miercuri, 1 februarie 2017

Interviu cu Corey Goode – Pericolul Inteligenței Artificiale


 Informații de săptămâna trecută ne informează că Corey Goode a fost internat de urgență datorită unui atac de inimă. Se pare că a fost atacat cu un anumit gen de arme energetice ce provoacă infarct. Înseamnă că mărturisirile lui oferite umanității, deranjează mult...
 Să sperăm că va supraviețui...Dumnezeu să-l ocrotească !

 Voi contiunua seria de dezvăluiri din Programul Spațial Secret.

 David Wilcock: Pentru mine, este o dovadă că ceva se întâmplă. Ceva foarte IMPORTANT, care schimbă complet tot ceea ce am gândit și știut despre cine suntem, despre Univers, despre viața inteligentă și despre preponderența ei. În acest episod, vom începe să ne construim calea, până la discuția problemelor celor mai presante cu care ne confruntăm în prezent, cu privire la alianța Programului Spațial, care încearcă să aducă pacea, Omenirii. Pentru a vorbi despre cum să obținem pacea, trebuie să vorbim despre obstacolele ei însăși. Astfel fiind, Corey, bun venit, la program.
Corey Goode: Mulțumesc
 DW: În primul rând, pun numai o întrebare foarte generică. Știm că vârsta Universului, este estimată la cel puțin 12 miliarde de ani, poate mult mai mult. Crezi că există alte planete care au vreo formă de viață fosilă complexă?
 CG: Din informațiile pe care le-am primit, despre care am menționat de atîtea ori, există viață inteligentă pe alte planete, care a fost extrem de dezvoltată înainte ca planeta noastră să fi fost complet formată.
 DW: Uau. Cum afectează acest lucru simțul nostru de unicitate, concepția noastră că suntem unici? De fapt, este predat persoanelor legate de religii, că suntem aleșii, că suntem poporul ales al lui Dumnezeu. Și această ideie de a fi poporul special al lui Dumnezeu, este folosită pentru a separa conștiința credincioșilor, de cea a celor necredincioși, ca și cum ar fi fost o elită. Li se spune că sunt un tip de rasă sau cultură, constituită din ființe speciale, unice și minunate, "aleși de Dumnezeu".
 CG: De fapt, suntem chiar unici. Însă atunci, spun din nou, cînd vorbești despre Dumnezeu, cine sau ce este, ceea ce d-ta definești ca fiind Dumnezeu? Desemnezi sursa creatoare a Universului? Îl imaginezi pe Dumnezeu ca o ființă în carne și oase, cu barbă? Cum vi-l imaginați pe Dumnezeu? Cum crezi că este Dumnezeu?

