miercuri, 7 octombrie 2015

Democraţia nu există – De ce votarea aşa-zis liberă nu va schimba nimic


      ,,Preşedintele este selectat nu ales”
Acestea sunt cuvintele lui Franklin D. Roosevelt, vechi politician și cel de-al 32-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Sunt într-adevăr președinții selectaţi? Voturile într-adevăr contează?

Păi, analizaţi puţin acest sistem şi gândiţi-vă ce am trăit noi românii din anii ’90 încoace. S-au constituit partidele, care sunt nişte bande constituite sub sloganul democraţiei şi a unor false ideologii, de impostori, oportunişti, interlopi şi incompetenţi de multe ori şi trădători pentru că erau constituite cu bani din afara ţării, de la cei care aveau interese în a jefui câte ceva din această ţară. Apoi se promovează un individ pentru prezidenţiale de către fiecare partid, de obicei unul care are carismă, care ştie să ţină un discurs din care mulţimea să nu înţeleagă mare lucru, corupt şi coruptibil şi neapărat să placă stăpânilor din occident.

Opoziţia şi certurile dintre partide sunt defapt circ ieftin pentru mass-media şi masele ignorante toate acestea distrăgând defapt atenţia asupra problemei principale, cea a marionetei care va trebui aleasă. Apoi, în ultima parte a cursei electorale câştigă cine trebuie, astfel încât acesta, după ce a fost iniţial într-o vizită la Washington, alegerile au loc, se numără voturile de cine trebuie, astfel încât să iasă asul care a fost deja numit. Maselor li se dă apoi speranţe de mai bine şi-şi numeşte guvernul care să ducă la indeplinire ordinele şi recomandările occidentului, sub diverse devize gen: ,,parteneriatul strategic”, ,,recomandările Comisiei Europene”; recomandările ONU, OMS, NATO, etc.; ,,obligaţiile asumate”, etc. Iar toate acestea se fac de către politicieni care cică ne reprezintă interesele, sub nasul nostru, ei îmbogăţindu-se fraudulos neavând nici cel mai mic sentiment de apartenenţă la acest popor sau vreo remuşcare vis-à-vis de marea masă sărăcită din această naţie.

Si fiţi siguri că tot sistemul occidental şi politicienii care-l susţin sunt toţi la fel, în vest poate totul se face mai cu umbrelă şi li se oferă maselor un nivel mai ridicat de viaţă. Iar în spatele liderilor şi guvernelor se află corporaţiile. Unele în prezent au profit mai mare decât PIB-ul unei ţări, iar pentru a mitui sau a finanţa o campanie electorală într-o ţară din ,,lumea a treia” (cum putem astăzi considera şi România), este o bagatelă.
Președintele Eisenhower ne-a avertizat cu privire la "Complexul Militar Industrial", și creșterea potențial dezastruoasă a unei puteri "deplasate", care ar putea avea o mare influență la nivel global, și asupra omenirii în general. JF Kennedy, de asemenea, ne-a avertizat cu privire la cei care doresc a valorifica secretul. El a afirmat că "există pericolul foarte grav de a anunța nevoia sporirii securităţii prin confiscarea drepturilor şi libetăţilor civile de către cei nerăbdători să-și extindă puterea” (vedeţi aproape lunar operaţiuni steag fals cu atentate sau lunetişti sinucigaşi) prin cenzura mass-mediei oficiale și informaţii manipulate.

    Corporaţiile sunt deasupra guvernelor, ele dictează acestora politica    
Președinți, politicieni, și politica generală guvernamentală este puternic influențată de marile corporații, iar această realitate nu mai este într-adevăr un secret. Un exemplu foarte bun este ușa turnantă între Monsanto (cel mai mare producător mondial de seminţe modificate genetic) și diverse agenții guvernamentale, cum ar fi FDA (Agenţia Federală pentru siguranţă Alimentară). În mod similar, există exemplul lui Obama (o altă marionetă) de numire a lui Michael Taylor, fost vicepreşedinte la  Monsanto, la siguranța alimentară. In cea mai mare parte acest lucru se face prin lobby. La noi în România se face pe faţă prin aprobarea unor legi împotriva oamenilor, mediului şi interesului naţional de către ,,aleşii” din parlament. Există întotdeauna grupuri de interese pentru OMG-uri, extracţie prin fracţionare hidraulică, energia nucleară, reglementări bancare, şi multe altele. Acesta este motivul pentru care vedem mereu că politicile guvernamentale favorizează interesele acestor corporații mari, în ciuda faptului că sunt împotriva intereselor restului planetei.
De asemenea, corporațiile în mod constant încalcă legea, sau mituiesc nişte maimuţe politicianiste corupte pentru a creea astfel de legi permisive lor, prin care distrug mediul cu substanţe toxice, dislocă și smulg oamenii din casele lor (prin cutremure sau inundaţii create artificial prin tehnologia HAARP, prin războaie locale, prin bănci, etc.) cu consecințe dezastruoase pentru planetă. În acest moment această degradare este scăpată de sub control, dar mai avem încă o mică fereastră de oportunitate pentru a o modifica.

