Traducere: Ana Nicolai
Bun venit la toate lucrurile noi! Lucrurile bune, lucrurile rele,
lucrurile magice… TOATE sunt noi și toate sunt VOI.
Împreună – cumva cu chiu cu vai – am reușit să
ieșim cu bine din vibrația 9 ce a definit fiecare nuanță a ultimelor 12 luni…
un supraton omniprezent ce ne-a colorat viața și lumea cu o senzație clară de
finalitate, la fiecare cotitură. N-a mai rămas nicio îndoială că viața pe pământ
este/a fost schimbată radical și, deși e posibil să fim un pic mahmuri de pe
urma lui 2016, în spatele dezorientării adusă de o tranziție atât de
importantă, cei care se eliberează de dualitate au senzația clară a „ajungerii
la starea de siguranță”.
Paradoxul este că această senzație interioară
de siguranță ce înmugurește apare într-un moment în care lumea și tot ce
cuprinde ea sunt (din câte se pare) cele mai nesigure. Iar pentru cei
care își întrupează pe deplin sufletul este exact cum ar trebui să fie… cum a
fost proiectat să fie (de noi, pentru noi), chiar de la începutul „timpului”.
Acceptarea
tuturor lucrurilor face posibile toate lucrurile.
Este adevărat că pe măsură ce cei treziți se
întorc cu susul în sus, lumea (3D) va continua să fie întoarsă cu susul în jos
(este doar legea polarității, atât de prevalentă în dualitate), dar doar până
când omenirea va fi îmboldită îndeajuns de mult să se trezească, să se unească
în solidaritate, ca o colectivitate împuternicită, și să revendice sistemele ce
ne guvernează societatea… prin redobândirea sentimentului de suveranitate ce ne
guvernează cu adevărat pe fiecare din noi.
Nu este o cale ușoară și da, în plan colectiv
avem în față o călătorie „interesantă”… dar este de o importanță vitală ca
aceia care au ochi de văzut să nu piardă din vedere tabloul de ansamblu, despre
motivul pentru care suntem aici și despre rezultatul final. Având perspectiva
corectă, acest moment crucial este de fapt favorabil, un semn clar că aceia
care ancorează de atât de mult timp lumina pe această planetă, au obținut în
sfârșit dovada fizică incontestabilă a venirii Sursei pe pământ, determinată de criza inevitabilă de vindecare, ce
ne este cu siguranță rezervată.
Știm asta pentru că foarte mulți dintre noi au
trecut prin același proces, în plan personal. Dacă citiți aceste rânduri, e
foarte probabil că împământați treptat lumina Sursei prin corpul vostru încă de la începutul Ciclului
Galactic (potrivit calendarului mayaș), din 1999. Și nu mai trebuie să vă
spun cum a fost viața voastră de la inițierea acelor coduri de lumină
crescândă.
Avantajul dualității este următorul: dacă n-am
fi avut niciodată conflictul, nu ne-am fi împuternicit niciodată Sinele să o
transceandă. Iar acum ne așteaptă același dar
și aceeași binecuvântare… pe întreaga omenire și întreaga lume, în
general. Și este o adevărată binecuvântare.
Cei care în prezent își încheie jocul
karmic/cauzal pur și simplu au făcut alegerea de a merge primii, au încheiat
contractul de a-i aduce lumii lumina, pentru ca toți ceilalți să fie părtași la
ea… iar acum, că ea este în mod clar aici (fapt dovedit de umbrele remarcabile
proiectate de lumina incredibilă), există o parte din noi care este în sfârșit
gata să accepte… să lase hățurile luminii de care ne-am ținut atât de strâns,
să se abandoneze total (în credință) dezvăluirii exterioare a unui volum FOARTE
mare de muncă interioară.
Acea lumină pe care am purtat-o continuu,
tăcut și exclusiv este acum peste tot în jurul nostru, scoțând în evidență tot
ce nu este IUBIRE… ceea ce înseamnă că nu ne mai revine doar nouă să suportăm
povara. Iar de aici va rezulta foarte multă libertate.
A părut ca și cum ați crezut că o veți
suporta? Poate că nu. Fiți însă siguri că… anul acesta este un an de strădanii
extraordinare atât pentru colectivitatea în curs de înălțare, cât și pentru
masa colectivă, căci vor avea loc schimbări incontestabile la fiecare nivel al
omenirii.
Nicio persoană, niciun loc sau lucru nu vor
rămâne neatinse pe măsură ce noul an își stabilește ritmul pentru următorii 9
ani de transformare umană extraordinară și progres, precum și atunci când vor
ieși la lumină unele revelații uluitoare despre compoziția reală a sistemelor
lumii… și care vor fi supuse unei analize publice considerabile.
Va fi un an de schimbări rapide și
surprinzătoare, dar cu un substrat de stabilitate în timp ce custozii adevărați
ai noului pământ vor cârmi în siguranță această extraordinară navă albastră, în
adâncurile necesare pentru a descoperi în plan colectiv noi oceane.
Datorită a tot ceea ce am făcut în ultimii 9
ani pentru a ajunge la acest moment, din înalturi se revarsă foarte multe
binecuvântări, foarte multe ființe (galactice, angelice, maeștri înălțați etc.)
ni se alătură (în meditație și alte feluri) pentru a comemora acest/această
ciclu de creație/an/ocazie special/ă… nu pentru că începem un an nou, un ciclu
nou, o viață nouă, o lume nouă… ci pentru că inaugurăm un mod cu totul nou de a
FI om.
Iar asta începe ACUM.
Conștiința noii lumi
Deși viața de pe pământ ar putea arăta orice
altceva, evenimentele din lume încep în mod categoric să reflecte conștiința
lumii noi.
Nu este o întâmplare faptul că acest nou ciclu
de creație debutează cu noul președinte al Statelor Unite, un președinte
care, prin însăși firea lui, precipită un grad imens de polaritate și
dezbinare. Dar atenția publică concentrată asupra divizării incită deja opusul
ei unit, precum marșul masiv al femeilor, declanșat ca răspuns… marș ce a
reunit sexul, rasa și religia drept UNUL, pentru a face o declarație mondială
despre identitate și nu despre diferențiere.
