miercuri, 30 martie 2016

Cum să faci cancer în 5 pași simpli

Dr. Hesh Goldstein 
           Dr. Hesh Goldstein
  De-a lungul anilor, mulți oameni m-au întrebat cum de se întâmplă să faci cutare sau cutare boală. Totuși, până acum, nimeni nu m-a întrebat cum ajungi să faci cancer. Așa că m-am gândit c-ar trebui să-i informez și în această privință. În cele ce urmează, veți afla care sunt condițiile pe care trebuie să le îndepliniți ca să vă căptușiți cu un cancer, fie el de sân, de colon, de prostată, sau chiar cu o leucemie. Urmând cele câteva instrucțiuni simple pe care vi le voi da, vă puteți provoca singuri aproape orice formă de cancer doriți, iar dacă aplicați toate aceste strategii la potențialul lor maxim, veți reuși performanța de a vă autoinduce chiar mai multe forme de cancer în același timp. Așadar, să începem să învățăm cum ne putem alege cu un cancer, fără prea mult efort.


  1. Dacă țintiți o formă galopantă de cancer, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să începeți să consumați alimente ale căror ingrediente chiar promovează cancerul. Unul dintre cele mai puternice ingrediente provocatoare de cancer se numește nitratul de sodiu. Aceasta este o substanță cu rol de conservant, care se adaugă practic în toate alimentele gata preparate, pe care obișnuiți să le mâncați la micul dejun sau în pauza de prânz la serviciu: hot dog, cârnăciori, salam, kaizer, șuncă.

Ca să găsiți nitrat de sodiu, tot ce trebuie să faceți este să vă plimbați printr-un supermarket și să citiți etichetele diferitelor ambalaje ale preparatelor din carne și, bineînțeles, să le cumpărați pe acelea care îl conțin. Apoi consumați-le frecvent. Nu după mult timp, șansele de a fi diagnosticat cu un cancer vă vor crește simțitor.
Dar nitratul de sodiu nu este singurul ingredient susceptibil de a vă da un cancer. Există multe alte ingrediente cu același efect: uleiurile hidrogenate, aspartamul, îndulcitorii artificiali, aromele și culorile artificiale și glutamatul monosodic (MSG), ca să numesc numai câteva. Apoi, o dietă bogată în carbohidrați rafinați este dovedită prin studii științifice că vă crește șansele de a fi diagnosticat cu cancer, așa că asigurați-vă că aceste alimente nu lipsesc din dieta dv. pro-cancer, aceasta însemnând, concret: pâine albă, cereale îndulcite la micul dejun, gogoși, clătite pufoase, batoane de ciocolată, fursecuri, înghețată și tot felul de alte alimente dulci.

  2. Următorul pas pe care-l puteți face ca să vă provocați un cancer este și unul dintre cele mai evidente: apucați-vă de fumat. Cu cât veți fuma mai mult, cu atât veți fi mai predispus de a face un cancer, mai ales dacă, în același timp, mâncați alimentele provocatoare de cancer menționate mai sus. Prin fumat, multiplicați efectul cancerigen a orice altceva nesănătos din viața dv. Și, nu după mult timp, vă veți atinge țelul de a fi diagnosticat cu un tip de cancer.

  3. Dacă vreți să duceți lucrurile și mai departe și chiar mai repede, feriți-vă cât puteți de lumina soarelui. Când mergeți la plajă, sau doar ieșiți afară într-o zi însorită, folosiți din belșug creme protectoare. Acestea vor împiedica razele solare să vă atingă pielea. Cum poate duce asta la cancer? Se pare că lumina naturală, solară, reduce riscul de a fi diagnosticat cu un cancer de sân, de prostată și de multe alte afecțiuni nelegate de cancer, cum ar fi osteoporoza și depresia. Ferindu-vă de soare și folosind creme blocante de fiecare dată când ieșiți afară pe vreme însorită, vă împiedicați corpul să prevină cancerul. Iar dacă, totuși, vă vine greu să vă feriți de soare, luați-vă un serviciu de noapte și dormiți în timpul zilei. Această strategie pro-cancer este una sută la sută încununată de succes.

