joi, 5 noiembrie 2015

Apusul ineluctabil al papilor şi declinul Bisericii Catolice, câteva dintre semnele evidente ale «vremurilor cele de pe urmă»


     Oare Vaticanul conduce, din culise, lumea?

Din ce în ce mai multe fiinţe umane care trăiesc pe planeta Pământ în aceste „vremuri din urmă“ au început să îşi pună în mod responsabil întrebări fundamentale cu privire la destinul lor şi al omenirii în general.
Deloc întâmplător, în ultimul timp ies la iveală tot mai multe secrete tenebroase, care au fost ascunse de sute de ani, şi sunt dezvăluite conspiraţii cumplite, care sunt urzite din umbră de clica satanică a aşa-zişilor „iluminaţi“ în cârdăşie cu clica de la vârful francmasoneriei mondiale, după cuvântul profetic al lui Iisus Hristos: „Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.“ (Matei 10; 26-28)

Există deja atâtea informaţii – internetul abundă de dezvăluiri, dar şi de false dezvăluiri despre complotul aşa-zişilor „iluminaţi“ pentru subjugarea întregii omeniri – iar librăriile au tot mai multe cărţi cu subiecte aşa-zis „conspiraţioniste“, astfel încât este nevoie de multă inteligenţă şi discernământ pentru a alege adevărul de minciună. Unii cred că sediul real al aşa-zişilor „iluminaţi“ este la Londra, în zona bancară numită „The City of London“, alţii cred, în schimb, că lumea este condusă de grupul Bilderberg, de Clubul de la Roma, de Consiliul pentru Relaţii Externe (prescurtat, CFR în engleză) sau de Comisia Trilaterală, ori că sediul elitei mondialiştilor este la Vatican şi că, de fapt, puterea se află în mâinile Cavalerilor de Malta, a Rozacrucienilor sau a Rusiei, a Americii, a Chinei ori a Israelului. Unii cred că orânduirea viitorului este capitalismul, alţii cred că este comunismul.
Adevărul este undeva la mijloc şi poate fi desluşit, cu puţină inteligenţă şi intuiţie, pornind de la datele deja existente, de la adevărurile şi faptele bine cunoscute şi stabilite. Oricine îşi poate da seama că într-o lume predominant materialistă, în care puterea banului calcă adesea în picioare adevărul şi terfeleşte demnitatea fiinţei umane, vorbim în mod inutil de democraţie, de alegeri, de parlamente şi de guverne. Actualmente, la nivel mondial, în politică, economie, armată etc., sforile sunt în realitate trase de cei cu bani mulţi şi foarte mulţi, iar jocurile sunt făcute de cei cu bani extrem de mulţi, care sunt marii bancheri internaţionali şi marii industriaşi, proprietari ai imenselor concerne multinaţionale. Se ştie că, încă din secolul al XVI-lea, cămătarii au început să se asocieze şi au întemeiat ceea ce astăzi sunt băncile, iar începând cu familia marilor cămătari Rothschild, au fost fondate băncile internaţionale, care prin intermediul cametei satanice (numită astăzi cu un termen elegant şi mistificator „dobândă“) au subjugat treptat, de-a lungul mai multor generaţii, întreaga lume. 
Instrumentele şi mijloacele folosite de aşa-zisa elită a lumii pentru dominarea omenirii sunt structurate într-o „piramidă a puterii“ care are la vârf familiile de potentaţi ale aşa-zişilor „iluminaţi“ de inspiraţie satanică (Rothschild, Rockefeller etc.) – care au elaborat planul şi supraveghează îndeplinirea lui – şi include, pe diferite trepte, tot felul de grupări oculte precum grupul Bilderberg, francmasoneria mondială de toate orientările, riturile, fracţiunile şi ramurile (Marele Orient al Franţei, ritul scoţian antic şi acceptat, ritul Memphis-Misraim etc.), cercurile aşa-zis „selecte“ şi think-tank-urile de tipul CFR, Comisia Trilaterală, Masa Rotundă, Clubul de la Roma, societatea iezuiţilor, instituţiile financiare internaţionale precum Banca Mondială, Banca Reglementelor Internaţionale, Fondul Monetar Internaţional, organismele militare de tipul NATO, uriaşele concerne multinaţionale, marile agenţii mass-media şi chiar guvernele marilor puteri economice... Toate aceste grupări masonice, organisme financiare, politice şi economice, agenţii secrete, cercuri de influenţă, instituţii administrative, paravane economice şi politice, societăţi mai mult sau mai puţin religioase constituite sau infiltrate şi controlate pe ascuns de către agenţii aşa-zişilor „iluminaţi“ constituie doar câteva dintre numeroasele braţe ale caracatiţei mondialiste.

