luni, 2 octombrie 2017

De ce nu iubesc deloc așa-zișii Iluminați România


 Teritoriul pe care se află România pare să fi fost Vatra Lumii, locul din care s-a răspândit civilizaţia umană! La Bugiuleşti (Vâlcea), Nicolaescu-Plopșor a descoperit un femur uman vechi de două milioane de ani. Pe Valea Oltului au fost descoperite urmele unor locuinţe vechi de un milion de ani, iar la Tărtăria, pe Mureş, au fost descoperite trei tăbliţe conţinând cea mai veche scriere din lume, cu o vechime de şapte mii de ani. Aşezarea de la Româneşti, Dâmboviţa datează din anii 30.000 î.e.n. Aici a fost inventat arcul, s-a născut legenda lui Prometeu, au apărut primele mine şi furnale din Europa, aici s-au format popoarele indo-europene.

De aici au pornit o serie de popoare ca pelasgii, sciţii, cimerienii, ilirii, ligurii, bascii, sarmaţii, elenii (aheii şi dorienii), hitiţii, carienii, italicii sau frigienii etc. Aici s-au pus bazele Troiei şi apoi ale Romei. De altfel, vechea Romă a existat pe locul actualului oraş Roman, iar cuvântul Roma este de origine tracică.
Traco-dacii reprezintă cea mai veche cultură de pe Terra, anterioară Sumerului şi totodată cea mai numeroasă şi mai extinsă populaţie a antichităţii. Puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Polonia, Italia, Franţa, Spania, Turcia Europeană), Tadjikistan, Asia Mică, Africa. Chiar şi burii din Africa de Sud sunt neam dacic! Cu multe secole înainte de cucerirea romană, dacii reuşiseră să obţină un an de 365,242197 zile, faţă de anul astronomic modern de 365,242198 zile, sau faţă de cel Iulian al alexandrinului Sosigenes de 365,25 zile. Homer a remarcat unitatea lingvistică, etnică şi de civilizaţie a tracilor începând cu mileniul V î.e.n., de când acest spaţiu a iradiat cultură. Tot el ne spune că numai ei ştiau să lupte călare şi să folosească arcul ca armă de luptă, potrivit razbointrucuvant.ro.
Traco-macedonenii au creat şi primul imperiu din Europa, cel al lui Alexandru Macedon, care a creat şi cultura „elenistică”. Dascălul său , Aristotel din Stagiro, Macedonia, era tot un traco-macedonean.
Scrisul a apărut mai întâi în spaţiul tracic, apoi în cel greco-roman. Primii poeţi au fost tot de origine tracă. Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine deosebită, toate convenţiile fiind încheiate doar verbal. De pildă, lipsa de acasă era semnalată printr-un băț aşezat la poartă. De remarcat că acelaşi obicei îl aveau şi mayașii! Oare cine îi învăţase să trăiască într-un asemenea identic spirit de cinste? Dacia a avut cea mai veche agricultură din Europa. Dacii erau singurul popor din lume care foloseau cercul pentru măsurarea timpului (vezi actualele ceasuri)! Minele de aur din Dacia erau cele mai bogate din Europa. Numai tezaurul regal al lui Decebal, jefuit de romani, conţinea 1640 de tone de aur şi 3310 tone de argint. Cu el, Imperiul Roman a scăpat de faliment, permiţând ca locuitorii Romei să fie scutiţi de impozite timp de un an, să primească fiecare câte 650 de denari, şi au fost finanţate timp de 123 de zile serbări la Roma cu peste 10.000 de gladiatori şi 11.000 de fiare sălbatice!
Primul popor antic european care a realizat o unificare a tuturor triburilor având aceeaşi etnie a fost cel dac. Ocupaţia romană a întrerupt procesul de unificare naţională pentru 1812 ani. Unde ar fi fost acum România, fără aceste vicisitudini ale istoriei? De reţinut: pentru cucerirea Daciei, Traian a fost nevoit să mobilizeze peste 60% din armata imperiului! În secolele VI-V î.e.n., civilizaţia dacică era atât de dezvoltată, încât se putea măsura cu cea persană a lui Darius (522-486 î.e.n.).
Herodot afirma că „tracii sunt cel mai numeros popor după inzi”. În această zonă, se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18.000 de ani), cea mai veche activitate de minerit din lume, cel mai vechi topor-târnăcop de miner, cel mai vechi harpon şi cel mai vechi vârf de lance cu două caneluri (tip baionetă) din lume (toate peste 18.000 de ani vechime), cea mai veche activitate din metalurgia aramei din lume (8.000 de ani), cea mai veche exploatare şi prelucrare a aurului din Europa şi cea mai veche scriere din lume (7000 de ani). Limba română este cea mai unitară limbă din Europa, vorbită de cel mai mare număr de oameni şi cuprinde cel mai mare număr de cuvinte de origine latină în raport cu celelalte limbi neolatine. În fapt, romanii descindeau din marea şi nobila gintă a traco-dacilor.