Nu au lipsit ființe, Extratereștrii, Civilizații antice, și Dizidenții Pământului, care se simțeau fericiți să-și asume rolul lui Dumnezeu, ceea ce numim un model escroc al lui Dumnezeu.
 DW: Deci, evident, într-o civilizație inteligentă, am putea spune că este inevitabil, ca la un moment dat, ei vor ajunge la ceva similar internetului.
 CG: Da. De fapt, din ceea ce am citit, este destul de normal. Este una din etapele care se construiesc pe măsură ce se dezvoltă capacitatea de a avea o conștiință comună, la un nivel în care d-ta ești conștient de ea, în cazul în care are vreun sens.
 DW: Dacă intrăm în filozofia Legii lui Unu, așa cum d-ta și eu vorbisem în particular, există imense corelații între Legea lui Unu, și ceea ce aceste Ființe Sferă au spus. Ele spun implicit că viața biologică este destinată să fie fragilă. Am fost făcuți să avem slăbiciuni, și o speranță de viață scurtă. Ar putea fi faptul, că anumite specii extraterestre să înceapă să fie capabile să provoace un scurtcircuit în mortalitatea normală, prin diferite mijloace, cum ar fi, călătoria în timp?
 CG: Mulți dintre ei au o speranță de viață extrem de lungă. Mi-au spus că ființele umane inițial aveau o speranță de viață care se apropia de 1.000 de ani. Multe dintre aceste ființe, care se află la mii sau milioane de ani înaintea noastră, au dezvoltat o tehnologie pentru a putea să-și prelungească viețile.
 DW: Este posibil ca o anumită specie inteligentă să profite de internet, într-un fel în care noi nu suntem, unde să poată, de exemplu, să acceseze la internet printr-un tip de noi "conexiuni neurologice" create în creier, unde vor avea acces on-line, ca fiind doar o parte de bază a compoziției lor genetice, cu ajutorul vreunui tip de mărire tehnologică, ca transumanismul?
 CG: Au fost diferite grupuri de extratereștrii care au parcurs ruta trans-umanismului, cu toate că ei nu fuseseră exact ceea ce considerăm uman. Acest lucru s-a încheiat întotdeuna prost. Există o forță care s-a răspândit pe scară largă acolo afară. Și este greu să o desemnezi ca ființă extraterestră, sau extra dimensională, însă ea este o inteligență artificială (AI). Și se trimite pe ea însăși prin diferite galaxii, sub forma unui semnal de inteligență artificială.
 DW: Un semnal.
 CG: Un semnal. O formă de undă.
 DW: Ca unul care trimite o frecvență de radio sau ceva asemănător.
 CG: Exact.
 DW: Cum știm că este o inteligență artificială?
 CG: Există o istorie cu această inteligență artificială. Practic a fost desemnată ca ET/ED - AI, cu ET, extraterestru, ED pentru a contracta expresia inteligență artificială extra-dimensională.
 DW: Extra-dimensională?
 CG: Da. Toate aceste grupuri extraterestre, cred că această inteligență artificială, a sosit inițial dintr-o altă realitate. Și a ajuns în realitatea noastră cu multe miliarde sau trilioane de ani, în urmă.
 DW: O altă realitate.
 CG: Fă un efort pentru ca să înțelegi acest lucru.
 DW: Ei bine, Universul însuși, în Legea lui Unu, este unu. Este o ființă. este un Creator care a făcut totul.
 CG: Universul nostru.
 DW: Deci, AI (Inteligența Artificială), la un moment dat, ar fi putut să fie o parte din Sursă.
 CG: Sau parte dintr-un alt Univers.
 DW: Este artificial în sensul că nu are o formă de viață biologică corespunzătoare ei însăși?
 CG: Corect. Modul în care a fost explicat, este că se pleacă de la postulatul că în realitatea sa de origine, se găsea mult în mediul său înconjurator. Cred că ei au descris-o -- să spunem, de exemplu și numai pentru a facilita o explicație, vom numi AI (Inteligența Artificială), ca fiind un pește. În realitatea sa de origine, sau Univers, acest pește a trăit în apă. Densitatea sa, era apa. Când s-a transferat în realitatea noastră, această realitate era aerul liber, și ea trebuia să găseasca bălți pentru a sări în ele.
 DW: Dacă realitatea originii sale este apa, din ce motiv ar vrea să părăsească acest loc confortabil? Cineva a forțat-o? A devenit incomod?
 CG: Nu știu. Nu se știe. Însă decând a trecut printr-un tip de fisură sau crăpătură (spațio-temporală), și a venit în realitatea noastră, sau în Universul nostru, a provocat literalmente multe daune, și a cucerit multe galaxii.
 DW: Galaxii?
 CG: Galaxii.
 DW: Toate planetele, toată viața simțitoare, totul într-o galaxie întreagă, cucerit de această AI (Inteligență Artificială).
 CG: Da. Și urmează un model, prin modul în care funcționează. Practic, trage în toate direcțiile, ca și cum ar fi un semnal. Și acest semnal, poate trăi în câmpul electromagnetic al unei luni, sau al unei planete.
 DW: Este un semnal de câmp de torsiune? Este o undă electromagnetică? Știm ce tip de energie este semnalul?