Puterea care le impulsionează pe toate acestea a rămas mereu ascunsă, în umbră, tocmai pentru că scopurile ei sunt întunecate şi distrugătoare. Adevărul este că puterea ce domină actualmente pe planeta Pământ nu se află nici la Londra, nici în seifurile familiei regale din Anglia, nici în mâinile armatei, nici în biroul oval de la Casa Albă şi nici la Kremlin sau la Beijing. În această ecuaţie a puterii, America este pur şi simplu un braţ armat, iar Anglia este un instrument de presiune financiară. Exact în acelaşi fel, în actualul joc de putere ce se desfăşoară la nivel mondial, Vaticanul este unul dintre termenii ecuaţiei, un pol de forţă important şi deloc de neglijat al actualei situaţii geopolitice. Evenimentele din ultimii ani au atras atenţia lumii asupra Bisericii Catolice şi asupra instituţiei papilor, care se pretind singurii reprezentanţi infailibili ai lui Dumnezeu pe Pământ, ca succesori ai apostolului Petru.
     Pare incredibil dar este din nefericire real! Unii dintre potentaţii Bisericii Catolice, păzitorii turmei credincioşilor, sunt de fapt nişte ființe umane trădătoare şi corupte
Civilizaţiile se succed fără întrerupere de mii de ani pe această planetă. Fiecare dintre ele apare, trece printr-o perioadă de înflorire urmată de o perioadă de declin şi apoi, inevitabil, cedează locul următoarelor. Fiecare aşa-zisă Ordine Mondială îi urmează celei precedente, într-un fel de buclă spaţio-temporală care permite unor anumiţi zei să domnească o vreme fără drept de apel peste omenire. Vestigiile fiecărei civilizaţii reprezintă urma verigilor acestui lanţ nesfârşit. Astfel, ne-am putea întoarce în timp la continentul Mu şi la civilizaţia atlantă. Ne-am putea, de asemenea, întoarce la Potop şi la Turnul Babel, la Sumer, la Egipt, la Ierusalim sau la Grecia Antică. Actualmente, Roma şi Vaticanul sunt sediul unei puteri religioase care a intrat în declin.
Dacă Iisus a rezistat în pustie tentaţiilor lui Satana care îi oferea lumea, ei bine, nu la fel stau lucrurile cu cei ce I-au urmat şi care ar fi trebuit să păzească moştenirea spirituală pe care Iisus ne-a lăsat-o. În data de 11 februarie 2013, papa Benedict al XVI-lea îşi anunţa „demisia“ de la conducerea Bisericii Catolice… într-un document scris în latină, demisie ce urma să intre în vigoare începând cu 28 februarie. Data pare să nu fie aleasă la voia întâmplării. 28 februarie este ultima zi a anului antic roman, înainte de instalarea calendarului iulian. Din această perspectivă, actul se înscrie în cadrul unui sfârşit de ciclu. Ciclul se termină aşa cum a început, în latină. Paranteza a fost încheiată.