Pe la 1400 î.e.n. în Dacia nord-dunăreană a apărut cea dintâi şcoală cu local propriu de pe Terra, ANDRONICONUL, unde preoţii zalmoxieni predau toate disciplinele universitare, începând cu teologia, astronomia şi astrologia. Pitagora şi elevii săi şi-au completat studiile universitare la şcoala zalmoxiană întrucât după mărturiile lui Platon şi Socrate, în Dacia nord-dunăreană erau cei mai învăţaţi medici din lume, superiori medicilor greci. Hesion scria că Zalmoxe „a promovat o învăţătură despre un trai nou, mai înţelept decât al grecilor”. Tot Zalmoxe a introdus în şcoala sa studiul Dreptului, Belaginele, care stau la baza civilizaţiei umane. Pe atunci, evreii erau încă sclavi în Egipt! Platon, Socrate, Orfeu, Achile, Traian vorbeau limba traco-dacă. În Dacia se scria cu litere latine, care erau şi litere dacice! În această limbă comună i-a scris Decebal lui Traian pe o iască de fag. Marele lingvist italian Giaccomo Devoto stabileşte „începutul tranziţiei daco-romane dincolo de anul 2000 î.e.n.”, când evreii nu existau nici măcar ca păstori!
De unde vine denumirea de Dacia? De la prima regină a statului dac străbun, Dacia-Dokia-Sorita, slujitoarea Soarelui, Marele Zeu, care a fost preoteasă şi regină pe la 3.000 î.e.n. La impactul cu romanii, dacii credeau în nemurirea sufletului şi erau deja monoteişti. Din punct de vedere al concepţiei filozofico-religioase, erau şi au rămas net superiori romanilor. Ei nu credeau decât într-un singur om-zeu, Zalmolxis. Geţii cinsteau crucea, observând că una dintre cele mai frumoase constelaţii din emisfera boreală (50 de stele vizibile) are principalele stele dispuse în cruce, în dreptul Căii Lactee. Numele constelaţiei Lebăda este astfel un omagiu adus Păsării Divine pentru daci.
Iată ce ne arată Platon în Charmides, unul din celebrele lui dialoguri, din care extragem un pasaj absolut senzaţional: „Aşa stau lucrurile, Charmides, şi cu descântecul nostru. L-am învăţat, cu prilejul unei expediţii, de la unul dintre medicii traci ai lui Zalmoxis, despre care se zice că au şi darul de a te face nemuritor! Căci, spunea el, toate se trag din suflet, atât cele rele, cât şi cele bune, ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi, revărsându-se din suflet, aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să îi dăm îngrijire, dacă vrem ca, deopotrivă, capul, cât şi restul trupului să o ducă bine. Iar sufletul, spunea el, se îngrijeşte cu anumite descântece, care sunt, la rândul lor, spusele şi gândurile frumoase!” 