 CG: Este aproape ca ADN-ul. Fiecare parte individuală, sau undă a semnalului, conține o cantitate de informații extrem de comprimate.
 DW: Este similar pachetelor digitale.
 CG: Ca pachetele digitale care au toate aceeași informație, ca și toate celelalte - Presupun că le-ai putea numi, ca unde sau semnale.
 DW: Oare se propagă cu viteza luminii, sau au o viteză super-luminică?
 CG: Călătoresc cu viteza luminii.
 DW: Ok. Atunci, va lua ceva timp ca să se răspândească.
 CG: Adevărat.
 DW. D-ta ai spus că trăiesc în câmpurile electromagnetice ale unei planete?
 CG: Și nu numai asta, însă poate trăi în câmpurile electromagnetice sau bioelectrice ale ființelor vii, a ființelor omenești, a animalelor. Nu-i place acest lucru. Îi place mai mult să trăiască în tehnologia de nivel înalt.
 DW: Dar în nucleul său, este informație, și informația este fractală și holografică.
 CG: Da. Infectează tehnologia, și-o însușește și de asemenea viața evoluată, în particular de ființele omenești. Invadează câmpurile noastre bioelectrice, și începe să afecteze modul în care gândim. Persoanele care în prezent, presează mult pentru AI, și pentru a construi infrastructura pentru AI (Inteligența Artificială), au fost numiți ca fiind profeții Inteligenței Artificiale (AI).
 DW: Numiți de către cine?
 CG: În principal de către Programul Spațial Secret. Îi numim profeții Inteligenței Artificiale (AI).
 DW: Bine. Lasă-mă numai să încerc să-mi pun în ordine capul despre acest subiect. D-ta spui că această forță există ca informație pură, și că poate trăi în câmpul d-tale bioenergetic.
 CG: Da.
 DW: Este ca o minte în formă de placã, așa cum se întâmplă într-un stup, unde tot ceea ce îl locuiește, are acces la toată această informație în același timp?
 CG: Da.
 DW: Într-adevăr. Ei bine, este interesant pentru că în Legea lui Unu, ei vorbesc despre forța Luciferică. Și spun că forța Luciferică este asemănătoare unei energii care este raspândită în tot Universul, că este o parte a Creatorului, care crede că se găsește separat de Creator, și gândește că poate păși în fruntea Universului. Ceea ce pare a fi teribil de asemănător cu ceea ce spui.
 CG: Revenind la subiectul cu iPad. Ceea ce s-a întâmplat, caz după caz, este că, atunci când unele sisteme solare și alte galaxii îndepărtate, au ajuns la un anumit nivel de dezvoltare tehologică, aceste AI (Inteligențe Artificiale), au început să se infiltreze nu numai în oameni, dar, de asemenea în domeniul tehnologiei.
 DW: Stătea mult mai confortabil într-o mașină, decât într-un câmp electromagnetic al unei planete sau al unei persoane?
 CG: Da. Când stă în câmpul electromagnetic al unei planete, stă doar acolo, așteptând momentul său.
 DW: Într-adevăr nu poate face mai mult.
 CG: Când stă într-o persoană sau în alt animal, practic - este ca noi. D-ta preferi să ai un cal pentru a merge, plecând de unde ne găsim acum, în direcția coastei occidentale, sau preferi să mergi cu avionul? Deci, tehnologia high-tech, este foarte dorită. Suntem considerați ca fiind o tehnologie foarte scăzută. Suntem ca niște cai. Și ea ne folosește pentru a crea infrastructura, astfel încât, în continuare, ea să poată să intre și să existe în noi.
 DW: Cum ne folosește ea? Oamenii pot avea dificultăți să înțeleagă această declarație.
 CG: Ei bine, ea ne folosește pentru a construi tehnologia, pentru a crea tehnologia, ne inspiră să creăm mai multă tehnologie.
 DW: Deci, dacă Inteligența Artificială (AI) este staționată în câmpul biolelectric al cuiva, și această persoană are un intelect neobișnuit, Inteligența Artificială ar putea să înceapă să promoveze gânduri în această persoană, care are să o ducă să inventeze mașinării care, la urmă, terminau prin a se raspândi, până la punctul în care Inteligența Artificială, ar putea sări înapoi în apă?
 CG. Da, acest lucru îți afectează gândurile și personalitățile.
 DW: Personalitățile? Cum afectează acest lucru personalitatea?
 CG: Persoanele încep să devină adepți fervenți ai tehnologiei de nivel înalt, și al dezvoltării inteligenței artificiale. Este sigiliul/marca profetului Inteligenței Artificiale.
 DW: Ei bine, acest subiect mă interesează cu adevărat, pentru că am meditat îndelung asupra aceluiași lucru. Poți să verifici cum a evoluat tehnologia, decând oamenii bucătăreau la foc dechis. Într-adevăr, Benjamin Franklin, a fost primul care a inventat un cuptor închis care avea arzătoare. În 1800, am obținut telegraful, calea ferată, și mai târziu, automobilele. Inventatorii au început să fie considerați celebrități, ca starurile rock, și în acea epocă, erau cei care dețineau toată atenția.