      Secretul guvernamental
Cum putem spune că trăim în democrație, când, potrivit unor istorici, Statele Unite ale Americii clasifică peste 500 de milioane de pagini de documente în fiecare an? In cazul României, dacă nu toate cea mai mare parte a contractelor economice cu corporaţiile şi nu numai, sunt secretizate şi interzis accesul public la ele. Nu există dezbateri reale despre vânzarea rezervelor naturale ale ţării, a pământului, a pădurilor, izvoarelor de apă potabilă, etc. Ori toate acestea aparţin poporului român şi nimeni nu poate lua hotărâri subiective în acest sens. Si cu toate astea aceste lucruri continuă să se desfăşoare sub ochii noştri, iar poporul doarme sau se distrează în mall-uri sau cluburi care au apărut ca ciupercile după ploaie.

Iată ce spunea Paul Hellyer, fostul ministru al Apărării canadian :,, Este ironic că SUA va începe un război devastator, căutând arme de distrugere în masă, când evoluțiile cele mai îngrijoratoare din acest domeniu au loc în propria curte. Este ironic că SUA dezvoltă războaie monstruoase, scumpe în Irak și Afganistan, aducând cu forţa democrația în aceste două țări, atunci când ea însăşi nu mai poate fi numită o democrație; când mii de miliarde de dolari au fost cheltuite pe proiecte despre care atât Congresul cât și Comandanţi şi Șefi Militari sunt ținuţi în mod deliberat în întuneric.

Gândiți-vă cum ar putea un cercetător să studieze istoria oficială a țării lui? Cum ar fi posibil un astfel de lucru, când cea mai mare parte a istoriei este ținută secretă de dragul ,,siguranţei naţionale”? În România nu mai există secrete, după 1990 tot ce-a fost secret de stat în foarte multe domenii, de la inventică până la secrete industriale variate, harta resurselor subsolului şi multe altele au fost predate ,,aliaţilor” noştri occidentali, astfel că SRI, SIE, etc. sunt doar o prelungire a CIA. România este condusă de către o facţiune a CIA şi de ambasada SUA.
Chiar invenții și brevete sunt întârziate din cauza ordinelor secrete. Au fost peste 5000 de invenții puse sub ordine secrete la sfârșitul anului fiscal 2014, care a marcat cel mai mare număr de comenzi de secretizare în vigoare din 1994. 

     Concluzie finală  
Am vrut doar să ofer o serie de puncte pentru a clarifica faptul că suntem departe de a fi o democrație. Problematica este foarte vastă şi cu cât am înainta în expunere, am găsi tot mai multe dovezi că una se strigă sus şi tare şi alta se întâmplă în viaţa de zi cu zi, iar aceşti lideri politici în care am fost învăţaţi să credem, nu sunt altceva decât marionete umile şi servile ale liderilor din umbră ai cabalei. Nu le mai acordaţi credibilitate şi luaţi-le suportul vostru. Subiectiv vorbind, aceste partide ar trebui desfiinţate, ele nu aduc niciun beneficiu nici ţării nici cetăţeanului de rând, sau în cel mai bun caz să existe ca şi cluburi unde unii se adună să schimbe păreri, dar fără posibilitatea de a accede la putere şi a conduce destinele unei naiţuni. Dovada noi românii o avem de 25 de ani încoace, dintr-o ţară cu nivel mediu de dezvoltare, în care industria românească producea orice, am ajuns o ţară subdezvoltată, cu resursele vândute pe nimic corporaţiilor, industria distrusă, iar agricultura la nivel de lumea a treia. Copiii nu au niciun viitor, doar plecând să-şi caute locuri de muncă prin străinătate, geniile fiindu-ne furate de către ONG-uri de-ale lui Soros.


