joi, 9 aprilie 2015

Cum să vă eliberați de ego și să transformați lumea


Există suficient pentru toată lumea. Pământul nostru magnific oferă o abundență de hrană, energie, medicină naturistă, și materiale de construcții, care ar putea satisface cu ușurință nevoile tuturor de pe această planetă.
Noi ucidem lumea noastră și pe noi înșine cu alimente otravite, apă toxică și aer poluat, să nu mai vorbim de depresie, anxietate, sărăcie și o serie de alte probleme socio-economice, toate cauzate sau legate de sistemul economic global.
Pare foarte ușor să se dea vina pe  lideri corupți mondiali, guverne, corporații și o serie de alte surse problematice - dar sistemul continuă pentru că suntem de acord cu el. Poate, prin acordul nostru suntem toți complici, și prin lipsa noastră de împotrivire  ajutăm la perpetuarea acestor disfuncții.
Deci, întrebarea este:
"Ce ne face pe fiecare dintre noi, să ne conformăm și să trăim în acest fel - permițând extstența corupților și celor fără morală?"

Acest articol este despre vindecarea rănilor interioare care ne țin în mod individual și colectiv prinși în acest sistem, pentru că până când vindecarea nu se produce, sistemul nu se va schimba.
Din starea de trezire nu am adera la condiții de viață care ne fac rău nouă înșine, planetei noastre sau altora, pentru că aceasta nu este în accord cu cine suntem cu adevărat. Sinele Real nu poate fi manipulat sau hipnotizat în nici un fel, doar ego-ul poate fi, ușor și eficient.
Ego-ul poate fi controlat în așa fel încât suntem prinși într-o închisoare creată de noi înșine  - în timp ce vina o dăm pe altcineva sau altceva, dar transferând vina și responsabilitatea, noi doar ducem mai departe pierderea puterii noastre, permițându-ne să continuăm în jos pe spirală.

    Deci, cum perpetuează ego-ul sistemul economic distructiv?
Aspectele negative ale ego-ului operează prin credințele în separare, competiție, deficit, nevrednicie, teama de pierdere, victimizare și neputință, care sunt legate de supraviețuire.
Oricine poate activa aceste credințe de supravietuire de bază, ne poate manipula cu ușurință, provocând vibrații scăzute, reacții bazate pe frică, care ne ține închiși în tiparele negative.
De exemplu, dacă credeți că nu aveți suficient pentru dvs, deveniți foarte competitivi, pentru a obține bucata dvs. de plăcintă. Dacă nu ați fi crezut în deficit sau competiție, nu ați fi făcut aceleași alegeri în viața dvs. sau nu i-ați fi învățat pe copiii voștri să facă astfel de alegeri.
În scopul de a menține funcționarea sistemului, trebuie să se creadă că supraviețuirea fiecăruia depinde numai de sistem, inclusiv casa ta, produsele alimentare, sănătatea și starea generală de bine. Pentru a menține această credință negativă, trebuie să uitați complet că sursa bunăstării dvs. este infinită și abundentă - și nu costă nici un ban.

Corporațiile, liderii mondiali și guvernele sunt Manipulatorii. Ei iau tot ceea ce este dat de către sursa tuturor bunurilor și valorifică și controlează intelligent tot - astfel încât să putem privi spre ei ca spre niște falși zei, iar noi le dăm lor toată puterea noastră.
Dacă vă uitați la Manipulatori pentru sursa de bunuri si pentru supraviețuirea dumneavoastră, veți permite Manipulatorilor să vă controleze și manipuleze. Manipulatorii fac acest lucru prin alimentarea convingerilor negative ale egoului dumneavoastră, prin intermediul mass-mediei, educației, propagandei și o serie de alte surse artificiale.
De exemplu, știrile întăresc separarea, concurența, neputința, deficitul și victimizarea. Uitați de poveștile reale și pur și simplu observați convingerile care sunt hrănite - iar și iar. De fapt, aproape peste tot unde vă uitați veți obține același mesaj.
Nu poți controla o societate trează, astfel încât Manipulatorii trebuie să facă tot ce este nevoie pentru a ne menține adormiți prin activarea convingerilor noastre înrădăcinate deja care ne diminuează puterea. O societate bazată pe frică este o societate ușor de controlat.

Fântâna stricată trebuie forată adânc - deoarece o dată ce credința este acceptată de către ego, vom căuta o dovadă a ei - și universul aduce necondiționat pentru noi orice ar fi ceea ce noi credem, consolidând astfel convingerile care ne diminuează puterea. Dar, opusul este de asemenea adevărat.
Aici este locul unde sălășluiește puterea noastră de a transforma lumea.
Dacă încetăm să permitem acestor convingeri false să ne fie alimentate prin Manipulatori și alegem conștient să eliberăm aceste convingeri, potrivit legii universale, viziunea noastră asupra realității se va schimba.
Cu alte cuvinte, convingerile noastre creează realitatea astfel încât, în scopul de a vindeca lumea noastră, trebuie să eliberăm convingerile care creează o realitate negativă bazată pe frică și să revendicăm convingerile care susțin o realitate bazată pe iubire, bunătate și abundență.