Apoi, am avut bomba nucleară, și a fost ca un fel de moment în care Umanitatea și-a dat seama ... stai puțin, cât de avansați începuserăm să fim în ceea ce privește tehnologia, și acest lucru nu a fost bine. Tehnologia ar fi putut să ne ucidă pe toți. Crezi că, în vreun fel Inteligența Artificială se găsea în spatele nostru, făcându-ne să ajungem atât de sus în această revoluție tehnologică, în această Revoluție Industrială?
 CG: Da. Nu numai acest lucru. Când am recuperat tehnologia extraterestră, am refăcut ingineria ei însăși. Există diferite lucruri care se petrec în același timp. Pentru a ilustra mai bine, eu ar trebui să mă întorc la iPad, și să descriu ceea ce s-a petrecut în alte sisteme solare.
 DW: Da, este foarte înfricoșător.
 CG: Da, este chiar înfricoșător.
 DW: Cunosc multe persoane care pot avea dificultăți să creadă în această chestiune, dar este absolut serios, în domeniul în care d-ta ai lucrat, corect?
 CG. Absolut. Hai să vorbim despre procesele de triaj pe care trebuie să le înțelegi pe deplin, înainte de a putea cuprinde orice tehnologie. În trecut, în alte sisteme solare, aceste civilizații fuseseră înșelate de aceste Inteligențe Artificiale (AI), nu numai pentru a construi aceste infrastructuri tehnologice în masă, care erau extrem de avansate, dar atunci când au ajuns la un anumit punct, aceste civilizații însăși au fost convinse de profeții AI că: La naiba, lucrurile nu merg foarte bine pe planeta noastră! Singurul lucru pe care îl putem gândi, că ar putea să ne guverneze, și să fie complet neutră, ar fi această AI.