Ori ca să schimbăm toate astea, trebuie să încetăm să mai credem în minciunile lor şi să ne întoarcem spre noi înşine. Dacă dorim să combatem problemele de mediu, de război, sărăcie, și toate celelalte probleme ale noastre, nu trebuie să ne mai raportăm "liderilor" politici, cum ar fi Obama sau organizațiile internaționale cum ar fi ONU. Am aşteptat în această toamnă un semn al schimbării, când toţi liderii s-au întâlnit la ONU. Aceleaşi discursuri cu vorbe goale ale Papei, şi al altora dar mai ales al lui Obama. Aceştia niciodată nu vor schimba nimic, eventual în mai rău. Ei cunosc aceste soluții salvatoare dar nu vor să le aplice, pentru că acționează ca marionete și portavoci pentru cei de la puterea reală, cei care aparent puțin le pasă de noi sau de planetă. 

Oamenii care credem că sunt la putere sunt ca  bijuteriile de prost gust, menite să-ţi acapareze ochii și distrage mintea. Oamenii care sunt de fapt la putere sunt inteligenţi, ne prostesc cu cuvinte care rezonează cu sufletul. Actele întunecate sunt întotdeauna efectuate prin deghizarea în fapte bune, capturând inimile oamenilor. 
Nu mai continua să fi confuz. Întoarce-ţi ochi de la ei, schimbarea nu va veni de la ei, niciodată, nu are cum. Schimbarea poate veni numai de la tine și de la mine. Noi nu putem continua să acordăm puterea noastră acestor lideri. Singura modalitate ca lucrurile să se schimbe, este ca noi să devenim ca unul, toţi împreună ca o sungură rasă umană. 
Politica guvernamentală nu reflectă nimic, doar interese corporative, iar noi pur și simplu nu ne mai putem permite să înghiţim toate astea mai mult timp, permițând planetei noastre să sufere.
În opinia mea, votul nu a schimbat și nu va schimba nimic!   

   M.S.- administratorul blogului http://burebista2012.blogspot.ro/ si https://www.newearth.media 

     Drum drept spre Lumină! 

8 comentarii:

  1. Bine punctat Marius,noi cei treziti stim toate astea,dar ce facem cu majoritatea netrezita care sta numai in televizor(asculta de el) si deabea asteapta inca o campanie electorala ca sa mai prelungeasca agonia,si sa ne vanda in continuare cacabalei,se duc la vot ca disperatii crezand ca vor schimba ceva prin votarea unui partid sau candidat,care sunt toti, absolut toti ai cacabalei adepti.(chiar credeti ca obama-putin,sau johanis-baseasca,sau....nu sunt din aceeasi organizatie?)Ce frumos ar fi ca popartoiu si vaticanosu sa primeasca vizita unui dar ceresc(meteorit ceva ,sa scapam de ei)

    RăspundețiȘtergere
  2. Schimbarea reala n-o putem face prin vot pt. ca n-avem pe cine vota. Schimbarea reala se face prin atitudinea maselor: daca n-avem coloana vertebrala sa iesim in strada, macar nu mai jucati la loto 6/49 cel putin cateva saptamani consecutive, nu mai platiti ca fraierii asigurari obligatorii sau de orice fel, reduceti consumismul de orice fel fie si pt. o scurta perioada de timp, nu mai platiti spaga pt. serviciile pe care va sunt garantate prin lege, nu mai platiti taxa radio-tv obligatorie, nu va mai lasati manipulati de otrava de la tv, etc, etc ,etc.... Sunt unelte la indemana oricaruia dintre noi. Trebuie doar sa actionam in acest sens si i-ar durea INFINIT mai rau decat daca n-am merge la vot. DOAR asa le putem arata ca nu suntem degeaba.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect , asta este atitudinea care trebuie sa o avem fiecare in parte: sa nu mai participam la ,,jocul" lor. sa nu le mai cumparam otravurile, sa nu mai platim niciun fel de taxe nimanui, pentru ca nu datoram nimanui nimic. Ne-am nascut fiinte libere si fara datorii ! Ei nu au niciun drept asupra noastra !
      Sa nu cumparam in masa nimic timp de o luna de la hipermarketuri sau de la pompele de benzina....sa-i vedeti cum vor deveni slugile noastre....Dar cu cine ?! Lumea e dezbinata si ei au castig de cauza
      Numai bine !