După cum văd eu lucrurile, extraordinara
revoltă împuternicită a divinului feminin în întreaga lume, ca răspuns la
pângărirea lui fățișă, reprezintă în mare parte scopul acestui proces de
alegere și al acestei președinții… să provoace (prin instigare) revenirea
echilibrului energiei latente a Mamei cosmice, cu un memento foarte răsunător
despre adevărul referitor la Forța ei puternică: că uni-versul în Sine se
manifestă prin vehiculul Mamei.
Energia Mamei cosmice nu are nimic de-a face
cu sexul uman, ci este baza prin care ORICE formă de viață este făcută
vizibilă.
În lumea de jos, întoarcerea Mamei se va
desfășura în mod categoric într-o manieră polarizată (bazată pe sex), prin
eliberarea karmei colective care în prezent este gata de exprimare fizică,
dar înțelegerea superioară este că femininul divin constituie instrumentul
oricărei creații… că orice formă se naște din spirit făcut materie… iar acum
cere înapoierea locului ei de drept pe această planetă, în timp ce noi, la
nivel colectiv, chemăm această energie sacră înapoi pe pământ.
În polaritate, nu poți avea protagonistul
(eroul) fără antagonistul lui (ticălosul), așa că frumusețea reală din acest
proces este că Donald Trump asigură ocazia și platforma necesare pentru ca
oamenii să-și recupereze puterea… să finalizeze actul de recuperare
necesar pentru a reechilibra energiile masculin-feminin pe planetă… deși în
realitate aceste energii au fost deja reechilibrate, ele se desfășoară în prezent
ca răspuns la acea reechilibrare, în lumea fizică. Altfel spus, Trump (ca
oricine altcineva) își face de minune treaba.
Din perspectiva dimensională mai înaltă, toate
evenimentele ce se desfășoară sunt inițiate de activarea și ancorarea
conștiinței lui Christos, prin cei care au atins în interiorul lor starea de
uniune masculin-feminin, prin uniunea mistică. Cantitatea foarte mare de lumină
ce va continua să se instaleze în fisurile cele mai ascunse, pentru a lumina
fiecare centimetru pătrat din viața de pe pământ, este realmente un testament
al uniunii divine ce are loc la cei aflați în prezent în curs de
înălțare.
Nu toate sunt frumoase și este clar că intrăm
într-o perioadă de frământare crescândă, dar cuvântul cheie de acum este
categoric crescând… și nu frământare.
Trezirea a foarte mulți oameni va aduce o
atenție extra-ordinară aspectelor inconștiente din viață și societate. Acestea
sunt lucrurile pe care le prevestește acest nou ciclu de creație… nu
distrugerea și haosul, ci mișcarea rezultantă din ele.
Este doar începutul erei Vărsătorului, momentul de a rechema
divinitatea pe pământ, recuperând adevărurile spirituale pierdute de foarte mult timp.
Faptul de a fi martori la revolta a atât de
multor oameni, atât de devreme în acest an, stabilește precedentul pentru
următoarele 11 luni (și mai departe)… literalmente în ziua ÎNTÂI a noii
președinții și în acest influent an UNU, vedem prinzând viață aspectele
vibraționale ale numărului 1: noi începuturi, creație, independență,
uni-citate, UNITATE, motivație, inițiere, progres, ambiție,
voință, pionierat, energie pură, forță, activitate și vitalitate,
conducere de sine, asertivitate, inițiativă, organizare etc.
A ne trezi cu adevărat din adâncurile
inconștienței nu este ceva ce se poate petrece fără perturbații… cunoaștem
foarte bine beneficiile lor extraordinare și ceea ce ne-au adus în călătoria
noastră de revendicare. Același lucru e necesar și pentru mase, căci sunt
foarte mulți care încă nu știu deloc ce se întâmplă de fapt acum și de ce.
Acestea fiind zise, mizele sunt mult mai mari
acum. Însemnând că în acest nou ciclu de creație, aceia care încă sunt
inconștienți se vor trezi într-un ritm mult mai rapid… fiecare convingere va fi
pusă la încercare în maniere tot mai provocatoare, pe măsură ce programul realității
3D este perturbat mai repede și mai profund. Singura scăpare de haos și
intensitate va fi să ne deschidem spre conștiința mai înaltă, însemnând că
fiecare ființă umană (conștientă sau nu) va trebui să se abandoneze Sinelui ei
superior, pentru a-și ușura suferința. Și acesta e tot scopul.
Toți cei care nu reușesc să-și amintească
adevărul experienței încarnării lor vor fi înghiontiți în repetate rânduri
să-și pună întrebări despre tabloul de ansamblu, în săptămânile, lunile, anii
următori, întrucât lumina de pe pământ crește atât de mult și strălucește atât
de puternic, încât în curând nu va mai rămâne loc unde să se ascundă
adevărul.
Mi se explică că pe măsură ce intrăm în
următorii patru ani în special, vor fi foarte multe schimbări ce vor face apel
chiar și la persoanele cele mai izolate din cadrul omenirii, toate acestea cu
scopul de a-i face pe oameni să le pese… pentru a-i trezi din coma
complacerii… pentru a stârni îndeajuns de mult focul interior care să motiveze
schimbări reale. Atunci când unui număr suficient de oameni îi va păsa de
binele tuturor, va veni schimbarea spre binele tuturor.
Asta îmi amintește de una din vorbele mele
preferate aparținând lui Dr. Seuss… cu un mesaj atât de simplu și cu un adevăr
atât de profund:
„Dacă
cuiva ca tine nu-i pasă extrem de mult, nimic nu se va ameliora. Nu.”
Separarea
oficială a lumilor
Cam de pe la mijlocul lui decembrie, observ
ceea ce pot doar defini drept o scindare definitivă între lumi… o separare
distinctă între hologramele/ programele realității 3D și 5D… deși la momentul
respectiv nu știam prea exact ce văd. Când am început să transcriu raportul a
venit fraza de mai jos, care mi-a confirmat viziunile:
În acest sens, aflați că veți ajunge să
observați că în ființa voastră există o ruptură, o finalizare a separării
lumilor care face ca experiența 3D să pară precum visul care de fapt este, în
timp ce experiența 5D va deveni tot mai lucidă, vie și clară.