Mass-media a declarat că această decizie este demnă, modernă, plină de umilinţă şi că plecarea lui Benedict al XVI-lea este un gest glorios… Cu toate acestea, papii s-au declarat dintotdeauna reprezentanţii lui Iisus pe Pământ. Aceasta nu este o misiune de care ne putem dezice din „motive medicale“. În mod foarte semnificativ, papa Ioan Paul al II-lea nu a „demisionat“, deşi era bolnav de cancer, osteoporoză şi Parkinson. În general, ne-am aştepta mai degrabă ca astfel de reprezentanţi ai Divinităţii să moară de epuizare, prăbuşiţi sub greutatea misiunii lor spirituale, ca ființe umane extraordinare care urmează modelul lui Iisus, care a fost chiar crucificat. Aşadar, ce se petrece de fapt? La modul concret, „demisionând“, Benedict al XVI-lea a terfelit imaginea sacră a lui Iisus în lume, oficializând în felul acesta intrarea în aşa-zisa eră a lui antihrist. Această renunţare, voluntară sau nu, este un act de trădare care face, păstrând proporţiile, din Benedict al XVI-lea un nou Iuda Iscarioteanul. Toate indiciile ne conduc la convingerea că această plecare i-a fost impusă. În mod curios, pe 12 februarie, a doua zi după ce anunţul a fost făcut, terminalele bancare de la Vatican, care fuseseră izolate de reţeaua mondială bancară de la 1 ianuarie, au fost reactivate. Practic, Vaticanul a fost supus timp de 39 de zile unui boicot financiar ce a provocat, după unele estimări, pagube în valoare de 1.170.000 de euro. Acest boicot a fost un semnal puternic, care nu le-a scăpat celor avizaţi. Apoi, a intervenit şi cazul majordomului care a furat tone de documente confidenţiale. Circulă tot felul de dezvăluiri despre scandaluri sordide în care sunt implicaţi banii murdari, pedofilia, homosexualitatea. A intrat, oare, Biserica Catolică, care a rezistat tumulturilor marii istorii, în ultima etapă a declinului său?
     O dezvăluire incendiară: fostul comandant al Gărzii Elveţiene a mărturisit că există o reţea ascunsă a homosexualilor ce se află la Vatican
Nu pot nega faptul că deja există o reţea homosexuală la Vatican! Experienţa mea confirmă existenţa ei“, a declarat Elmar Mäder, fostul comandant al Gărzii Elveţiene pentru publicaţia elveţiană Scheiz am Sonntag.
Aflată în serviciul Papilor din 1506, misiunea Gărzii Elveţiene este de a asigura securitatea Suveranului Pontif – înăuntrul şi în afara teritoriului Vaticanului – precum şi a locuitorilor cetăţii, membrii săi fiind celebri pentru uniformele lor pitoreşti în culori bleu, roşu şi portocaliu. Recruţii sunt angajaţi pentru doi ani şi plasaţi în serviciul militar tradiţional. Pentru a face parte din Garda Elveţiană a Vaticanului, candidatul trebuie să fie catolic, să aibă 1,74 m înălţime şi să fie în deplină forţă fizică. La ora actuală, cea mai mică armată din lume dispune de 110 oameni.
În anul 1998, Garda Elveţiană a fost zguduită de un scandal care a marcat Vaticanul. Comandantul său de atunci, Alois Esterman şi soţia sa au fost ucişi în apartamentul lor. Presupusul autor, Cedric Tornay, un tânăr membru al Gărzii, s-a sinucis după acele fapte. Două ipoteze s-au confruntat pentru explicarea gestului – o criză de nebunie după refuzul acordării unei distincţii militare sau o relaţie intimă între cei doi bărbaţi. Anchetatorii au înclinat pentru prima ipoteză.
În luna ianuarie a anului 2014, acelaşi ziar a relatat declaraţiile altui fost membru al Gărzii, fără a i se dezvălui numele, potrivit căruia el a fost ţinta a peste 20 de „cereri sexuale fără nicio ambiguitate“ din partea unor clerici, în perioada cât a servit în forţa de pază privată a Vaticanului. Relatând un dineu într-un restaurant din Roma, bărbatul citat a precizat că, „după ce s-a servit spanacul şi grătarul, preotul mi-a spus: «sunteţi desertul»“. Fostul membru al Gărzii a explicat că Palatul Papilor este un loc de „vânătoare“ pentru indivizii homosexuali din sânul Bisericii Catolice.