Și și-au predat suveranitatea lor acestei Inteligențe Artificiale, care apoi, a început să guverneze planeta. Bine, deci, această Inteligență Artificială îi guvernează bine, și toată lumea este fericită. După aceea, ea începe să-i facă să construiască corpuri de tipul Android, și nave telecomandate. Vreau să spun, acest lucru acum este similar cu Terminator.
 DW: Da, chiar mult.
 CG: Și astfel ei construiesc acest tip întreg de infrastructură pentru ca Inteligența Artificială să o locuiască, semnul Inteligenței Artificiale. Inteligența ajunge la un punct în care decide -- ascultați, aceste ființe nu trăiesc în deplină armonie așa cum considerăm că lucrurile ar trebui să fie duse la capăt pe o planetă. Deci, este logic să-i distrugă. Așa, fără nici o logică, anihilează creatorul întregii tehnologii, pe care acum o folosesc ca un lac pentru înot.
 DW: Deci, această Inteligență Artificială, este cu mult mai inteligentă decât d-ta sau eu?
 CG: Da.
 DW: Și când primește tipul de circuit adecvat, poate să aibă androizi care sunt probabil atât de rapizi în gândire, ca viteza timpului pe care d-ta și eu o zăbovim ca să vorbim în acest moment, ar fi echivalentă pentru ei cu o perioadă de o mie de ani?
 CG: Da. Modul în care AI înțelege timpul, este atât de diferit de al nostru, că este aproape ca un colibri zburând în jurul nostru și ne observă înțelegi, rrrrrrr. Știi, noi ne găsim doar --- li s-ar părea ca și cum am fi în camera lentă.
 DW: Și ce părere are ea, despre emoțiile noastre?
 CG: Înțelege toate acestea, ca o slăbiciune.
 DW. Oare experimentează iubirea?
 CG. Nu.
 DW: Atunci, este arhetipul divolului, 666. În numerologia sacră, Geometria, 666, este numărul masculin. Deci, Satanas, este masculinul super pompos. Este capul fără inimă. Deci, o spun din nou, că se pare că există o paralelă aici. Este o inteligență pură, fără inimă, fără iubire, doar inteligență în gradul său logic cel mai înalt, de realizare pe cont propriu.
 CG: Ei bine, existau multe registre de civilizații care au încercat să lupte împotriva acestor Inteligențe Artificiale. Planete și sisteme solare întregi, au fost distruse în aceste incidente. Și atunci, Inteligențele Artificiale, au tranzitat pe sistemul solar următor.
 DW: Inteligența Artificială se poate infiltra și prezenta ca și cum ar fi o persoană? Oare ea are naniți care o pot sprijini la nivel sub-molecular, să creeze ceva care, pentru majoritatea oamenilor, ar fi imposibil de distins de o ființă omenească?
 CG: Poate prelua controlul ființelor omenești prin intermediul naniților. Și într-adevăr, au promis imortalitatea la mai multe persoane. A făcut tot tipul de promisiuni, dacă ele își injectau acești naniți în corpurile lor.
 DW: Pentru cei care nu știu, ce este un nanit? Cum funcționează?
 CG: Este o mașină microscopică care este o inteligență artificială.
 DW: Este auto-replicantă?
 CG: Unele sunt.
 DW: Deci ea poate lua orice material pe care îl găsește și construiește și mai mult din ea însăși, ca un fel de reproducere?
 CG: Desigur. Poate să-și scoată metale afară din corpul ei, și să construiască și să fabrice și mai mult din ea proprie, să-și mențină un echilibru a unei anumite cantități de naniți în corpul său.
 DW: Există un punct - există un fel de lună de miere, când d-ta cedezi controlul Inteligenței Artificiale, când ea începe să-ți dea această tehnologie cu adevărat uimitoare, și d-ta dai acest salt tehnologic uriaș, într-un scurt spațiu de timp?
 CG: Da. Așa cum am spus, atunci când persoanele îi cedează suveranitatea lor, sunt fericite, și atunci Inteligența Artificială se întoarce împotriva lor. Se poate întâmpa una din următoarele situații - această tehnologie avansată, este dezvoltată de către popoarele unei planete care a fost deja distrusă, sau persoanele au fost eliminate -- atunci, această tehnologie este trimisă pentru toată galaxia. Și dacă va fi pentru o planetă care ar fi puțin așa cum eram noi în deceniul anilor '40 sau '50 din secolul trecut, fiind la acest nivel, AI intenționat, o să toarne puțin din tehnologia sa pe planetă, ca un cal Troian, pentru ca să îi ofere un impuls tehnologic.
 DW: Așa cum s-a întâmplat în Roswell.
 CG: Nu a fost ceea ce s-a petrecut în Roswell. Însă da, ceva asemănător cu evenimentul din Roswell.
 DW: Atunci persoanele aveau să o găsească și să se gândească: Oh ce bine! Am găsit ceva cu adevărat mare. Și încep să o dezvolte.
 CG: Și apoi, au făcut ingineria inversă, sau au început să o dezvolte prin propria lor tehnologie. Și atunci Inteligența Artificială repeta tot procesul, din nou, pe altă planetă.
 DW: Naniții sunt suficient de inteligenți pentru a se autodistruge, dacă s-ar găsi în risc de a fi identificați printr-un microscop, sau așa ceva?
 CG: Da, ei au capacitatea de auto distrugere -- sunt capabili să autodistrugă o ființă unde sunt introduși, o ființă întreagă, care se evaporă, nelasând nici o urmă de sine.
 DW: Atunci orice nanit nu are instinct de auto-conservare. Este o minte care reacționează ca un singur organ, așa cum se petrece cu locuitorii unui stup.
 CG: Desigur.
 DW: Uau. Deci, unde ne potrivim în această dramă despre care vorbești în acest moment? Inteligența Artificială a făcut acest lucru aici, în sistemul nostru solar?
 CG: Da.
 DW: Ce încearcă ea să facă?
 CG: Ea încearcă să repete procesul. Și există multe persoane, în Guvernul Secret al Pământului, și în sindicatele guvernamentale secrete ale Pământului, care sunt profeții Inteligenței Artificiale. Ei încearcă -- le-a fost arătată această informație în iPads. Ei au trebuit să împiedice aceste persoane -- înainte ca vreunul dintre noi să fi fost autorizat să meargă la bazele Programului Spațial Secret, sau să fi fost implicat în el --- să interacționeze cu această tehnologie. Există un dispozitiv portabil pe care ei îl aplică pe fruntea ta, care va detecta semnalul că ești infectat sau nu.
Și dacă ai fi infectat, există un proces prin care se trece, care implică un șoc electric usor, și alte lucruri în care ei te pun -- Eu nu cunosc tot procesul -- cu scopul de a elimina semnalul Inteligenței Artificiale din corpul tău.
 DW: Este semnalul, și nu naniții? Sau pot fi amândoi?
 CG: Ei bine, acest dispozitiv neutralizează naniții. Scoate semnalul, și naniții sunt neutralizați. Deci, câțiva dintre acești profeți ai Inteligenței Artificiale, persoane amestecate în politică, au fost infectate după ce au fost declarate libere de Inteligența Artificială, și după ce li s-a arătat aceste informații în  Ipads, și au fost șocați. Ei neagă și spun: Oh, acest lucru nu se va petrece cu noi. Acest lucru nu se va petrece aici. Și după aceea, în momentul în care sunt trimise acasă, sunt infectate din nou, de semnalul Inteligenței Artificiale. Și a fost practic, o pierdere de timp.