După cum deslușesc eu lucrurile, cei care
și-au închis toate contractele karmice în dualitate, în mod clar și oficial
s-au separat de ceea ce CSP (Consiliul Suprem Pleiadian. N.tr.) numește „matrice falsă”. Această separare de lumea duală
le oferă celor care s-au pregătit, pe ei și corpurile lor, capacitatea de a se
elibera total de orice atașament (emoțional) de lumea în curs de destrămare și
de cei care încă locuiesc în ea.
Această distanțare – în lipsa unui
cuvânt mai bun – de programul realității în curs de destrămare nu înseamnă o
lipsă de conexiune sau compasiune, ci un strat real de IUBIRE universală, ce ne
face să fim detașați într-un mod plin de compasiune, ca martori
la toate treburile lumii (la marele fix). În mod ironic, deconectarea e cea
care ne va permite în final să avem legături mai profunde cu lumea, să fim mai
mult o parte din societate din nou. În ultimă instanță, ea dă naștere
perspectivei necondiționate ce va fi responsabilă de schimbarea lumii fizice
(mai multe pe tema asta în secțiunile de mai jos), așa că aveți grijă să nu
confundați această perspectivă de observator (entitate terță) cu împietrirea.
Starea de a fi neafectat de ceea ce se
întâmplă în jur este de fapt definiția transcendenței:
Transcendență. Substantiv
– existență sau experiență mai presus de nivelul normal sau fizic.
Separarea de lumea inferioară nu înseamnă
deloc separare între Sine și Sursă/sine și ceilalți și nu este nici rezultatul
faptului de a fi insensibil… dimpotrivă, și am mai spus asta, ea este
rezultatul simțirii fiecărei emoții omenești până în punctul în care am
neutralizat-o… am transcens densitatea, dar și polaritatea (extremele) emoției.
Citiți: categoric că ne-am făcut munca pentru
a ne afla în acest spațiu ocrotit și Dumnezeu știe că l-am dobândit.
NOTĂ: Dacă constatați că încă sunteți atașați
de lumea în curs de destrămare, ceva personal nerezolvat cu ea în orice caz… și
este totdeauna personal… să știți că lumea va continua să pară foarte reală
(chiar dureroasă) atât timp cât încă mai aveți în voi emoții de densitate joasă
(rănire). Așa lucrează hologramele – rezonanța personală creează/proiectează
iluzia că o realitate e reală, pentru a ne convinge de frecvența la care suntem
acordați. (Mai multe pe tema asta în CAL/Creează ca IUBIRE). Spre exemplu, dacă încă mai avem în noi
energia victimizării, vom folosi toate informațiile/comunicarea/experiențele
din lumea înconjurătoare pentru a ne dovedi veridicitatea acelui „adevăr” de
care suntem convinși în virtutea propriei răniri.
Acelora dintre noi care au ieșit din acea lume
(conștiință) dizarmonioasă și au intrat mai plenar în experiența armonioasă
unificată (conștiința lumii noi), lumea 3D li se va părea din ce în ce mai
mult un spectacol ce se estompează… de parcă ar urmări un film (3D) în
care ea arată și pare reală… dar de îndată ce ne dăm jos ochelarii își
pierde imediat claritatea.
De fapt, ambele realități sunt la fel de reale
pe cât sunt de ireale… pentru un creator conștient întrebarea este mereu
următoarea: care iluzie aleg să o însuflețesc? Cu care realitate sunt
aliniat vibrațional? Iar acest lucru va fluctua. Până n-o va mai face.
Sarcina noastră în acest an și în continuare
va fi să ne ținem ochelarii 3D în buzunarul din spate și să privim în acea lume
dacă/atunci când suntem chemați s-o facem… când suntem dornici… când ne este în
vreun fel de folos. Nu pentru că „gândim că ar trebui sau trebuie”, ci pentru
că o dorim în mod legitim. În lumea aceea nu există nimic cu sau din care să
creăm, dar totodată nu suntem separați de acea lume, așa că anul acesta vom
lucra ca să echilibrăm arta FIInțării… în lumea NOASTRĂ din cadrul lumii.
Și este un lucru foarte nou… pentru noi toți,
pentru omenire în general, chiar și pentru pământ. La asta se referă întregul
experiment al noului om și acesta e motivul pentru care atât de multe sisteme
stelare se află aici pentru a fi martore la lucrurile extraordinare… și
deocamdată necunoscute.
Da, toți suntem UNU, dar cu siguranță că nu
toți avem aceeași experiență despre UNItate. Odată ce suntem cu susul în sus, este
important (pentru starea noastră de bine vibrațională)
să facem tot timpul deosebirea dintre lumi. Responsabilitatea noastră este să
rămânem acordați în unitate și să ne eliberăm continuu de orice atașamente
(gânduri/sentimente/judecăți) care ne țin în polaritate și legați de cicluri și
creații din trecut.
În timp ce lumea trece prin transformările ei
necesare va fi nu numai de primă importanță să rămânem pe banda noastră (5D),
dar și obligatoriu pentru sănătatea noastră cristalină. Însemnând că, cu cât
vibrația ne devine mai rafinată (pură), cu atât mai puțin putem să ne expunem
la/să ne concentrăm pe realitățile inferioare. Fiecare ființă de pe pământ are
de jucat un rol diferit în jocul final, dar atunci când atingem stări de
conștiință suficient de înalte nu putem gestiona (în mod responsabil) frecvențe
mai joase în câmpul nostru, fără să nu producem o scindare în complexul nostru
minte-corp.
Așa că da, lumea 3D va deveni pe alocuri
dificilă… și vor fi momente în care se poate să întreținem gânduri bazate pe
frică, ce ne conving să credem pentru o clipă în acea realitate… să credem că
poate ne sunt luate drepturile sau că ne este amenințată securitatea… dar în
mare măsură știm mai bine cum stau lucrurile. Așa că vom fi chemați, ni se va
cere iar și iar să ne păstrăm luciditatea… să ne amintim de adevărul puterii
noastre asupra tuturor celorlalte.
Pentru aceia dintre noi care și-au petrecut
ultimii zece ani primind bucurie din interior și creându-și viața de pe poziția
guvernării și sustenabilității Sinelui, acea realitate nu ne va influența în
moduri potrivnice.