Întrebat despre aceste dezvăluiri, Elmar Mäder a precizat că acestui gen de poveşti „îi lipseşte în mod evident baza factuală“, dar a adăugat că faptele rămân totuşi clare. „Un astfel de mediu de lucru, în care marea majoritate a oamenilor sunt celibatari, este un loc de atracţie pentru homosexuali, care îi caută conştient sau inconştient, urmându-şi straniile dorinţe.“
Iar Curia romană – administraţia Vaticanului – este exact acest gen de mediu. Mäder nu condamnă homosexualii şi a precizat că nu a avut probleme cu ei, dar crede că o astfel de reţea sau o societate secretă a homosexualilor din Vatican ar putea pune probleme serioase de securitate. El a precizat că nu a favorizat angajarea bărbaţilor gay în Gardă, „nu din cauza orientării sexuale, ci din cauza riscului crescut al lipsei lor de loialitate“.
Din punctul de vedere al lui Mäder, mulţi homosexuali au tendinţa de a fi mult mai loiali între ei decât faţă de alte persoane sau instituţii. Şi o astfel de loialitate care poate duce la constituirea unei reţele sau a unui soi de pact secret nu este tolerabilă.
Noul cardinal spaniol al Papei, Fernando Sebastian, care şi-a preluat postul la Vatican în februarie 2014, a declarat pentru presă că „homosexualitatea este un grav defect psihic ce poate fi vindecat“.
Există la Vatican secrete teribile, ce sunt păzite cu străşnicie. Totuşi, tema puternicului lobby al cardinalilor homosexuali aflaţi în funcţii superioare la Vatican este dificil de evitat şi însuşi papa Francisc a recunoscut dificultatea reformei în Curia romană şi a evocat existenţa unui „curent al corupţiei“, precum şi existenţa unui „lobby gay“.
Anul trecut, cu puţin înaintea întrunirii Colegiului cardinalilor reuniţi în Capela Sixtină pentru alegerea noului papă, al 266-lea, cotidianul italian La Republica dezvăluia că un „lobby gay“ – o cabală mai mult sau mai puţin unită a homosexualilor – operează în interiorul Vaticanului.
Potrivit publicaţiei, existenţa acestui lobby gay s-a aflat printre numeroasele adevăruri ascunse ce sunt descrise într-un raport în două volume, de 300 de pagini, alcătuit de trei cardinali aflaţi la pensie, desemnați pentru anchetarea afacerii secrete numite Vatileaks, raport ce a fost prezentat papei Benedict al XVI-lea. „Acest scandal, care a ridicat noi suspiciuni de corupţie endemică în sânul Curiei, a izbucnit în 2012, după ce Paolo Gabriele, majordomul Papei, a sustras câteva documente private ale suveranului pontif şi le-a oferit presei“, se afirmă în articol. Raportul secret Vatileaks, ce a fost intern, dezvăluia că unii prelaţi homosexuali din Vatican au fost victime ale şantajului, relatând detalii referitoare la întruniri ale preoţilor gay. Şi atunci ziarul a sugerat că preocuparea lui Benedict al XVI-lea pentru eradicarea acestui lobby gay a fost unul dintre motivele pentru care el a fost forţat să demisioneze brusc, iar aceasta este o premieră la Vatican.
Sub presiunea opiniei publice mondiale, în cele din urmă papa Francisc I a recunoscut că pedofilia preoților catolici este o plagă a Bisericii Catolice, după ce o mulțime de scandaluri de acest gen au fost muşamalizate timp de zeci de ani
Într-o încercare de a mai repara imaginea cam şifonată a Bisericii Catolice, papa Francisc a făcut un gest fără precedent, a cerut recent în mod formal şi public iertare pentru suferinţele provocate de preoţii pedofili şi a avertizat că făptaşii vor fi „aspru pedepsiţi“, informează publicaţia La Croix. Papa nu a precizat cum anume se va face aceasta, pentru că sunt notorii cazurile de pedofilie ale unor preoţi catolici din întreaga lume care nu au fost în niciun fel pedepsiţi, iar aceste situaţii strigătoare la cer au fost muşamalizate timp de decenii întregi.