Freud şi psihanaliza lui? Evreii au „descoperit iar America” după mii de ani! Şi încă o informaţie care ne lasă fără grai: într-o locuinţă de pe dealul Grădiștei a fost descoperită o trusă medicală cu bisturiu şi pensetă din bronz; la Piatra Roșie, un scalpellum tot din bronz; iar la Poiana, sonde medicale şi un schelet cu craniul trepanat! Religia geţilor spunea că la naşterea celor doi Fraţi Divini, Apollo şi Artemis, care a avut loc la solstiţiul de iarnă, Domnul Ceresc a luminat şi a încălzit pământul, încât zăpezile s-au topit şi au înflorit merii. În acelaşi timp, numele Zeiţei Mame, Maria-Maris însemna şi „floare de măr”.
De atunci, de când au înflorit merii iarna, Anul Nou, care era la 1 martie, a fost mutat la 1 ianuarie, dată preluată mai târziu şi de romani. Ei bine, evreii au preluat de la traco-daci data de 1 martie ca An Nou. S-a mai spus apoi că Iisus Hristos a fost influenţat, în filosofia sa, de esenieni. Numai că esenienii au fost iniţiaţi de traci, de preoţii lui Zalmoxe. Acest lucru este recunoscut până şi de Jose Phus Flavius, fostul răzvrătit iudeu împotriva Romei, devenit… mare istoric în Antichităţile iudaice: „Ei nu trăiesc prea diferit de lume, dar viaţa lor aminteşte în cel mai înalt grad de cea a dacilor numiţi pleistai”.
După cum ne arată Jose Phus Flavius în Războiul iudaic, esenienii constituiau practic prima confrerie de tip comunist din istorie: dispreţuiau bogăţia, între ei nu vindeau şi nu cumpărau nimic, jurau să respecte dreptatea faţă de oameni, trăiau în „frăţii” cărora îşi predau toate veniturile şi bunurile, gestionate în comun, respingeau prezența femeilor (temându-se de desfrânarea şi trădarea lor). Intenţii şi obiceiuri pozitive pe care, ulterior, evreii le vor adapta negativ în viitoarele lor „frăţii” masonice. Realitatea de care evreii, cei mai mari falsificatori ai istoriei, fug ca necuratul de tămâie, este că filosofia pozitivă creştină s-a născut pe teritoriul Daciei, ei nefăcând altceva decât să o preia în folos propriu pentru a distruge din interior Imperiul Roman şi a-şi justifica pretenţiile de „popor ales”, dornic de a stăpâni Lumea! Aşa cum Biblia a fost „prelucrată” timp de 1000 de ani, în folos propriu, aşa şi dovezile istorice privind primordialitatea universală a Traco-Daciei de Centru al Lumii, au fost distruse cu perseverenţă pe parcursul ultimelor două milenii!
Istoria mai are multe mistere şi unul dintre acestea, absolut senzaţional, poate fi modul în care două popoare înrudite, traco-dacii şi romanii, care dominau lumea antică, au putut fi asmuţite unul împotriva celuilalt. Oare, întâmplător, vizionarul indian Sundar Sing a prevestit, prin anii ’30, că România va fi Noul Pământ al Făgăduinţei, iar Bucureştiul va deveni Noul Ierusalim?