Atunci când ne trăim viața potrivit legii
vibraționale, știm că singura siguranță reală care ne este dată în viață este
rezonanța personală purificată… că cu cât ne este mai înaltă vibrația, cu atât
mai puțin discordantă ne este viața… că atunci când ne aflăm în IUBIRE suntem
ocrotiți tot timpul și în toate felurile.
Numai atunci suntem cu adevărat într-un loc
sigur.
Viață 5D – lume 3D
Vorbesc încă din 2012
despre conceptul de „a trăi o viață pentadimensională într-o lume
tridimensională”… care este de fapt un alt mod, mai modern, de a spune „în
lume, dar nu din ea”. Anul acesta vom anima acel concept, căci
el prinde viață într-un mod foarte real.
Întrucât ne detașăm de lumea 3D și, simultan,
ne implicăm totuși mai profund în ea, mulți dintre noi vor petrece o bună parte
din 2017 pregătind fundația pentru ce înseamnă asta pentru noi,
individual, și în ce fel se va traduce la nivel colectiv, pe parcursul
următorilor 9 ani.
Anul acesta prioritatea noastră va fi să
continuăm să ne întrupăm, dar și să adoptăm conștiința noii lumi, să o aducem
la viață, ca să spun așa, prin crearea inspirată de noi realități generate de
stări de conștiință noi… în esență pentru a le face disponibile tuturor celor
care aleg calea mai înaltă.
Iar potrivit celor din CSP, noul nivel al
cooperării noastre cu lumea… deschiderea spre calea mai înaltă din cadrul
formei inferioare… se va dovedi destul de interesantă:
Aflați că va exista un strat al experienței 5D
în care veți fi ancorați, ATUNCI CÂND vă angrenați în lume, în general.
Aceasta va fi o nouă aptitudine de dezvoltat
pentru cei iluminați, căci vă veți valorifica mai din plin experiența în lumea
3D, din conștiința 5D.
La acestea adăugăm faptul că va fi o
experiență unică pentru cei aflați la cârmă, căci chiar dacă conștiința de
nivel christic a fost, în principiu, disponibilă pe planetă de mii de ani,
foarte puțini au activat codurile necesare întrupării ei.
Acum acest fapt devine o realitate pentru
toți, iar cei care au fost aici la început se întorc pentru a duce acest lucru
la bun sfârșit.
Da, adresându-ne tuturor fraților și surorilor
din constelații de pretutindeni, despre voi vorbim… voi, cei care ați revenit
în acest moment pentru a vă împlini promisiunea făcută pământului.
Și acesta e punctul în care aduceți în prim
plan potențialul deplin al omenirii, revenind pentru a deveni exemplele
divin-umane pentru toți cei care au ochi de văzut. Cu siguranță că vor fi și
unii care nu vor putea vedea încă adevărul, dar pentru cei care pot, voi
SUNTEȚI adevărul.
Atunci când începeți să TRĂIȚI acel adevăr,
foarte multe se vor schimba atât în interior, cât și în jurul vostru, căci
lumea nouă în care trăiți și pe care o creați nu provine din reticența voastră,
ci dintr-un mod cu totul nou și curajos de a exista într-un trup, pe
pământ.
În acest sens, noi declarăm că ceea ce cândva
a fost instabil, acum se va stabiliza în voi, căci descoperiți pentru prima
oară în natura voastră extrem de sensibilă, faptul că viața pe pământ devine un
loc sigur în care să fii.
Da, imaginați-vă ironia acestui fapt! Chiar
când lumea pare a se întoarce de tot cu susul în jos, voi… cei christificați…
vă întoarceți complet cu susul în sus!
Și de bună seamă că așa a fost planificat,
întrucât legea polarității atât de mereu prezentă în lumea duală impune ca
lumina voastră să cerceteze întunericul.
Aceasta este însă iluzia… trucul oglinzii care
e dualitatea… și da, toți sunteți aici ca să mențineți spațiul, să mențineți
lumina necesară pentru a lumina întunericul… dar mai întâi de toate sunteți
aici pentru a reprezenta uniunea acelei polarități, întrucât ea există dincolo
de dualitate.
Ieșirea
din timp
Pe cei aflați în fruntea conștiinței noii
lumi, ce mai an îi așteaptă!
Deși, în mod ironic, nu mai este o perioadă de
a „aștepta” ceva, întrucât îl ancorăm aici pe ACUM, iar acest moment este acum
în totalitate cel care îl creează pe următorul. Creația nu mai este un
amestec de polaritate, de trecut și viitor… cele două linii temporale s-au
contopit în fiecare moment de ACUM al nostru, într-un mod ce elimină atât
conceptul de trecut, cât și curiozitatea cu privire la viitor, venită din
minte… căci în unitate, în uniunea inimii-minții divine, niciunul din ele nu
există cu adevărat.
Prin urmare, pe măsură ce începem să ne
desfășurăm călătoriile noi-nouțe (dar create anterior) din acest an, o facem
dintr-un loc al prezenței pure… dintr-un loc al întregirii interioare ce se va traduce la rândul ei
într-o lume care este în sfârșit întreagă. Asta nu înseamnă că nu va mai fi multă muncă
de făcut, căci în mod sigur sunt FOARTE multe de făcut… ci că acum această
muncă va veni dintr-un loc al cunoașterii faptului că munca e deja finalizată…
că doar creăm din nou aceste finalizări, în lumea din jurul nostru.
Mergând înainte, sarcina noastră reală este să
ne amintim acel plan scris dinainte, cu cât mai multă exactitate posibilă.
Iar în felul acesta va exista pace.
Veți crea în tihnă acum, pentru că aceia care
și-au încheiat sejurul karmic își vor fi pierdut senzația lăuntrică de a ‘lucra
contra unui cronometru’ care de fapt n-a existat niciodată, dar care a fost
atât de puternic programat în matricea celulară legată de dimensiunea a 3-a,
încât ați fost presați din greu să vă eliberați de această noțiune iminentă
de a ‘nu mai avea timp’.
Prieteni dragi, acela este un lucru care acum
ține de trecut, căci ‘timpul’, așa cum îl știți, e doar o
frecvență a undelor cerebrale… la care vă acordați sau, să spunem,
acum deveniți receptivi la o undă mai înaltă.