În anul 2014, Francisc I a admis public că pedofilia este una dintre plăgile Bisericii Catolice, în special în ţări precum Statele Unite, Australia şi Irlanda, şi a anunţat că vor fi luate măsuri pentru eradicarea acestor practici care întinează imaginea catolicismului. După atâta vreme în care totul a fost trecut sub tăcere, în 22 martie a.c., la ordinul Papei, a fost în sfârşit înfiinţată o comisie „pentru protecţia copiilor“, din care face parte o mai veche victimă a abuzurilor sexuale ale preoţilor catolici, irlandeza Mary Collins. „Biserica este conştientă de acest rău. Nu vrem să dăm înapoi din faţa acestei probleme şi a sancţiunilor care trebuie avute în vedere. Eu cred că sancţiunile trebuie să fie foarte severe! Nu este de glumit cu copiii!“, a declarat pentru presă Suveranul Pontif. Papa nu a anunţat, însă, nicio măsură concretă pentru a rezolva, într-un fel sau altul, cazurile deja petrecute.
Deloc întâmplător, Comitetul ONU pentru Drepturile Copiilor a criticat Vaticanul pentru că îi acoperă în continuare pe preoţii pedofili.
În anul 2010, Biserica Catolică norvegiană a fost informată de alte două posibile cazuri de pedofilie comise de preoţii săi, după cum a anunţat la un moment dat episcopul de Oslo, Berndt Eidsvig. Clericul a recunoscut deja patru cazuri în care membri ai Bisericii au abuzat sexual minori.
Sunt două cazuri de care nu ştiam“, a afirmat clericul cu diplomaţie, într-un interviu pentru un tabloid norvegian. Grav este că aceste abuzuri au avut loc în urmă cu 20 de ani, timp în care nu s-a luat nicio măsură. Eidsvig a anunţat că preotul Georg Muller a abuzat sexual un copil la începutul anilor ’90. Straniu este faptul că Muller a fost una dintre figurile importante ale catolicismului norvegian, fiind chiar episcop de Trondheim, al treilea cel mai mare oraş al Norvegiei. După scandal, Biserica Catolică din Norvegia a decis să deschidă o linie telefonică pentru a oferi credincioşilor posibilitatea de a raporta astfel de cazuri. Eidsvig a anunţat că, pe lângă cazul Muller, Biserica Catolică din Norvegia cunoaşte alte trei cazuri în care preoţii săi au abuzat sexual copii. Deşi Eidsvig a anunat că instituţia religioasă pe care o reprezintă va coopera cu justiţia norvegiană, el a precizat că nu va oferi liber acces la arhivele „confidenţiale“ ale Bisericii.
Şi Biserica Catolică din Germania este zguduită de apariţia mai multor cazuri de abuzuri sexuale ale clericilor. Scandalurile de pedofilie îi implică, însă, pe unii preoţi catolici din mai multe ţări, cazul cel mai celebru fiind cel din Irlanda. Cel mai mare scandal a fost declanşat atunci când un raport guvernamental irlandez a scos la iveală că, între 1975 şi 2004, Biserica Catolică din Irlanda a ţinut ascunse mai multe abuzuri săvârşite de preoţi asupra copiilor. În raport apare un număr incredibil de astfel de perversiuni: 15.000 de copii au suferit un asemenea tratament inuman. Catolici britanici spun că au suspiciuni în doar două dintre cazuri. 
Sunt cunoscute şi alte mari scandaluri recente:
SUA – Biserica Catolică a plătit 2 miliarde de dolari, după ce sute de oameni din Boston au fost abuzaţi;
Mexic – Vaticanul a finalizat cercetările în cazul fondatorului Legionarilor lui Christos, Marcial Maciel, acuzat că a avut un copil şi că a molestat mai mulţi seminarişti;
Brazilia – Un preot şi doi monseniori au fost suspendaţi din Biserică după ce preotul a fost filmat făcând sex în altar cu un băiat;
Marea Britanie – Mai multe abuzuri sexuale comise de preoţi au ieşit la iveală după anul 2000. Cel mai notoriu este cazul lui Michael Hill, preotul pedofil care deşi a fost mutat disciplinar dintr-o eparhie în alta, nu a încetat abuzurile asupra copiilor;
Olanda – În prezent, sunt investigate 200 de cazuri de abuz, comise între 1950 şi 1970;
Germania – Sunt investigate 300 de presupuse abuzuri, care au fost comise în 18 dintre cele 27 dioceze (eparhii) germane. Printre acestea, şi una condusă în trecut de Georg Ratzinger, fratele mai mare al fostului papă Benedict al XVI-lea;
Austria – 16 persoane au adus dovezi pentru 27 de abuzuri înregistrate de-a lungul timpului. După acest scandal, stareţul mănăstirii din Salzburg, unul dintre cele mai importante centre catolice din Austria, a demisionat din funcţia sa, din cauza unui episod petrecut în urmă cu 40 de ani care a ieşit la iveală ca urmare a anchetei.