      Ștergere
  3. Am aflat de ceva ani ca votul este ceva fals, nici intr-o comunitate de 1000 de oameni nu se poate garanta un vot corect, nu mai vorbim de milioane. Lumea actuala nu va putea fi schimbata decat fulgerator printr-un cataclism natural, razboi mondial sau in timp de cateva genertii cu connditia ca cei care conduc sa doreasca schimbarea. Intrucat cei care conduc nu doresc sa-si piarda privilegiile, a doua varianta cade, ramane prima varianta cu conditia ca intre supravietuitori sa fie o majoritate din cei "treziti".
    Mik Leu iti propun un exercitiu imaginar sau real si te las sa-ti imaginezi ca aia de sus au o imprimanta cu care pot face bani de cate ori doresc, deci pentru ei banul nu are valoare cu alte cuvinte neplata serviciilor de care spui tu nu prea-i intereseaza si nici nu-i afecteaza. Au creat impresia asta generala ca banii se aduna de la populatie, ca sa duca in eroare. Nu banii au valoare, ci munca pe care o prestezi, asta tine o societate in miscare. Deschide-ti mintea mai mult si vei intelege mai bine mersul lumii actuale. Gandeste-te ca tu ai avea in proprietate o tiparnita .....in rest te las sa-ti imaginezi ce vrei tu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mda... ideea ar fi ca ei n-au nevoie de banii nostri si nici de prestatia noastra ci mai degraba de lipsa noastra de prestatie in sensul “trezirii”... Iar asta o fac prin agatzarea mentinerea noastra in rutina, in cotidian, in falsele probleme si nevoi. In strategia lor tre’ s-avem ocupatie ca sa nu ne vina idei, sa n-avem timp sa ne mai punem intrebarile esentiale: cine suntem, care e tema noastra in viatza asta....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hm...ai un servici ?...daca ai, este vreun soldat la usa ta care te obliga sa te duci la servici ?....orice lucru faci in prezent, il faci din obisnuinta, din inertie. Au construit aceasta societate si cei din varf nu trebuie sa ne pazeasca, pentru ca ne pazim noi singuri, ei numai ajusteaza derapajele. Ei nu au puterea sa tina pe cineva obligat in acest somn planetar, tot noi ne complacem in el, au creeat scena asta mondiala iar lumea se complace si joaca fiecare rolul lui. Nu incerca sa dai vina pe cineva, intai te uiti la tine si apoi la altii. N-o lua ca pe un afront si raspunde la urmatoarea intrebare:
      Cum te impiedica cei din varf ca tie sa-ti vina idei ?

      Ștergere
  5. Orice discutie constructiva cu persoane inteligente ma motiveaza (si nu ma intimideaza) deci n-o iau ca pe un afront.
    “Soldatul” este necesitatea supravietuirii in mediul in care m-am nascut si-n care trebuie sa rezist.
    Idei imi vin, dar c-o floare nu se face primavara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur nespus ca intalnesc persoane care mai vad si binele in fata lor, altele ar fi sarit in sus ca s-ar simti jignite. Daca ai idei inseamna ca poti creea ceva pentru ati imbunatati viata si implicit a celor din jurul tau, deci pune ideile in practica si ofera ajutor gratuit celor interesati de creatiile tale. Inca ceva cu care te inseli, si cu o floare se face primavara, pentru ca daca cel care a inventat becul (presupun ca stiu cine l-a inventat) ar fi gandit la fel, poate azi stateam cu faclii sau aparea alta floare de la care pornea primavara :)
      Sper ca ai inteles ce am vrut sa spun !

      Ștergere

Va rog comentariile sa se refere la subiectul articolului si fara cuvinte vulgare. Criticile sunt admise dar sa fie creative si spre schimbare pozitiva. Comentariile carcotasilor si postacilor platiti vor fi sterse. Acest blog nu este retea de socializare.