Pe măsură ce reușim să ieșim din timp, din realitățile
pre-programate ce ne împiedică să străpungem bariera oricăror percepții
autoimpuse de limitare, reușim de asemenea să spargem tiparul geneticii noastre
umane (inferioare), legată de o descendență ce nu mai servește evoluției
omenirii. (adică sclava ceasului biologic)
Atunci când corpului îi este oferită
conștiința unificată, el se eliberează de dependența de timp, fiind în schimb
redirecționat spre ‘ceasul timpului uni-versal’, ca să spunem așa… al
susținerii eterne și restauratoare a cosmosului.
A ieși din timp mai înseamnă a trece de la un
ciclu (liniar) al învățării (inconștiență), la un nou ciclu al reamintirii
(conștiinței)… amintindu-ți ce înseamnă să fii real în mod autentic și divin,
în fiecare moment de acum, și cum să efectuezi schimbări personale și
colective, din acest loc prezent al adevărului.
Potrivit Consiliului, această perioadă de
transformare rezervă multe lucruri în acest scop… începând cu un nou mod
„atemporal” de a percepe viața pe pământ. Această nouă percepție atemporală este
rezultatul eliberării noastre de matricea falsă, dar mi se spune că până vom
dobândi cunoștințe de bază și un cadru necesare pentru a funcționa în cadrul
acestei noi frecvențe a undelor cerebrale, timpul va deveni mai neregulat ca de
obicei.
Pe măsură ce ne îndreptăm treptat atenția din
nou în afară, după 9 ani de concentrare intensă spre interior… de extindere a
viziunii noastre lăuntrice pentru a simți Sinele ca Sursă, drept fondatorul
tuturor realităților și liniilor temporale… vom ajunge să înțelegem multe
lucruri, într-o lumină nouă. Unele din ele vor avea o mare relevanță pentru
„viitorul” nostru, dar asta se va arăta doar celor care au ochi de văzut, pe
măsură ce se naște mintea superioară, ea fiind prima care să accepte conștiința
nouă, atemporală.
Această „concepție nouă” despre o lume aparent
veche e cea care o va transforma într-un final… întrucât cei care pot vedea
numeroasele straturi ale creatoarei multidimensionale în afara timpului dau
acum viață realizărilor necesare pentru a crea o matriță cu totul nouă… pentru
un nou pământ… venită din noul plan… pentru o nouă omenire.
Am adăuga faptul că acest plan ‘nou’ este de
fapt extrem de vechi, căci el a fost creat înainte de începutul
„timpului”. Când a luat ființă timpul, a apărut și separarea voastră de
Forța vieții veșnică și susținătoare, căci timpul arăta că va exista atât un
moment de început, cât și unul de sfârșit.
Acum și pe măsură ce treceți în lumea nouă și
la noul mod, timpul ca și concept nu mai are relevanță asupra creației, așa cum
ați știut.
Căci pe măsură ce intrați în lumile
autorității voastre înălțate, timpul va deveni doar un alt nivel al jocului… un
joc în care veți începe în sfârșit să vă JUCAȚI!
Nemaifiind legați de timp, acum începeți să
aveți o relație nouă cu lumea, din punctul și din percepția TOTULUI veșnic.
Ochi noi pentru viață nouă
Începem acest an nou/ciclu nou în câmpuri noi
ale conștiinței, nemaiatinse până acum… indiciu despre upgradările fizice și
metafizice (3D) la nivelul ochilor/sinusurilor… conștiința ce ne va guverna
noile percepții despre viață, cu ajutorul unui strat al adevărului cosmic. Această viziune nouă este la
fel de literală pe cât e de metaforică, întrucât claritatea nemaipomenită a
minții dă naștere la claritate în gândire, dar și la o vedere fizică foarte
clară.
Priveliștea văzută de pe aceste culmi noi ale
conștiinței (christice) face ca lumea să arate foarte clar… o rezoluție foarte
înaltă… în care culorile apar pe măsură ce se deschid straturi
(dimensiuni) noi ale realității, iar percepția noastră despre adâncime devine
mai profundă, pentru a face experiența 3D să fie într-un mod mai viu 5D. Pentru
ochi e o delectare să poată vedea atât de multe… gândiți-vă la: Candy Land
(joc. N.tr.)… e ca și cum viața s-ar însufleți și tot ce-ar conține ea ar
sclipi sau ar vibra împreună cu esența ei creatoare pură. (Să știți că nu
sunt în mod categoric euforică.)
Evoluăm într-o manieră nouă în noi înȘine, iar
toată această renaștere începe cu mintea, cu percepția noastră, cu noua noastră
perspectivă de Sine ca Sursă… care ne modelează lumea, căci așa cum ne vedem pe
noi înȘine, vedem și lumea. Cei care se pot vedea pe Sine drept IUBIREA care
SUNT în mod intrinsec, vor începe să vadă lumea în această nouă lumină
radiantă. Și ce mai priveliște de văzut… la modul propriu.
Nu este ca și cum n-ați mai vedea umbra, ci nu
veți mai vedea umbra din interiorul ei.
Da, acesta e doar începutul, și pe măsură ce
veți finaliza upgradările programării, iar hardware-ul vă va fi total conectat
la sistemul noii realități, veți dobândi de asemenea o perspectivă fără
precedent asupra lumii noi, datorită conștiinței noii voastre lumi.
Dacă aveți străfulgerări ale priveliștii
acestei noi lumi, veți ști… fără doar și poate… că ați văzut
proverbiala lumină. Este realmente ca și cum ați privi creația vieții prin
ochii Creatorului… cu IUBIRE și uimire totală… detașare, frumusețe și
beatitudine întrețesute în toate straturile și în tot ce înseamnă viață… fără
excepție. Această perspectivă nouă apare ca mirajul dintr-un deșert… pe
neașteptate, din senin și, se pare, în mijlocul zbuciumului puternic.
Și asta pentru că este realmente un strat al
luminii, care nu îndepărtează nimic, ci doar adaugă mai mult (dimensiune) la
ceea ce este… este doar un alt strat al realității perceptuale ce devine
vizibilă și în final manifestată. Iar în timp ce coboară asupra noastră, și noi
luminăm proiecțiile noii realități, pentru a le etala, astfel ca lumea să le
vadă prin intermediul creațiilor proprii, izvorâte din noile noastre
conștientizări și percepții.