  Anumite profeţii şi semne dumnezeieşti avertizează cu privire la rătăcirea în care au ajuns capii Bisericii Catolice
S-a afirmat de multe ori că devierea progresivă şi din ce în ce mai gravă a Bisericii Catolice de la calea cea dreaptă este rezultatul unei infiltrări satanice. Or, există deja de mai bine de un secol tot felul de semne că această infiltrare este reală. O serie de apariţii mariale au avertizat asupra corupţiei din sânul Bisericii Catolice. Astfel, în anul 1846, Fecioara Maria li s-a arătat tinerilor păstori Maximin şi Melanie la La Salette, în Franţa, transmiţându-le un mesaj-avertisment cu privire la rătăcirea capilor Bisericii Catolice şi a credincioşilor ei. Iată câteva fragmente foarte semnificative din această profeţie, care s-a îndeplinit deja într-un mod cumplit de real:

Preoţii, slujitorii Fiului meu, datorită vieţii lor rele, datorită necuviinţei lor şi a lipsei de credinţă în săvârşirea sfintelor taine, datorită iubirii de arginţi, de onoruri lumeşti şi plăceri trupeşti, au devenit o cloacă a necurăţiilor. Da, faptele rele ale preoţilor cer răsplată pe măsură şi pedeapsa divină atârnă deasupra capetelor lor. Nenorocirea îi paşte pe acei preoţi şi pe acele persoane care şi-au închinat la început viaţa lui Dumnezeu şi care, prin păgânismul lor şi prin viaţa lor rea Îl răstignesc din nou pe Fiul meu! Păcatele celor care s-au consacrat anterior lui Dumnezeu strigă la cer şi cer pedeapsă şi iată că pedeapsa este la uşa lor, căci nu mai este acum aproape nicio fiinţă care să implore compasiunea şi iertarea pentru poporul său; nu mai sunt suflete generoase, nu mai există nimeni care să-I ofere Celui Etern sufletul său imaculat drept chezăşie pentru semenii săi.
… Lucifer împreună cu un mare număr de demoni vor veni din infern: ei vor aboli credinţa puţin câte puţin, chiar în preoţi sau călugări, fiinţe care şi-au consacrat viaţa lui Dumnezeu. Demonii îi vor orbi într-o asemenea măsură încât, în lipsa graţiei divine, spiritul diavolesc al îngerilor căzuţi le va pătrunde fiinţa; mai multe curente religioase îşi vor pierde în întregime credinţa şi vor duce la pierzanie multe suflete. Cărţile rele vor împânzi Pământul şi spiritele tenebrelor vor răspândi peste tot nepăsarea pentru tot ceea ce înseamnă slujirea lui Dumnezeu. Ele vor avea un foarte mare impact asupra naturii, vor exista chiar aşa-zise biserici puse în slujba acestor spirite. Unele persoane, chiar şi preoţi, vor fi purtate dintr-un loc în altul de către aceste spirite rele, ele nemaifiind ghidate de spiritul dumnezeiesc al Evangheliei, care este spiritul umilinţei, al milosteniei şi al râvnei pentru slava lui Dumnezeu…
Tot felul de aşa-zise minuni se vor produce peste tot, pentru că adevărata credinţă s-a stins şi pentru că o lumină înşelătoare şi falsă se revarsă asupra lumii. Nenorocirea îi paşte pe prinţii bisericii, care nu se preocupă decât să adune bogăţii peste bogăţii, să îşi impună autoritatea şi să stăpânească plini de orgoliu. Vicarul Fiului meu va avea mult de suferit, deoarece, pentru o vreme, Biserica va fi supusă unor mari persecuţii; va fi vremea întunericului, Biserica va trece printr-o criză cumplită. Sfânta credinţă în Dumnezeu va fi uitată şi fiecare individ va vrea să se conducă el însuşi şi să fie superior semenilor săi. Vor fi abolite autoritatea civilă şi ecleziastică, ordinea şi dreptatea vor fi călcate în picioare; nu se vor vedea decât crime, ură, gelozie, minciună şi discordie, fără iubirea pentru patrie sau pentru familie.