  4. Un alt lucru pe care-l puteți face ca să căpătați un cancer este să evitați orice exercițiu fizic. Căci s-a constatat că, mișcându-ți corpul, previi apariția cancerului. Explicația este că mișcarea și efortul fizic pun în mișcare limfa – lichidul transparent și incolor care circulă prin vasele și ganglionii limfatici, precum și în spațiile intercelulare, mediind schimbul de substanțe între sânge și țesuturi și preluând totodată deșeurile. Vă dați seama că această funcție importantă a sistemului dv. imunitar v-ar distruge, practic, celulele canceroase. Dar dacă vă veți abține de la orice fel de mișcare corporală, în mod sigur veți împiedica abilitatea corpului de a combate cancerul, crescându-vă în același timp șansele de a fi diagnosticat cu această boală cronică.

Ajunși în acest punct, un lucru aș vrea să nu uitați: cu toții avem celule canceroase în corp. Adică în corpul fiecărei persoane care trăiește și respiră pe planetă în acest moment există celule canceroase. Tot ce trebuie să faceți ca să ajungeți să fiți diagnosticat cu un cancer este să vă asigurați că sistemul dv. imunitar este suficient de reprimat, pentru ca organismul să nu se mai poată ocupa de celulele canceroase în mod curent. Cu alte cuvinte, dacă veți împiedica funcționarea sistemului dv. imunitar printr-o alimentație improprie, lipsită de nutrienți, prin fumat, lipsă de soare și de mișcare, corpul dv. nu va mai fi în stare să-și facă treaba, adică să vă curețe de celulele canceroase, oriunde ar fi ele localizate. Ca rezultat, cancerul se va extinde în cel mai scurt timp. De fapt, toate aceste strategii de a vă induce singuri cancerul au o țintă comună: suprimarea sistemului dv. imunitar natural.

  5. În sfârșit, dacă ați urmat toți pașii propuși de mine mai sus și tot n-ați făcut cancer, mai există o cale să vă creșteți și mai mult șansele: faceți chimioterapie sau radioterapie. Vă asigur că aceste două proceduri rareori dau greș. Tot ce trebuie să faceți este să mergeți la un oncolog și să-i spuneți că aveți impresia că aveți cancer. Acesta va găsi imediat un motiv să vă pună pe una dintre aceste două terapii. Ei bine, aceste tratamente fac o treabă nemaipomenit de bună: suprimă atât de eficient capacitatea de luptă a sistemului dv. imunitar, încât în lunile sau în anii următori vă puteți trezi chiar cu mai multe cancere, instalate în diferite locuri din corp.

Chimioterapia este poate cea mai eficientă metodă de distrugere a sistemului imunitar cunoscută de știința modernă, în afară de o slujbă la Cernobîl sau Fukushima în timpul accidentului nuclear. Așadar, dacă țineți morțiș să faceți un cancer în cel mai scurt timp posibil, asigurați-vă că veți primi chimioterapie cât mai repede.

Combinând aceste cinci strategii, vă veți putea provoca singuri, fără prea mult efort și așteptare, un cancer de toată frumusețea. La urma urmei, ar fi și păcat să muriți din cauze naturale, fără a avea șansa de a  investi în cercetările și eforturile companiilor farmaceutice de a inventa anual noi medicamente anticancer.

