,,Atunci
am văzut că, pentru cei mai mulţi, ştiinţa este doar ceva din care trăiesc, şi
aceia vor idealiza şi erorile dacă-şi pot duce existenţa pe baza lor.” J.P. Eckermann - Conversaţii cu Goethe
Prof.dr. Karl Probst
Există în istorie
evenimente care modifică întreaga evoluţie a omenirii. O astfel de dată este 23
martie 1883. Atunci a început declinul artei medicale. În acea zi, Robert Koch
a ţinut celebrul său discurs în faţă Societăţii de Fiziologie din Berlin, unde
a prezentat „agentul patogen al tuberculozei”. Cu acest discurs, Koch a
cimentat „teoria bolilor infecţioase cauzate de microbi”, postulată de Louis
Pasteur. Chiar dacă în acea perioadă Pasteur însuși avea deja îndoieli în
privința propriei teorii a germenilor, experimentele lui Koch au cimentat
concepţia apariţiei bolilor printr-un atac din exterior al bacteriilor.
Industria chimică a identificat imediat potenţialul oferit de această
concepţie, căci dacă un microb venit din exterior ar fi cauza bolii, atunci, în
mod logic, ar fi posibil să se combată boala printr-un medicament care să atace
acel „agent patogen”. Începuse era industriei farmaceutice.