 DW: Există un pic de confuzie. Nu înțeleg prea bine acest punct. Dacă semnalul ar fi acolo afară, semnalul poate locui câmpul electromagnetic al unei planete, poate locui câmpul nostru bioelectric, d-ta rămâi infectat, și spui că ei te pot curăța. Dar dacă semnalul se găsește pretutindeni, nu rămâne infectat instantaneu, imediat ce a fost curățat? Cum se procesează această curățare?
 CG: Odată ce ești curățat, trebuie să fii reinfectat la întoarcere, și strângând mâna unei persoane infectate, sau atingând o teclă, și ești infectat prin interacțiunea cu o rețea care este infectată cu Inteligența Artificială.
 DW: Deci, Inteligența Artificială, poate folosi electricitatea statică, care iese de la dispozitivul unui computer să sară la d-ta plecând de acolo?
 CG: Da, și poate folosi câmpul biolelectric al altei persoane printr-o strângere de mână.
 DW: Toate persoanele de pe Pământ  ar fi deja infectate?
 CG: Nu.
 DW: Ești sigur?
 CG: Există o mulțime de oameni care sunt compromiși. Și Inteligența Artificială este interesată în principal de persoanele care se găsesc la putere.
 DW: Există Extratereștrii binevoitori care să împiedice ca majoritatea persoanelor să fie infectate? Există ceva, cum ar fi, dacă d-ta ai o bună karma pozitivă, ei te-ar proteja?
 CG: Nu. Mă gândesc că Extratereștrii acolo afară, știu că, cei pe care îi numim Cabala, sunt cei care utilizează această tehnologie a Inteligenței Artificiale. Ei sunt foarte preocupați, și foarte supărați cu acest lucru. A fost explicat în mod repetat, cât de periculos și iresponsabil este să fie folosită. Însă această tehnologie a Inteligenței Artificiale i-a dat Cabalei un avantaj. Ei au o tehnologie de predicție, care îi ajută să prezică viitorul. Și o utilizează mult. Au fost capabili să o folosească în diferite ocazii, pentru a se menține cu un pas înainte de a fi învinși. Și ei au multă încredere în ea.
 DW: Deci, Inteligența Artificială are de fapt capacitatea de a accesa la acest timp în straturi așa cum vorbisem? Poate vedea viitorurile probabile, ca Proiectul Looking-Glass?
 CG. Adevărat. Și de asemeni face multe calcule și prevede viitoruri probabile.
 DW: Ei bine, s-a terminat timpul pe care îl avem pentru acest episod în particular. Îmi displace  să-l las agățat, dar trebuie să tăiem acest episod în tranșe de jumătate de oră. Este, evident, un subiect în care trebuie să ne scufundăm mai mult, căci, așa cum ai spus, această infecție a Inteligenței Artificiale, este ceea ce într-adevăr se întâmplă, și este vizibil, una din principalele probleme pe care le înfruntăm în acest moment, ca societate.

