duminică, 14 decembrie 2014

Egoul cade de la sine dacă ne ocupăm de inimă



Auzim adeseori sfaturi si/sau îndemnuri de tipul ”trebuie să lupti cu egoul”, ”e necesar să diminuezi egoul”, ”să anihilezi egoul”, ”să elimini egoul”, s.a.m.d. Dar înainte de a intelege ce ai de făcut pentru a da curs unui asemenea sfat/îndemn ar trebui să stii ce este acest ego.  
Dacă începem să aflăm că această constiintă a individualitatii noastre ce se exprimă atât de complex în planul personalitătii este o ”constructie” fortificată de noi si de universul exterior cu multe eforturi având si o istorie veche, ne-am putea pune intrebarea de ce ar trebui sa luptăm contra sa, să dărâmăm, să anihilăm, să distrugem ceea ce a fost creeat? Mai mult decât atât. Egoul – ahamkara – (simtul propriei individualităti) este un nivel de exprimare a modului în care este organizată si tinde să evolueze constiinta de sine la un moment dat.

Din acest punct de vedere problema ”anihilării” egoului este falsă. Căci dacă ar fi cineva care să vrea să facă acest lucru, acesta ar fi o structură mai subtilă care apartine tot egoului dar care intelege si realizează limitările, conditionarea si suferinta inerentă experientei umane purtate de către acel ego mai impur si ignorant pe care acum, el (egoul superior) l-ar dori eliminat. Este oarecum linistitor pentru ego să stie că are mai mereu ceva de făcut pentru a asigura o mai mare bunăstare a sa chiar în ideea evolutiei si realizării sprituale. Dar aici, trebuie să recunoastem că tot despre ego este vorba, tot el este cel care ne dirijeaza atentia si în felul acesta îsi continuă dăinuirea într-un mod mai subtil si justificat spiritual. Ajunsi aici, trebuie să admitem că fiind o matrice fundamentală care are un rost în definirea modului de organizare si cristalizare a experientei umane nu ne va mai interesa nicidecum să producem această luptă interioară care poate conduce uneori chiar la scindare si tulburări de personalitate.

Ceea ce dorim însă la modul esential este ca această structură a egoului să nu blocheze un real proces evolutiv. Să invătăm să folosim asadar resursele vaste ale personalitătii, să cultivăm toate acele însusiri ce reflectă o individualitate bine inchegată, unitară si coerentă din punctul de vedere al manifestării binelui, dreptătii, iubirii, armoniei, frumusetii si întelepciunii si să urmărim să devenim UN OM ADEVARAT.
Toată această chestiune falsă a luptei cu egoul dispare de la sine în momentul în care depăsim din punct de vedere evolutiv această etapă a individualizării si intrăm în sfera de exprimare a nevoilor profunde ale sufletului nostru de a fi hrănit si sustinut de structurile superioare ale fiintei. A iesi din colivia îngustă a egoului pentru a zbura liber în spatiile vaste ale orizontului presupune însă a cunoaste că dincolo de gratii este ceva care merită a fi perceput si explorat. De ce am lupta să iesim din temnite si colivii dacă nu am fi siguri că ”dincolo” ne-ar fi mai bine. De ce am face-o dacă în temnite si colivii putem încă supravietui cu ce primim. Am lupta însă si am risca chiar si viata pentru libertate numai dacă am stii că existenta noastră va fi cu mult mai bună.

Dacă din punctul de vedere al nivelului de constiintă am depăsi planul individualitătii si am trece în spatiul Inimii caracterizat de o viziune a unitătii tuturor lucrurilor, a coexistentei si manifestării lor în acest vast ansamblu al armoniei universale în care liantul fundamental este iubirea, egoul si-ar diminua spontan influenta si incet, incet s-ar ”topi”.
Atins de flacăra iubirii, sufletul individual începe să cânte o sublimă simfonie ce exprimă miscarea de înăltare a sa pe orbite din ce in ce mai elevate si aici ”instrumentul” egoului ar suna fals si chiar complet disonant. Asa încat egoul ”cade” de la Sine atunci când ne ocupăm să ”urcăm”. El nu poate ”respira” în spatiul eterat si pur al întelepciunii Inimii. Iata de ce trebuie să ne ”ocupam” doar de inima noastră pentru a o deschide larg si a o face să rămână asa în ciuda tuturor obstacolelor.  Iată de ce este necesar să invătăm să trezim sufletul pentru a primi si dărui iubire. Iată de ce este bine să ne amintim că niciodată nu suntem singuri si că suntem cu totii solidari pe acest drum al IUBIRII. Iată de ce este necesar ”să urcăm”.
Dar nu cu lupta si încrancenare. A lupta, niciodată nu a fost un model valabil din punct de vedere evolutiv si/sau spiritual. Nici o luptă nu aduce cu adevărat pacea. După atâtea si atâtea experiente de luptă, individul se apropie de momentul depăsirii acestui nivel de reactie a egoului. Amintiti-vă mereu că cel care vrea să  lupte cu oricine si cu orice, chiar si cu el insusi este tot egoul. Surprindeti-i astfel înselăciunea si continuati ”să urcati”.  


Adevărata evolutie si/sau revolutie a constiintei a avut, are si va continua să aibă ”de-a face” cu iubirea. Iubirea este cea care cucereste. Iubirea este cea care uneste si eliberează sufletele. Iubirea este cea care ii poate face chiar si pe ceilalti să se predea. Cu adevărat, Iubirea dezarmează constiinta egoului si o destructurează pana la disolutie. Iată de ce a invăta să ne recentrăm sufleteste in acest spatiu sacru al Inimii pană la a ajunge să ne lăsăm ghidati de frumusetea, iubirea si intelepciunea sa inerentă este ceea ce ne poate ilumina existenta de zi cu zi. A noastră si a celorlalti.




   Drum drept spre Lumină !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rog comentariile sa se refere la subiectul articolului si fara cuvinte vulgare. Criticile sunt admise dar sa fie creative si spre schimbare pozitiva. Comentariile carcotasilor si postacilor platiti vor fi sterse. Acest blog nu este retea de socializare.