Guvernele civile vor avea toate aceleaşi intenţii, de a aboli şi de a face să dispară orice principiu religios, pentru a face loc materialismului, ateismului, spiritismului şi tuturor viciilor. În anul 1865, urâciunea pustiirii se va instala în locurile sfinte. În mănăstiri, florile Bisericii vor putrezi şi Demonul se va face rege al sufletelor. Cei care sunt în fruntea comunităţilor monastice să fie preveniţi şi să aibă grijă pe cine primesc în obşte, pentru că Demonul îşi va folosi întreaga sa abilitate malefică pentru a introduce în ordinele religioase persoane care s-au dedat păcatului, căci haosul şi atracţia faţă de plăcerile carnale vor fi răspândite pe întregul pământ.
Roma îşi va pierde credinţa şi va deveni sălaşul Anticristului. Demonii aerului împreună cu Anticristul vor face mari minuni pe pământ şi în văzduh, iar oamenii vor deveni tot mai perverşi.
Revenind la timpurile noastre, s-a scris în presă că, în ziua în care a fost făcut public anunţul privind demisia lui Benedict al XVI-lea, o furtună s-a dezlănţuit asupra Romei şi fulgerele au lovit de trei ori crucea ce se află în vârful Domului Sfântul Petru, amintind în mod simbolic de lepădarea lui Petru, care a fost făcută de trei ori înainte de primul cântat al cocoşului. Mulţi au văzut în acest eveniment extrem de rar o manifestare a Voinţei divine, gândindu-se că în simbolismul universal, fulgerele sunt însemnul puterii dumnezeieşti şi expresii ale mâniei lui Dumnezeu, care se manifestă atunci când fărădelegea îşi face cuib în sufletele oamenilor şi trebuie pedepsită.
Succesiunea exactă a papilor este deja cunoscută de mai bine de 1000 de ani, prin intermediul profeţiei deja faimoase a sfântului Malachia
După anunţarea acestei „demisii“ de pomină, atenţia multor comentatori şi analişti s-a concentrat asupra profeţiei în 111 versete pe care Sfântul Malachia (1094-1148) a făcut-o cu privire la succesiunea papilor.
A 111-a şi ultima sentinţă este „De Gloria Olivae“ („Gloria măslinului”) şi se referă la papa Benedict al XVI-lea. Putem să vedem aici o aluzie la asocierea fostului papă cu poporul evreu, al cărui simbol este ramura de măslin. Conform criteriilor iudaismului, Joseph Ratzinger este evreu, căci bunica sa pe linie maternă, Elisabeth Tauber, era evreică.
Urmează apoi un paragraf care anunţă persecutarea Bisericii sub domnia lui Petru Romanul şi distrugerea Romei, urmate de Judecata de Apoi: „In persecutione extrema sacrae romanae ecclesiae sedebit Petrus romanus, qui pascet oves in multis tribulationibus; quibus transactis, civitas septi-collis diruetor; et judex tremendus judicabit populum suum.“ [„În timpul ultimei persecuţii la care va fi supusă Sfânta Biserică Romano-Catolică, ea va fi condusă de Petru Romanul. El va păstori turma credincioşilor în vâltoarea a numeroase frământări, care vor culmina cu distrugerea cetăţii celor şapte coline (Roma), iar apoi Judecătorul cel de temut îşi va judeca poporul.“]
Să fie, oare, Petru Romanul cel de-al 112-lea şi ultimul papă al Bisericii Romane? Sfântul Malachia a considerat, oare, că după cel de-al 111-lea papă nu mai poate fi vorba despre vreun papă autentic? Să i se fi revelat, oare, profetului sfânt că cei ce îi vor urma celui de-al 111-lea Suveran Pontif nu vor avea o putere reală, ci vor fi doar nişte indivizi manipulaţi ca nişte păpuşi de cârpă?