Întrucât noi înșine schimbăm perspectiva, de
la o întreagă descendență umană impregnată de eoni de frică și divizare, la una
a IUBIRII și unității… NOI devenim ochii noi datorită cărora viața
nouă poate să fie văzută și să ia naștere.
În acest sens, recomandăm ca fiecare dintre
voi să folosească ultimele zile din această lună pentru a-și valorifica noul
mod de a vedea, de a percepe viața într-un mod nou, astfel ca să puteți începe
creațiile noii voastre lumi din acest loc de claritate fără egal, ce va aduce o
nouă înțelegere a vieții voastre, a chemării voastre și a modurilor în care împletiți
acele două esențe într-o tapiserie a experienței noii vieți.
În timp ce așteptați să fiți informați de
matricea voastră mentală Superioară, încurajați de asemenea mediul potrivit să
creeze cu succes din ea.
Anul acesta va fi un început important al unui
ciclu important de creație divină autentică. La acestea noi spunem să aveți grijă ca
fundația să vă fie bazată pe Adevărul a cine sunteți, în toate privințele.
Împământarea
scopului divin
Foarte devreme în acest an, mulți vom ajunge
la alinierea cu scopul nostru de nivel divin/galactic, într-un mod mult mai
împământat… ce va aduce multă abundență vieții și creațiilor noastre.
Acest nou an (1) inițiază următorul ciclu de
creație de 9 ani, însemnând că 2017 va fi decisiv pentru stabilirea de noi
surse de venituri, ce ne vor susține următorul nivel de exprimare a scopului
divin în lumea fizică… pentru următorii nouă ani.
Va fi deopotrivă un proces de construire și o
dezvăluire a noului potențial, întrucât avem acum toate instrumentele necesare
pentru a crea gradul de prosperitate necesar ca să ne cunoaștem natura reală
abundentă a sinelui autentic. Un aspect important, în special în acest an, va
fi… fondarea de noi structuri care să ne susțină noul nivel de
conștiință și alegerea de a ne umple viața doar cu lucrurile ce
reflectă acea conștiință.
Pentru cei care lucrează în direcția
transpunerii în realitate a scopului de nivel mai înalt, acesta este anul în
care esența voastră divină, expresia autentică, nediluată a adevărului vostru,
va satisface o nevoie mai importantă în lume.
Va fi un alt an în care vom întâlni noi
oameni, proiecte și locuri ce ne vor ajuta să ne îndeplinim planul divin
(partea noastră unică din planul Raiului pentru pământ), dar anul acesta avem
fructele în curs de coacere a ultimilor 9 ani de muncă, care să ne susțină în
îndeplinirea planurilor personale.
În acest sens, aflați că ceea ce creați
pornind din interiorul vostru va fi deopotrivă necesar și respectat, căci
următorul val de suflete ce se pregătesc pentru creațiile voastre, așteaptă în
cumpănă, ca să spunem așa, pregătindu-se să se se deschidă spre adevărul cosmic
pe care este atât de necesar să-l perceapă în acest moment.
Datorită caracterului atemporal al darurilor
voastre în curs de coacere, cei care vă cheamă să ieșiți în față vor fi foarte
entuziasmați să vă susțină, în schimbul înțelepciunii și cunoașterii voastre
sacre, foarte necesare în acest moment.
Acesta e un an în care să vă eliberați în
totalitate de dogma acumulată cu privire la stigmatele susținerii, căci în
interior este întotdeauna disponibilă abundență din belșug, dacă vă deschideți
pentru a-i da voie fluxului (Forței) vieții să vă furnizeze bogățiile cerului.
Aceasta a fost întotdeauna Adevărata voastră
natură.
Anul acesta, cei care sunt total pregătiți să
se elibereze din robia tuturor limitărilor percepute, cu ajutorul
prosperității, vor constata că ceea ce a fost cândva un mare zbucium, devine o
jucărie nouă cu care să se joace… o nouă conștientizare a faptului că natura
autentică a vieții este să ne asigure tot timpul tot ce avem nevoie pentru a ne
cunoaște pe noi înșine, în toate felurile.
Mulți au înțelegerea sau cadrul mental
pregătit pentru această înțelegere, dar nu reușesc să-și remunereze pe deplin
talentul divin. Acesta este un an al momentului adevărului, prin profiting with purpose/faptul de a profita cu scop, an care… pentru
cei care au depășit programarea din realitatea inferioară cu privire la Sursa
veniturilor exclusiv din expresia autentică a Sinelui lor… va oferi ocazii
uimitoare de a fonda structuri solide pentru a prospera.
Abundența nu este ‘secretul’ maeștrilor, ea
este doar un adevăr sacru care de-a lungul eonilor a fost obstrucționat, în
scopul de a vă uzurpa puterea de creatori extrem de capabili.
Nu există lucru precum lipsa… exceptându-i pe
cei care cred în acele lumi, în acele realități. În realitate, e foarte
nefiresc pentru ființa voastră să îi lipsească ceva… atât de nefiresc, încât e
nevoie de multă muncă pentru a vă împiedica să aveți tot ceea ce sufletul
vostru dorește sincer să cunoască.
Aflu că în următoarele 11 luni vom avea ocazia
să ștergem o serie de convingeri depășite din tot ceea ce ne-a îndepărtat de
mărinimia eului nostru DUMNEZEIESC… iar pe măsură ce acele percepții sunt
eliberate și înlocuite cu adevăr, vom ajunge să cunoaștem adevărul absolut
despre noi înȘine ca creatori.
Căci veți fi martori și veți vedea, fără doar
și poate, marele zid al limitării pe care l-ați menținut între voi și tot ceea
ce doriți.
Mergând înainte și pe măsură ce vă rescrieți
scenariul vieții, bazat pe adevărul Universului vostru, folosiți fiecare clipă
de acum pentru a vă rescrie cu adevărat realitatea, așa cum VOI ați fi scris-o…
căci în mod sigur ați scris-o.
Este, fără exagerare, „timpul” ca toate
bogățiile noastre interioare să se întâlnească cu bogățiile exterioare din
lumea materială… dar ca întotdeauna, depinde de noi să creăm căile. Într-un fel
sau altul, toți suntem împinși în direcții noi ce duc la exprimarea noilor
noastre misiuni. Se poate să nu fie imediat clar, dar aveți încredere în ușile
ce se deschid (sau se redeschid), căci ele dețin exact semințele necesare
pentru a face să crească proprii copaci ai banilor.