Cred că în momentul acesta vă întrebați: „Ce naiba i-a venit medicului ăsta să scrie un articol în care să-i învețe pe oameni cum să-și provoace singuri un cancer?” Răspunsul meu este: Pentru că, teoretic, în momentul de față toți americanii urmează acest plan. Toți își provoacă singuri această boală, urmând cu sfințenie pașii descriși mai sus. Iar când, la un moment dat, li se pune diagnosticul de cancer, le citești uimirea pe fețe, urmată de întrebarea: „Doamne, cum de-am făcut cancer?” Răspunsul este: pentru că au urmat planul prezentat în acest articol – alimentele pe care le-au mâncat, stilul de viață pe care l-au adoptat, lipsa exercițiului fizic, lipsa soarelui, obiceiul fumatului și încrederea în chimioterapie și radiații, proceduri medicale care, în realitate, le-au accelerat evoluția cancerului și i-au adus în starea în care sunt astăzi.

Ceea ce am vrut cu acest articol a fost să descriu stilul de viață pe care cei mai mulți americani îl urmează chiar în acest moment. Acesta este un plan pro-cancer, și este promovat cu insistență de firmele producătoare de alimente, de companiile farmaceutice și de medicina convențională. De pildă, câți doctori strigă la oameni să evite pe cât posibil lumina solară, ca și când ar fi o plagă? Practic, toți, ultima oară când am verificat. E ca și cum întregul corp medical ar vrea, de fapt, ca populația să facă cancer. Din păcate, întreaga campanie anticancer a medicinii de stat pare să se limiteze la două cuvinte: „Nu fumați!”

Bineînțeles că niciun individ nu este interesat să contracteze un cancer. Toți vor să-l prevină sau, dacă s-a instalat, să-l dea înapoi. Acum, după ce ați învățat cum vă puteți provoca singuri un cancer, pașii pentru evitarea acestei boli sunt foarte simpli: nu faceți niciunul dintre lucrurile menționate în acest articol. Iar asta înseamnă să faceți mișcare, să evitați fumatul, să stați la soare, să mâncați alimente naturale, sănătoase, și să evitați toate alimentele care conțin ingrediente cunoscute ca promotoare de cancer: nitratul de sodiu și toți ceilalți aditivi chimici, uleiurile hidrogenate și carbohidrații rafinați. De asemenea, refuzați chimioterapia, care este cea mai sigură cale de a vă distruge sistemul imunitar, lăsându-vă și mai vulnerabili în fața bolii canceroase. V-am prezentat informațiile de mai sus în această manieră originală tocmai pentru a vă conștientiza că, dacă nu vreți să faceți vreodată cancer, trebuie să vă schimbați stilul de viață și să treceți la un plan care previne această boală teribilă.


Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa verde

Dr. Hesh Goldstein este un expert în nutriție și un promotor al dietei vegetariene și al unui stil de viață sănătos. Este autorul cărții A Sane Diet for an Insane World („O dietă sănătoasă pentru o lume bolnavă”) și se bucură de aprecierea multor celebrități în domeniu, printre care: T. Colin Campbell, John McDougal, Neal Barnard, Russell Blaylock, Patricia Bragg, Caldwell Esselstyn, Len Horowitz. Rezultatele sale în vindecarea pacienților cu „boli terminale” sunt remarcabile.
                                     
        Otrava din galantar (video): 


2 comentarii:

  1. Si totusi,cu toate aceste pretioase recomandari,cancerul nu se poate provoca cu asa mari sanse ,in contextul respectarii celor recomandate.Exista un procent de reusita variabil fireste ,dar nimeni/nimic nu poate demonstra, cu o precizie Divina savarsirea unui atare scop. Daca ar fi cu adevarat asa,oare cate boli fizice nu am putea declansa fiecare doar asa apasand ca pe....un buton? Ar fi chiar prea simplu sa provocam boli ,conform celor visate azi-noapte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte adevarat. Si starea paihica conteaza. Daca toate supararile le pui la suflet,fara sa ierti nimic nu e deloc bine pt enegetica corpului tau
    .

    RăspundețiȘtergere

Va rog comentariile sa se refere la subiectul articolului si fara cuvinte vulgare. Criticile sunt admise dar sa fie creative si spre schimbare pozitiva. Comentariile carcotasilor si postacilor platiti vor fi sterse. Acest blog nu este retea de socializare.