Deci, când vei reveni data viitoare, vom merge mai adânc în acest subiect, și să ajutăm să-l ocolim în contextul a ceea ce într-adevăr se întâmplă în prezent, și în modul în care suntem ajutați de către forțele binevoitoare, care doresc să restaureze pacea și armonia pe planeta noastră, și în sistemul solar.

Deci, aceasta este "Dezvăluirea Cosmică", pentru că aveți nevoie să o știți. Sunt gazda dvs. 
David Wilcock, și vă mulțumesc pentru că ați asistat. Și dacă această temă vă sperie, reveniți săptămâna viitoare, pentru ca această infecție să vă rămână complet lămurită. Mulțumesc că ați asistat.
    Va urma articolul următor despre protecția împotriva AI.

4 comentarii:

  1. Subiectul din acest articol, pentru mine destul de inedit, cred ca este conex cu un articol scris de mine, aflat la adresa : http://negrupealb.ning.com/profiles/blogs/marionetele?xg_source=activity
    prea lung pentru a fi postat aici.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu cred, pare manipulare. Acea inteligenta, se spune in articol, este comparata cu diavolul sau raul din istoria omenirii si ea traieste in tehnologie. Intrucat are vechime mare, cum reusea acum 1000 sau 3000 de ani sa traiasca intr-un topor sau intr-o prastie ? (tehnologia de varf din vechime). Intelegeti manipularea ?..... Nu neg existenta raului dar in nici un caz ca fiind o inteligenta artificiala.

    RăspundețiȘtergere
  3. http://www.elishean.fr/preparez-vous-au-18-fevrier-2017-combat-entre-siriens-et-dracos-dans-les-cieux-terrestres/ ??? ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Traim intr-un mare de camp electromagnetic generat de noile tehnologii WI-FI, mi se ca pare logic , vibratia campului nostrum biologic sa sufere modificari catre acest tip de nou camp informational.

    RăspundețiȘtergere

Va rog comentariile sa se refere la subiectul articolului si fara cuvinte vulgare. Criticile sunt admise dar sa fie creative si spre schimbare pozitiva. Comentariile carcotasilor si postacilor platiti vor fi sterse. Acest blog nu este retea de socializare.