarea acestei schimbări a paradigmei.
    Fiți încrezători și raportați-vă mereu la interiorul vostru pentru că acolo sunt răspunsurile subiective la tot ce vă frământă...
    Drum drept spre Lumină!

    RăspundețiȘtergere
  5. BUNĂ DIMINEAŢA DRAGI COMENTATORI....şi ţie prieten bun-care mereu ,nu ştiu cum ,dar mereu îi pui pe jar şi NE-răbdare pe toţi cei ce citim articolele tale echidistante. Mă adresez acum nerăbdătorilor noştri prieteni care poate că au uitat că fiecare în sinea noastră sîntem MICI DUMNEZEI şi că tot ce se petrece pe sfînta noastră planetă nu se face decît PRIN IGNORANŢA NOASTRĂ.... DACĂ NIMENI DIN CEI ASUPRA CĂRORA S-A PUS ATUNCI LA ÎNCEPUTURI O CONSTANTĂ PRESIUNE SAU AMENINŢĂRI DE TOT FELUL,SAU DACĂ OMUL AR FI ÎNŢELES CĂ NIMENI NU E MAI OM SAU MAI EGAL ÎN FAŢA LUI dUMNEZEU DECÎT EL ÎNSUŞI,poate că în ziua de azi nobilimea asta neagră nu ar fi căpătat atîta putere,curaj,habotnicie......Tot aşa e şi cu ţara noastră...dacă din interior nu ar fi fost erodată,nu cred că rău intenţionaţii ar fi pătruns,fac,complotează ,cumpără,mint,manipulează o întreagă masă umană. În ceea ce priveşte răbdarea.... ce aţi fi făcut,fost,în ce împrejurări sau cu cine v-aţi fi însoţit acum ,dacă noi în general n-am fi ştiut că dincolo de universul limitat al celor 5 simţuri ar mai fi şi altceva care are alte idealuri...mulţi dintre noi nici nu am fi ştiut că sîntem sclavii unor corporaţii,că drepturile ne sînt metodic,sistematic încălcate,că libertăţile încet-încet ne sînt limitate,că nu noi sîntem cei care decidem ce,unde,cît şi cum se va face,în ce scopuri,ale cui interese.... vedeţi....puţini ştiu că de mai bine de 20 de ani dincolo de albastrul cerului se duce un teribil război pentru eliberarea definitivă a întregii planete de cortina negurilor de mii şi mii de ani care ne-au ţinut în carantina luciferică.....că acolo undeva SUUUS -se mai şi moare...cine dintre noi umanii am făcut măcar o rugăciune pentru sufletele fiinţelor de lumină şi membrii altor civilizaţii nici visate de noi că ar exista în alte universuri,au venit aici în acest colţ al Căii lactee să-şi pună viaţa în pericol sau să şi-o piardă petru o cauză din care nu au nimic de cîştigat.... ?.... vedeţi cît de mici şi nervoşi sîntem şi cum mai batem din picior că nu se dă odată liber la legea nesara....şi cum noi nici gunoaiele după un festin la iarbă verde,nu vrem să ni le adunăm ,lăsînd în urma noastră mirosuri,gunoaie,plasticuri,deşeuri pe care nici un ocean de apă întro mie de ani nu reuşeşte să le mai spele...nu vrem să fim mai buni şi mai împăciuitori cu apropiaţii noştri,vedeţi ce crime oribile sangvine se produc între membrii aceleiaşi familii,cum moartea albă ia tot mai multe vieţi tinere şi inocente şi nimeni nu mişcă un deget-mereu arătînd cu degetul spre instituţiile abilitate,care dgeaba dacă au la dispoziţie banii necesari şi utilităţile necesare ,le lipseşte voinţa,implicarea,în loc de rezultate dau vina şi explică cu mult talent -cum NU se poate să funcţioneze acele instituţii....şi muuulte alte exemple pot fi date,pe care fooarte bine le cunoaştem fiecare din cei care citim aceste rînduri....uite,că-mi vine acum în minte articolul cu parlamentarii care au votat împotriva arborării drapelului de ZIUA NAŢIONALĂ în parlament....cine s-a sesizat ? în afară de jurnaliştii oripilaţi de o astfel de decizie.... oofff.... şi vrem LUMINĂ......dar inima noastră e tare cătrănită.........IERTARE DACĂ FĂRĂ SĂ FIE ÎN INTENŢIA MEA AM ADUS OFENSĂ CUIVA !

    RăspundețiȘtergere
  6. https://daniilgaucan.wordpress.com/2018/02/06/elohimii-evenimentul/

    RăspundețiȘtergere

Va rog comentariile sa se refere la subiectul articolului si fara cuvinte vulgare. Criticile sunt admise dar sa fie creative si spre schimbare pozitiva. Comentariile carcotasilor si postacilor platiti vor fi sterse. Acest blog nu este retea de socializare.