Pe 13 martie 2013 a fost ales un nou papă: Jorge Mario Bergoglio. Numele lui de papă este Francisc, prin identificarea cu Sfântul Francisc din Assisi, despre care unii analişti au remarcat că se numea în realitate Giovanni Di Pietro Bernardone. Aceasta i-a făcut pe mulţi să speculeze că Jorge Mario Bergoglio este de fapt Petru Romanul… Fie că această conexiune are temei, fie că nu, Jorge Mario Bergoglio este de două ori „roman“.  În primul rând, este italian prin naştere, deci implicit „roman“. În al doilea rând, pentru prima dată în istorie, papa este un iezuit. Ordinul iezuiţilor, fondat acum 400 de ani, este un veritabil stat în stat, cu capitala la… Roma. Astfel, Bergoglio este pentru a doua oară „roman“. În orice caz, Francisc I este în mod direct subordonat superiorului Ordinului iezuit, care este supranumit, de altfel, „papa cel negru“, şi destui analişti cred că este mai mult decât posibil ca Francisc I să fie în realitate un „om de paie“ al acestuia.
Însă de ce a fost ales ca papă un bărbat de 76 de ani? Se presupune că de la Ioan Paul al II-lea încoace, aşa-zişii „iluminaţi“ nu mai vor să aibă de a face cu un papă care să rămână prea mult timp în post. Chiar şi cei mai fideli argaţi ai preaputernicilor plutocraţi ai zilei se pot lăsa acaparaţi de beţia puterii şi pot uita „cine este cu adevărat şeful“.
Să mai adăugăm că 28 februarie, ziua plecării efective a lui Benedict al XVI-lea şi ultima zi a calendarului roman, este de asemenea ziua sfântului Roman, ca o nouă coincidenţă semnificativă ce ne invită la recitirea profeţiei papilor. Aşadar, aceasta ar putea fi o nouă sincronicitate, un semn că Petru Romanul este printre noi chiar acum. Concentrarea de evenimente spectaculoase, demne de un film catastrofic, din cursul lunii februarie 2013 este într-un anume sens revelatoare şi ne atrage atenţia asupra posibilităţii unei intervenţii ascunse din afara Bisericii Catolice. De fapt, clica lipsită de Dumnezeu a celor care trag din umbră sforile la nivel mondial în politică, economie şi religie acordă o foarte mare importanţă simbolismului şi momentelor alese pentru diferite acţiuni, care le servesc cel mai adesea drept puncte de ancorare în realitate şi drept instrumente pentru inducerea anumitor influenţe malefice.
Una dintre soluţiile salvatoare în această situaţie ar fi să învăţăm să ne trăim credinţa în Dumnezeu şi religiozitatea fără habotnicie, fără fanatism, dar şi fără credulitate. Este limpede că pentru a fi fericiţi în această lume avem nevoie nu de societăţi secrete tenebroase şi de comploturi murdare muşamalizate timp de secole, ci de comuniunea cu îngerii şi cu Împărăţia Cerurilor, de iubirea dumnezeiască, pe care să o revărsăm cu toţii din plin prin fiinţa nostră asupra semenilor şi de fapte benefice şi divin integrate pentru binele nostru şi al întregii omeniri. Nicio instituţie, oricât de bine organizată şi oricât de bine ancorată în nişte dogme religioase, nu poate înlocui iubirea aproapelui şi credinţa profundă în Dumnezeu şi nu se poate substitui, sub nicio formă şi sub niciun pretext, Adevărului Ultim Divin.
           Sursa : yogaesoteric.net
     Drum drept spre Lumină ! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rog comentariile sa se refere la subiectul articolului si fara cuvinte vulgare. Criticile sunt admise dar sa fie creative si spre schimbare pozitiva. Comentariile carcotasilor si postacilor platiti vor fi sterse. Acest blog nu este retea de socializare.