Apariția
Forței vieții
Deși perioada de integrare pentru portalul 111
a fost extrem de provocatoare, forța vieții noastre crește în același timp cu
rapiditate!
E posibil să fie greu de sesizat, întrucât
upgradările celulare și restructurarea constantă au fost deosebit de
necruțătoare, în timp ce corpul nostru lucrează din greu ca să se adapteze la
aceste frecvențe (ale Sursei) fără precedent, dar exact aceste frecvențe
deblochează coduri noi ce deschid noi niveluri ale energiei kundalini/forței
vitale.
Am vrea să clarificăm înțelegerea faptului că
vibrațiile subtile ale forței vitale, ce s-au răspândit în corpul vostru fizic,
cresc acum într-o măsură mai mare.
În esență, asta înseamnă că începeți să vă
înțelegeți potențialul biologic ca ființe divin-umane sau ceea ce noi am numi
hibrizi umani galactici.
În principiu, corpul nostru va deveni mai plin
de energie, pe măsură ce devenim mai întrupați sufletește, așa că focul
interior începe să ardă un pic mai tare. (SFINTELE transpirații
nocturne). Pe măsură ce deblocăm aceste coduri de nivel nou și punem în
libertate mai multă forță vitală, mulți vor ajunge la un stadiu la care corpul
va începe să se recreeze pentru a se alinia, a se armoniza cu modelul uman
divin (Adam Kadmon).
Din această cauză, e posibil să observați
unele schimbări în starea voastră de a fi și în corp:
Această forță vitală a vieții, kundalini-ul
vostru ce se ridică, este instrumentul cosmic care sculptează noul corp uman,
întrucât sunteți plăsmuiți la propriu din lutul divin.
În acest sens, veți ajunge să înțelegeți
într-o perioadă relativ scurtă că trupul vostru începe să manifeste
comportamente noi și că metodele voastre vechi de a-l întreține se vor schimba,
mai exact, veți avea nevoie să adoptați metode noi de a vă îngriji corpul.
Pentru mulți dintre noi nu va fi o surpriză,
de vreme ce renunțăm de ceva timp la metodele vechi/convenționale de a avea
grijă de corp… dar la unii această apariție a forței vitale va aduce cu sine
noi schimbări și obiceiuri ce vor fi destul de familiare și care vor cere
lucruri noi de la operatorul lui.
Pentru cei care pătrund în acest moment mai
adânc în potențialul lor biologic real, Consiliul transmite că forța vitală crescândă
din corp ne va conduce pe noi culmi ale experienței umane… că atunci când
ne conștientizăm adevărul divin, actualizăm concomitent un grad mai înalt al
capacității fizice.
Acest grad nou de capacitate derivă atât din
sentimentul plenitudinii interioare, din câmpul vostru energetic toroidal de
susținere, cât și din activarea noii inteligențe celulare rezultate din
alinierea voastră cu noul (corp) tipar al luminii.
Atunci când acest foc sacru își începe noua
călătorie, și voi începeți o nouă călătorie, întrucât sistemul corpului vostru
creează noile circuite necesare să vă susțină adevărul de ordin cosmic.
De aici vor decurge lucruri noi. Mai întâi de
toate, veți ajunge să recunoașteți natura reală a fizicalității voastre, ca
sine ce susține corpul de lumină… pe măsură ce vă amintiți să cooperați cu
corpul vostru și nu să lucrați împotriva lui, veți ajunge la un grad nou de
parteneriat, ce vă va elibera de constrângerile tiparului karmic.
Pe măsură ce acționați la unison cu corpul
vostru (de lumină), veți face posibilă eliberarea miasmelor adunate în timpul
sejurului vostru în dualitate. Amintirile celulare și amprentele karmice vor
începe să dispară pe măsură ce vă deschideți spre geometrii, spre noi câmpuri
de lumină și începeți să vedeți cu adevărat prin ochii sufletului vostru.
Ochii sufletului văd perfecțiunea din toate
lucrurile, inclusiv din corpul în care trăiți în prezent și, prin urmare… atunci când veți începe să
vedeți viața în toată desăvârșirea ei, veți începe să vă vedeți și pe voi, în
toată desăvârșirea voastră.
Această desăvârșire nu ia naștere dintr-o
stare de așteptare, ci dintr-o stare de acceptare. Acceptarea tuturor lucrurilor face posibile
toate lucrurile. Și asta e ceea ce mulți dintre voi vor începe să înțeleagă, pe
parcursul acestei perioade de schimbări.
Începând din nou
În final, văd acest întreg an ca pe un an de
revenire la eIementele de bază în multe privințe, pentru mulți dintre noi…
înapoi la familie, prietenii și relații de toate felurile… înapoi la servicii/cariere
și pasiuni… înapoi la viață.
Odată cu acest ciclu nou de creație, efectiv o
luăm din nou de la început, dar de pe o treaptă mai înaltă de pe spirala
evoluției. Ne-am petrecut ultimii 9 ani devastați descâlcindu-ne din atât de multe creații
denaturate, încât acum, când începem din nou, suntem capabili să o facem
realmente dintr-un loc al adevărului… din esența a cine suntem în mod autentic,
știind ce este de fapt ‘al nostru’… dar, și mai important, ceea ce realmente nu-i al
nostru.
După un ciclu atât de luuung de transformare,
e posibil ca multe aspecte ale vieții să ne fie nefamiliare, dar acum suntem
gata să avem legături cu lumea într-un mod cu totul nou,
din totalitatea a cine suntem. Pe măsură ce ne vom face apariția cu o
parte mai mare din noi înȘine, ne vor fi oferite mai multe ocazii de a exersa
sustenabilitatea Sinelui, de a ne exersa menținerea luminii, păstrându-ne
curate vehiculele (toroidele) de transport, pe măsură ce dobândim aptitudinile
necesare pentru a ne menține spațiul 5D în lumea 3D.
Ne-am golit potirul, iar anul acesta începem
să ne umplem la loc pe noi înȘine, doar cu ceea ce este adevărat.