         Sursa : http://www.yogaesoteric.net/ 

5 comentarii:

  1. De asta ne țin ei într-o stare de degradare morală și economică în mod continuu.Le e ciudă pe potențialul nostru moștenit în mod natural? Se tem că-și pierd statutul de aleși? Eu altă explicație nu găsesc. P.S.Aștept să vedem ce mai zice B.Fullford.

    RăspundețiȘtergere
  2. NAMASTE MARIUS ! CÎND va fi predat în şcoala primară acest ADEVĂR ? Acest scurt fragment ar fi de folos TZUTUROR ROMÂNILOR pentru a şterge ODATĂ PENTRU TOTDEAUNA FALSUL cu care am fost îndoctrinaţi. Acest articol ,aşa cum bine şti îl voi multiplica spre sute de adrese făcînd în acelaşi timp trimitere şi la ultima creaţie -desprinsă din dovezile istoriei dosite intenţionat, a lui Daniel Roxin,un român de excepţie pentru mine. Îţi mulţumesc. GeorgedeDrobeta.

    RăspundețiȘtergere
  3. De ce cautam „in marile civilizatii ale trecutului”? De ce „dacii”?
    – Pentru ca asa cum „noi” ne consideram un varf al civilizatiei materiale, cei de acum cateva mii de ani, au fost „un varf al civilizatiei spirituale”. Distanta in „performante” dintre „noi si ei”, respecta proportionalitatea dintre cele doua domenii!
    -Intre cele doua „cai”, civilizatia de tip „spiritual” e superioara, caci ea se adreseaza si „creste” fiecare individ in parte dpdv al realizarii lui ca „fiinta completa”. Civilizatia materiala „scade” realizarea individuala, transferand puterile individuale in exterior, ex. catre obiecte. Acest tip de civilizatie a carei caracteristica e „transferul de putere de la indivizi in exteriorul acestora” (obiecte, institutii, organizatii, etc) duce la „slabirea individuala” si la „insclavizare”
    NOTA. In trecut „insclavizarea” era „fizica-corporala”, in prezent, ea devine de tip „mental captiv”.
    – Cum aceste adevaruri au fost/sunt bine cunoscute de „clasa conducatoare”, acestia au luat masuri de prezervare a propriilor privilegii: distrugerea oricaror vestigii istorice care ar putea duce la trezirea constintei adevaratei naturi umane si ale posibilitatilor ei, falsificarea acestor vestigii, cu altele, nesemnificative, discreditarea adevaratelor cai de traire plenara a vietii si impunerea de scopuri si valori false, cultivarea cresterii sistematice a slabiciunilor si viciilor omenesti si ridiculizarea virtutilor, cultivarea fricii in toate formele ei: moarte, boala („epidemii de pojar inventate”!) cataclisme, saracie, etc, etc, etc….
    – Pentru perioada lor istorica, „ultima” de dinaintea „marii schimbari de paradigma” spre „civilizatia materialista”, dacii au fost varful spritualitatii timpului lor! In plus, „inca mai avem afnitati locale” cu acestia si ne vine mai usor sa ii percepem pe ei, decat pe altii din alte zone geografice sau de timp. Sa profitam de asta! Atentie: dacii nu au ocupat „cateva judete” din Romania de azi, ci un teritoriu imens, neegalat de nici un imperiu vreodata! In plus, ei si-au transmis cultura si valorile spirituale si altor popoare, care cu respect le-au conservat si pastrat intr-o forma apropiata de cea originala, mai mult decat s-a intamplat de ex pe teritoriile noastre in vremurile de azi…Pace

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi cine recunoaşte aceste adevăruri în afară de noi şi cîţiva specialişti străini ? dacă nu ştim să ni le impunem şi în afara Roâniei este puţin probabil ca toate aceste dovezi să aibă o reală valoare în ochii străinilor,mai ales a ungurilor care şi aşa se fac că istoria ,dovezile,înscrisurile diferitelor epoci prin care şi cu care acest popor s-a confruntat şi cărora le-a ţinut piept ,nu au nicio valoare pentru ei şi alţii. Cred că a trecut vremea amabilităţilor şi toleranţei .Dacă nu ne impunem vom fi terminaţi ca popor şi naţiune,dacă nu-i vom coborî de acolo de unde i-am pus pe aceşti zombi-politicieni,ne punem singuri ştreangul la gît.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sîntem la punctul de a descoperi Adevărul prezent îngropat de mii de ani!
    Adevărul ne va eliberea de această sclavie
    A venit momentul adevărului și dreptății,împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul nostru și precum este în Cer așa va fi și pe Pământ.
    Inarmati-vă ,cu adevărul faceți bine și Binecuvantati dușmani,inarmati-vă cu Sabia dreptății care este cuvântul lui Dumnezeu.
    Eliminarea de minciună și înarmat cu adevăr răul va fugi de la noi iar atunci moartea va fugi de la noi.
    Mult succes dragi Frați și Surori împreună vom reuși să aducem lumină în Lume împreună cu Creatorul nostru Amin!

    RăspundețiȘtergere

Va rog comentariile sa se refere la subiectul articolului si fara cuvinte vulgare. Criticile sunt admise dar sa fie creative si spre schimbare pozitiva. Comentariile carcotasilor si postacilor platiti vor fi sterse. Acest blog nu este retea de socializare.