Unii ar putea spune, cum mă pot elibera de convingerile negative, atunci când acestea sunt adevărate? Dar ceea ce le face adevărate este credința ta în ele și prin schimbarea convingerilor tale, realitatea se schimbă. Convingerile tale trebuie să se schimbe înainte ca realitatea să se schimbe.
Ne eliberăm prin eliberarea de convingerile care ne diminuează puterea, și îmbrățișând convingerile care sunt aliniate cu binele nostru cel mai înalt. Capacitatea noastră de a crea o realitate diferită prin convingerile noastre este infinit mai puternică decât orice putere artificială care operează în lume.
Manipulatorii ne pot manipula numai prin intermediul mijloacelor de convingere bazate pe frică.
Dacă nu credem că suntem neputincioși, iar noi nu ne temem să fim lipsiți de putere, ego-ul nostru iși pierde rostul său și Manipulatorii nu mai au ce manipula.

- Dacă nu ai crede că poți fi o victimă, nu ai oferi putere si libertate unui guvern pentru a te proteja.
- Dacă nu ai crede că ești nedemn, nu ai avea nevoie de un sistem social care iți cere să-ți dovedești valoarea ta.
- Dacă nu ai crede că trebuie să te integrezi astfel încât să poți supraviețui, ai vorbi tare, ai ieși în evidență și ai fi sincer cu tine însuți.
- Dacă nu ai crede în competiție, i-ai sprijini pe alții în succesul lor.
- Dacă nu ai crede în separare, am veni toți împreună și am vindeca cancerul din corpul nostru global.
Manipulatorii au nevoie de noi să credem că suntem neputincioși, nedemni, nevoiasi, potențiale victime, pentru a ne păstra , dar fiecare dintre aceste convingeri este o minciună.

Ego-ul este o iluzie -, prin urmare, orice și fiecare dintre convingerile bazate pe ego sunt iluzii în mod implicit.
Acest lucru este o invitație pentru a vedea cum convingerile tale personale sprijină sistemul care te ține înrobit.
Dacă vrei să știi cum poți schimba lumea - răspunsul este: prin eliberarea ego-ului; prin eliberarea ego-ului de convingerile false care te tin închis.

    Ce poate face o singură persoană?
Fiecare dintre noi este o piesă în puzzle-ul mare al realității. Nu este treaba ta să rezolvi întregul puzzle, dar este responsabilitatea ta de a rezolva propria piesă a puzzle-ului.
Ai vindeca planeta vindecându-te singur de credințele false, cum ar fi victimizarea, lipsa puterii, pierderi și nevrednicie. Ai vindeca credințele false luându-ți atenția de la ele și îndreptându-ți atenția către un adevăr mai înalt.
Toate vindecările sunt o eliberare a credințelor false.
Pentru majoritatea dintre noi, acest proces de vindecare nu se face peste noapte. Este nevoie de timp, intenție și angajament, dar nu a fost niciodată atât de ușor de a ne vindeca sau a ne elibera de convingerile noastre, pentru că atât de mulți dintre noi deja o fac. Când vă eliberați de aceste convingeri, Manipulatorii nu mai au frâu liber să ne controleze sau să ne țină agățați în participarea la vechea paradigmă disfuncțională.
Pe măsură ce vă revendicați valoarea voastră și puterea de a crea în mod conștient, veți face în mod natural alegeri diferite care se mișcă spre iubire și conexiune, și, ca rezultat, realitatea începe să se schimbe într-un mod care să sprijine înflorirea întregului.
Aceasta este ceea ce înseamnă să fii schimbarea pe care dorești să o vezi în lume și de ce o persoană poate face o diferență. Este timpul să îți aliniezi în mod conștient convingerile tale cu puritatea și bunătatea inimii tale.

    Infinita Putere a Ta
Dacă ai ști că posezi putere infinită și intrinsecă, chiar acum, cine ai fi? Ce fel de viață ai trăi? Cele 22 de metode din această carte a autorului Nanice Ellis  te va ajuta să recuperezi și să exprimi cea mai mare, cea mai puternică parte a ta.
The Infinite Power of You! 22 Secrets to Unlocking Your Personal Power

    Sursa: http://humansarefree.com

     Drum drept spre Lumină !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rog comentariile sa se refere la subiectul articolului si fara cuvinte vulgare. Criticile sunt admise dar sa fie creative si spre schimbare pozitiva. Comentariile carcotasilor si postacilor platiti vor fi sterse. Acest blog nu este retea de socializare.