Acesta e doar primul an din cei nouă ani de concentrare pe noua noastră
creație, așa că suntem efectiv încurajați să o facem cu calm sau acceptare, să
facem cu adevărat alegeri conștiente clare, ce se aliniază cu inima noastră…
alegeri care vorbesc despre noi cei de ACUM și nu din ceea ce a fost.
Acest lucru va deveni mult mai ușor acum, pe
măsură ce se destramă vălul separării dintre natura noastră umană și cea
divină. Atunci când ne redobândim suveranitatea, ajungem să recunoaștem cine
suntem cu adevărat, ne acceptăm sentimentul real de Sine cu atât de multă
autoritate și încredere, încât efectiv schimbăm mecanica hologramei vieții,
pentru a ne angrena realitatea, ca răspuns la acea autenticitate absolută.
Această restructurare a matricei personale ne
va permite în final să trăim viața prin intermediul IUBIRII și nu a
„lecțiilor”, a bucuriei și nu a adversității, în timp ce interacționăm cu
capacitatea noastră de a atrage experiențe noi de unitate, prin alinierea
sufletului și nu prin polaritate… și nici prin legea cauzei și efectului care o
guvernează… amintindu-ne în fiecare clipă că suntem cu adevărat liberi să creăm
ceea ce este în Inima noastră, fără interacțiune karmică.
În final, peste doar câteva zile… după Luna
nouă din Vărsător… intrăm în anul nou chinezesc al cocoșului de foc, care va
schimba iar energia. Prin urmare nu mă pot abține să nu mă gândesc la „cocoșul
din cotețul găinilor” din domeniul politic energia încrezătoare, de trezire, a
cocoșului, nu putea fi mai potrivită pentru anul din fața noastră.
Activitatea de anul trecut a maimuței a făcut
aproape cu neputință să demarăm ceva… energia anului a fost atât de
nefocalizată încât (cuplată cu toate planetele importante aflate în mișcare
retrogradă ȘI cu vibrația 9), ei bine, cred că este în regulă să spun
că nu a fost un an în care să se avanseze foarte mult. Anul acesta
avem categoric mai mult sprijin în spatele nostru, pentru ceva fermitate și
menținere a fidelității… pentru a rămâne mai bine concentrați pe creațiile
noastre și pentru a adera la o oarecare structură sistematică, ordonată, ce va
ajuta ca viziunile noastre creative să prindă viață.
Urez fiecăruia din voi o revenire
binecuvântată la minunăția voastră… la abundența voastră deplină… la maestrul
alchimist din interior… pentru un 2017 cu adevărat creativ și magic!
Cu tot respectul pentru munca ta, părerea mea despre acest gen de articole este că sînt apă de ploaie !...pentru că e doar vorbărie goală, pe de o parte, iar pe de altă parte, amintesc mereu acel citat din Biblie foarte adevărat în cazul de față : La Vremea de Apoi mulți profeți mincinoși se vor arăta !!...Și îmi mai amintesc despre singurul așa numit Lucrător întru lumină care a recunoscut după mulți ani de trîmbițare a unor astfel de bazaconii că a fost indus în eroare, fiindcă sursa care îi transmitea era un computer aparținînd Elitei malefice !...Cred că știi la cine mă refer... Eu unul îți sugerez să te axezi mai mult pe David Wilcok, cu ale sale articole, decît pe cei numiți mediumi, fiindcă ei bat cîmpii de o manieră jenantă !...Dovada este că așa zisele lor revelații nu conțin nimic concret, verificabil, ci doar încurajări inodore,incolore și insipide !!
RăspundețiȘtergereDin pacate,o asa stare de somn mi-a provocat lectura aceasta si nu stiu daca as fi singurul cu o asa manifestare...2017,sper sa ne aduca ceva concret si multa Lumina ca de vorbarii luuuuuuuuuuuuuuuuungi si rotunjite, saturatia este mai mult decat impresionanta. Nu de alta dar regretul meu ar fi cu atat mai mare,cu cat as constata ca nu-mi ajunge viata fizica,doar pentru vorbe goale fara rezultat !
ȘtergereZadarnic privim în exterior, şi aşteptăm să vină schimbarea, ea este numai şi numai în interiorul nostru, reproşurile, spre exemplu, estompează miracolul luminii din noi... .
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereNAMASTE MARIUS ! Mulţumire pentru acest complet articol şi sisifica ta muncă de traducere. Îi sugerez acestui domn-a fi- să fie atent -asta aşa ca doar un izbitor exemplu, manifestaţia maselor de oameni din Piaţa Victoriei cînd în una din serile trecute o mînă de huligani ,sperînd că marea masă umană de acolo se va ralia la deprinderile lor,au fost săltaţi ,sau unii au fugit cu coada între picioare ,ceea ce erau ei siguri că se va întîmpla nu a fost decît un enorm eşec. Asta pentru că oamenii au realizat că distrugerile de bunuri nu sînt soluţia sau conflictele provocate. E semn clar că în mentalitatea umană LUMINA S-A APRINS ,CĂ ACEST EXERCIŢIU FĂCUT SEARĂ DE SEARĂ PRIND FORMĂ ÎN ALTE ŞI ALTE MAIFESTĂRI ALE FRUMOSULUI,BUNEI CUVIINŢE,ÎNŢELEGERII CĂ NUMAI UNIŢI ŞI DESCHIŞI ÎN INTERIOR VOM IZBÎNDI CLĂDINDU-NE O SOCIETATE CURATĂ,FIIND ŞI ACEASTĂ CALE UN MOD DE A NE ÎNCĂRCA CU LUMINĂ FIECARE ŞI TOŢI DEOPOTRIVĂ. Eu îl consider un pas enorm ,făcut din mînie,din acumularea tuturr nemulţumirilor care au umplut paharul răbdării,o transpuse toate întro EXPLOZIE DE UNITATE,CONŞTIENTIZARE că acest început de secol are alte priorităţi şi cerinţe-iar una esenţială este cea a debarasării de vechile metehne.
RăspundețiȘtergereDa, numai ca acea masa de oameni se pare ca este manipulata de oculta lui soros...
RăspundețiȘtergereDa, din păcate cam aşa este, oamenii uzează de liberul lor arbitru în urma unei manipulări crase şi nu mai de poate înţelege nimic din acţiunile desfăşurate, deoarece oricâtă energie s-ar investi, nimicul tot nimic rămâne.
Ștergere